SÂMBĂTA SPAȚIULUI PUBLIC – Ștefan BRATOSIN – O noapte de suferință a fericirii vă mai cer

Nu știu ce a fost în mintea lui Macedonski când într-o „Noapte de mai” își invoca tinerețea  cerând vestalelor „o noapte de fericire”. Nu știu ce reprezentări ale fericirii îi cutreierau prin gând. Nu știu de ce era atât de dorit pentru el o noapte de fericire?  Nu știu, pentru că noi, fără să cerem ceva la vreo vestală trăim „natural”, democratic, global, religios beatitudinea indicibilă a unei nopți care nu numai că nu se mai sfârșește, dar care se și adâncește din ce în ce mai mult. Nu este noaptea cosmică a lui Pascal, în care omul tremura între două infinituri, nici noaptea mistică a Sfântului Ioan al Crucii, în care sufletul se golea pentru a se umple de divin. Este o noapte stranie, paradoxală, o noapte luminată artificial, în care milioane de ecrane veghează somnul rațiunii și în care, sub pretextul unei conectivități totale, se naște cea mai profundă singurătate pe care a cunoscut-o vreodată specia umană. Este noaptea minții care a devenit „noapte de fericire” – vorba lui Macedonski –, oximoronică sărbătoare a întunericului interior, ciudată euforie a abdicării de la gândire în epoca în care altcineva sau altceva „gândește” în locul nostru, „simte” în locul nostru, ba chiar este „fericit” sau „fericită” – după caz – în locul nostru. Nu este vorba de o noapte a obscurantismului, ci de o noapte a hiper-luminii. O noapte în care suntem permanent informați și niciodată cunoscători, permanent conectați și niciodată în comuniune, permanent stimulați și niciodată emoționați cu adevărat. O noapte socială în care nu mai suntem reprimați din afară, ci ne reprimăm pe noi înșine prin imperativul performanței permanente, prin obligația de a fi mereu „on”.

Ne simțim fericiți. Sau, mai exact, credem că ne simțim fericiți. Noaptea de fericire este aceasta. O stare de mulțumire fără obiect, o euforie fără cauză, o satisfacție care vine din simplul fapt că suntem stimulați constant. Aceasta este perfecțiunea sumbră a noii noastre condiții. Nu mai trebuie să căutăm fericirea, pentru că alții o caută în locul nostru. Nu mai trebuie să alegem ce să citim, ce să ascultăm, ce să gândim, pe cine să iubim – totul ne este sugerat, optimizat, livrat. Și, în această livrare permanentă, ceva esențial moare în noi și anume capacitatea de a dori cu adevărat. Pentru că dorința, așa cum ne învață întreaga tradiție mistică, presupune lipsa, distanța, neîmplinirea. A dori înseamnă a fi conștient că-ți lipsește ceva, a tinde spre ceva ce nu ai. Or, într-o lume care anticipează și împlinește dorințele înainte ca ele să fie formulate conștient, dorința însăși se atrofiază. Devenim subiecți fără dorință, oameni fără aspirație, conștiințe fără lipsă. Nu știu, dar cred – și asta mă tulbură – că Macedonski, în „Noaptea de mai”, vorbea despre o fericire care era mântuită din durere, smulsă suferinței. Fericirea noastră ne este pusă la dispoziție. Fericirea noastră de astăzi este furnizată. Diferența dintre cele două este diferența dintre a trăi și a fi trăit. Diferența dintre realitate și simulacru. Atunci când distribuim o postare despre foamete, nu hrănim pe nimeni. Atunci când punem un filtru cu drapel pe profilul nostru pentru a susține o cauză, nu schimbăm cu nimic situația de pe teren. Atunci când scriem un comentariu indignat sub un articol despre nedreptatea socială, hrănim doar tehnologia care monetizează indignarea noastră. Nu mai știm ce este real și ce este fabricat, cine este om și cine este robot, cum este să trăiești un sentiment și cum este să fii victimă de manipulare.

Și totuși e mai, „privighetoarea cântă și liliacul a-nflorit.”. Nu credeți că avem toate condițiile întrunite ca să redevenim capabili de uimire?  Nu credeți că ar trebui să regăsim efortul cognitiv ca etică? Fericirea noastră autentică este indisociabilă de actul gândirii noastre. Poate este momentul să recuperăm în existența noastră întâlnirea reală, prezența carnală a celuilalt, mirosul ploii, gustul unui sărut, tăcerea împărtășită cu o ființă iubită. Nu credeți că ar trebui să ne reformulăm dreptul la nefericire? Este esențial. O viață umană autentică nu poate fi o viață de fericire continuă, optimizată tehnologic. Ea presupune doliu, eșec, îndoială, suferință. A renunța la dreptul de a suferi înseamnă a renunța la dreptul de a fi om. Noaptea noastră de fericire, această noapte fals-luminoasă a abdicărilor, nu este destinul nostru inevitabil. Ea este o alegere – sau, mai exact, o sumă de mici alegeri pe care le facem zilnic, de fiecare dată când deschidem sau nu telefonul, de fiecare dată când lăsăm sau nu pe alții să gândească pentru noi, de fiecare dată când acceptăm sau refuzăm să fim simpla materie primă a unei economii a atenției. Ea presupune să răspundem în fiecare clipă la întrebarea dacă vrem să fim un subiect care gândește, simte, iubește și suferă cu adevărat sau vrem să fim un consumator perfect optimizat al unei fericiri produse industrial? Și răspunsul să vină din acea parte a ființei noastre pe care nicio mașină nu o poate reproduce, din tăcerea interioară, din conștiința de sine, din capacitatea de a fi prezent în propria viață.

Pe scurt, e mai și e noapte. Noaptea minții pe care mulțimea o trăiește ca pe o noapte de fericire. Și nu știe că, totuși, fericirea nu se descarcă, nu se generează și nu se algoritmizează. Ea se trăiește. Ea se cucerește. Ea se merită. Și când privighetoarea cântă, ea se suportă.

Profesor universitar doctor clasă excepțională în comunicare publică și politică la Université de Montpellier Paul-Valéry, intelectual public, Ștefan Bratosin aduce în spațiul media românesc rigoarea școlii franceze și anvergura unei cariere academice internaționale. Doctor în Științele comunicării și teologie, distins cu titluri de Doctor și Profesor Honoris Causa al mai multor universități, conducător de doctorat și fondator al programului de Master în Comunicare publică și politică, el este și consultant pentru instituții publice și private pe teme de media, religie și politică, precum și autor a numeroase cărți, articole științifice și studii în franceză, engleză și română. Intervine ca expert și editorialist pentru diverse media internaționale.