Euroguard kiss2025a.jpg 	primordium_submeniu.gif dsgmotor.gif

Serviciul de permanență la sediul primăriilor din Dâmbovița, astăzi, în contextul avertizării meteo Cod Portocaliu

COMUNICAT DE PRESĂ

În contextul avertizării meteorologice Cod Portocaliu, emisă de Administrația Națională de Meteorologie, valabilă pentru județul Dâmbovița în perioada 16 mai, ora 14:00 – 17 mai, ora 10:00, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița s-a întrunit astăzi, 16 mai a.c., în ședință extraordinară, în vederea stabilirii măsurilor necesare pentru prevenirea și gestionarea eventualelor situații de urgență generate de fenomenele meteorologice prognozate.

Potrivit avertizării meteorologice, în județul Dâmbovița vor fi perioade cu averse torențiale importante cantitativ. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 40…60 l/mp și izolat de 70 l/mp.

În cadrul ședinței, a fost dispusă aplicarea măsurilor specifice la nivelul instituțiilor cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență, precum și la nivelul comitetelor locale pentru situații de urgență, pe toată perioada de valabilitate a avertizării meteorologice.

Astfel, au fost stabilite următoarele măsuri:

– instituirea serviciului de permanență la sediul primăriilor din județul Dâmbovița, în special în zonele expuse riscului de producere a unor situații de urgență;

– monitorizarea permanentă a evoluției fenomenelor hidrometeorologice și a efectelor produse la nivelul unităților administrativ-teritoriale;

– asigurarea fluxului informațional-decizional între autoritățile locale, instituțiile cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență și Grupa Operativă constituită la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița;

– informarea operativă a populației cu privire la măsurile de protecție ce trebuie respectate pe timpul manifestării fenomenelor prognozate;

– verificarea și menținerea în stare de funcționare a sistemelor de colectare și evacuare a apelor pluviale, precum și monitorizarea zonelor cunoscute cu risc de acumulare a apei;

– monitorizarea cursurilor de apă, a zonelor vulnerabile și a infrastructurii rutiere, de transport, energie și comunicații;

– transmiterea cu celeritate a rapoartelor operative privind eventualele efecte produse, precum și a măsurilor dispuse la nivel local.

Autoritățile recomandă populației să manifeste prudență, să evite deplasările în zonele afectate de fenomenele prognozate, să nu traverseze cursuri de apă ori zone inundate și să curețe șanțurile și rigolele pentru facilitarea scurgerii apelor pluviale.

De asemenea, pe timpul manifestării fenomenelor de instabilitate atmosferică, evitați adăpostirea sau parcarea autovehiculelor în apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare ori a altor elemente de construcție care pot fi doborâte de vânt.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița rămâne pregătit să intervină, în sprijinul comunităților, pentru gestionarea eventualelor situații de urgență.

Mai multe informații privind modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale fiipregatit.ro sau prin descărcarea aplicației DSU, gratuit din App Store sau Google Play.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media