Euroguard kiss2025a.jpg 	primordium_submeniu.gif dsgmotor.gif

INSTANTANEE CANADIENE – Veronica PAVEL LERNER – Cadourile rapide

   Mare noroc avem că unele procese vitale nu pot fi grăbite de tehnologia modernă. Spun avem noroc pentru că, dacă viteza mărită cu care se fac astăzi comunicațiile, de exemplu, s-ar extinde și la procesele biologice, am fi aruncați într-o lume atât de diferită, încât cu greu am reuși să ne mai găsim repere. Deocamdată, făcând abstracție de fenomenele astronomice, evident greu de urnit, durata hrănitului, somnului și a perioadei de gestație a mamiferelor a rămas aceeași, drept care, deși suntem supuși unei viteze accelerate a vieții, mai avem încă niște oaze de echilibru și pace.

   S-ar părea că ne obișnuim destul de ușor cu viteza. Dovada o constituie marea popularitate de care s-au bucurat mijloacele rapide de transport, când au apărut, apoi a Internetului și, mai recent, a tuturor posibilităților de comunicații vizuale prin telefon, ipad, ipod și altele asemenea.

   Viteza excesivă a vieții provine din faptul că aceste scule, jucării sau gadgeturi, cum vrem să le numim, ne ocupă imens de mult timp. Ca urmare, omul, ca să acopere o suprafață cât mai mare de posibilități oferite de gadgeturi, trece repede peste amănunte, n-are timp să aprofundeze și rămâne la suprafață. Cred că volumul de informație de acuma și din trecut a rămas constant, cel din trecut avea suprafață mică, dar adâncime, cel de acuma are suprafață mare, dar adâncimea e aproape nulă.

   Ca urmare a schimbării de viteză a vieții, a intervenit ăi lipsa de răbdare a omului pentru a se opri asupra unui singur element. În căutarea acoperirii unei suprafețe cât mai întinse de informații, el va schimba foarte des, fie canalul TV pe care-l urmărește, fie pagina de Internet pe care se află, va activa simultan pe Facebook sau pe alte rețele de socializare și va avea senzația – falsă de altfel – că e capabil să facă mai multe lucruri în același timp.

   Cum comerțul trăiește din satisfacerea nevoilor consumatorului care, cum am văzut, a devenit din ce în ce mai avid de schimbare, produsele de vânzare au trebuit să se adapteze acestui nou comportament al omului. Am observat – și poate nu sunt singura – că, în timpul sărbătorilor de la sfârșitul anului, la magazine s-au înmulțit considerabil exponatele de cadouri constând în coșuri, fie cu alimente, fie cu produse cosmetice, fie cu diverse alte produse. Se găsesc combinații de produse la toate prețurile și toate excelează în diversitatea elementelor din care sunt alcătuite.

   Cine mai dă astăzi cadou o simplă sticlă de colonie? Nu! Se preferă o casetă cu multe produse ale aceleiași firme, fiecare produs într-o cantitate cât mai mică, astfel ca eventualitatea de a-l plictisi pe consumator să fie minimă. La coșurile de dulciuri am văzut chiar si cutiuțe cu numai două bomboane! În plus, în toate aceste coșuri de dulciuri există și un produs care n-are nimic de-a face cu produsul principal, dar face parte din package, conform aceluiași principiu pe care-l folosea și sistemul socialist din România anilor 60: vrei să vezi la teatru o piesă bună, trebuie să iei bilet și la o piesă politică!

   Am mai văzut și altfel de combinații: truse cosmetice care conțineau câte zece sticluțe cu: gel de duș, gel de baie, spumant de baie, sare de baie, unguent de corp, unguent de picioare, unguent de mâini, etc. Chiar mă întrebam dacă nu erau de fapt numai două-trei produse cărora, din motive de marketing li s-au dat denumiri diferite. Sigur, cel care primește un astfel de cadou se bucură, fiecare îl avem cuibărit pe copilul care am fost, drept care ne face plăcere descoperirea unei jucării noi.

   Am primit și eu un cadou, oarecum de acest gen, dar mai amuzant: un joc despre a cărui existență nu știam, Tablet Topics, (în traducere liberă, Subiecte de discuție), cu subtitlul: questions to start great conversations („întrebări care să stârnească mari discuții”). Jocul se prezintă sub forma unei cutii cubice în care sunt frumos aşezate cam 150 de cartonașe pe care sunt tipărite întrebări. Zice-se că aceste întrebări ar provoca discuții grozave. Chiar mi s-a spus că jocul, care a fost jucat într-un cerc (nu de români), a fost gustat de toată lumea și că respectivii s-au distrat de minune. Întrebările nu sunt de cultură generală, ci de viață și, dacă jocul cade pe mâna unor oameni inteligenți și cu simțul umorului, folosirea lui poate stârni hohote de râs. Multe cartonașe, multe întrebări, o mare varietate! Chiar mult mai mare decât la coșurile cu bomboane sau produse cosmetice. Niciun pericol să te plictisești. Și, ca să dau un exemplu, voi divulga prima întrebare peste care am dat când am deschis cutia: Care este cel mai oribil cadou pe care l-ați primit sau oferit vreodată?

   Las răspunsul pentru un alt articol!

Veronica Pavel LERNER este născută la București, a studiat la Facultatea de chimie, Univ. București și a emigrat în Canada, în 1982, la Montreal (1982-1997), apoi lângă Toronto, unde se află în prezent; poetă, jurnalistă, membră UZPR, ACSR (Asociația Canadiană a Scriitorilor Români), MWG (Mississauga Writers Grop), autoare a 12 cărți – 3 de poezie, 9 de proză scurtă (2 în limba engleză); colaborează la reviste din România, Canada, Irlanda, ș.a. și e prezentă în antologii în România și Canada (în engleză)…

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media