ortooxacell kiss2022.gif Flax

DÂMBOVIŢA Covid-19: Sindicatul din administraţia locală vorbeşte despre posibile concedii de odihnă pentru cei care au restanţe din anii trecuţi

Sindicatul din administraţia locală dâmboviţeană vorbeşte despre faptul că se ia în calcul trimiterea forţată în concedii de odihnă a unor salariaţi din administraţia publică locală! Ar fi vizaţi funcţionarii care nu şi-au efectuat concediul de odihnă pe anul trecut. Măsura ar avea în vedere reducerea aglomerării din spaţiile închise, unde se găsesc mulţi angajaţi pe metru pătrat.  Lucrurile, însă, depind de cum evoluează coronavirusul.

Încep să se ia măsuri speciale şi în administraţia publică locală pentru diminuarea numărului de personal, bineînţeles  acolo unde se poate… Se vorbeşte de intrarea în concedii de odihnă a salariaţilor care nu şi-au efectuat concediile pe anul 2019. Se ia în calcul ca acolo unde se poate face acest lucru să se trimită în concediu, pentru a se evita pe cât posibil aglomerarea. În majoritatea primăriilor se respectă regulile de control şi dezinfecţie. Spre exemplu în fiecare dimineaţă sunt cadre medicale, respectiv asistente medicale, care iau temperatura salariaţilor, la intrarea în instituţie, la începerea programului.

La noi, la Pucioasa, sunt două asistente care măsoară temperatura fiecărui angajat, la condica de prezenţă… şi se semnează în tabele. Cei care au temperatura peste normal sunt trimişi la analize. Eu ştiu că în majoritatea primăriilor se procedează aşa. S-au primit şi soluţii dezinfectante, măşti şi mănuşi de protecţie acolo unde se lucrează cu publicul şi cu bani. De asemenea, Poliţia Locală patrulează prin oraş pentru a încerca să convingă populaţia să stea la distanţă de cel puţin un metru la cozile de la farmacii şi magazine”, a punctat Emil Pleşa, vicepreşedintele Sindicatului din Administraţia Publică Locală  Dâmboviţa „Forţa Legii”.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media