TABLETA DE VINERI – Victor MIHALAȘCU – Reflecții actuale

Există o etică în afaceri? Cât de responsabile social sunt firmele? (1)

 

„Alături de reglementările juridice ale statului economice există şi cele sociale, folosite pentru protejarea mediului, a sănătăţii şi siguranţei lucrătorilor şi consumatorilor. Acestea urmăresc să corecteze efectele secundare sau externalităţile care rezultă din activitatea economică. Principala dificultate rezidă în costul înalt al obţinerii pe cale juridică a despăgubirilor pentru pagubele produse şi,în cazul poluării, din lipsa drepturilor de proprietate asupra unui aer curat” – (Paul Samuelson-Economie politică)

 

   Răspunsul la întrebările din titlu este parţial afirmativ (ştiut fiind faptul că etica în afaceri este un sistem de principii morale folosit pentru aprecierea corectitudinii sau incorectitudinii în relaţia de afaceri a unei firme cu furnizorii, clienţii, concurenţii, salariaţii, etc., iar răspunderea în afaceri este o formă a răspunderii juridice stabilită de stat în urma încălcării normelor de drept printr-un fapt ilicit şi care determină suportarea consecinţelor corespunzătoare de către vinovat). Răspunsul este parţial afirmativ pentru că, din păcate, universităţile occidentale ori americane, ca şi cele româneşti, sunt adesea percepute de societate ca fiind „furnizori potenţiali de barbari cu înaltă calificare şi care nu au o înţelegere clară a propriei societăţi” (Gh.Ionescu, „Etica în afaceri”, 2006)… De aceea au fost deja introduse în universităţi şi chiar în învăţământul preuniversitar, inclusiv din România, cursuri/noţiuni de management etic, respectiv de etică a afacerilor. Nu mai vorbim de firme întrucât un studiu derulat de Transparency International Romania asupra integrităţii în mediul de afaceri din România a arătat că asemenea preocupare este rezultatul prezenţei firmelor cu capital străin şi nu al conştientizării nevoii de integritate a firmelor autohtone: din 631 firme cercetate, doar 117 aveau coduri etice, iar dintre acestea 86% erau străine.

   Etica afacerilor studiază a plicarea valorilor morale obişnuite la viaţa economică, la afaceri economice; principiile şi valorile etice ce orientează activitatea unei firme sunt cuprinse în codul etic. „Identitatea grupului Pirelli SpA a fost istoric formată cu un set de valori. Valorile afacerii noastre au apărut împreună cu reguli clar alese spre a preveni comportamentul ilicit şi ilegal… Acest document stă la baza respectării persoanelor care sprijină eficacitatea conducerii firmei”, este scris la începutul documentului „Valorile şi codul etic ale grupului Pirelli”. După precizarea misiunii şi valorilor (precum focalizarea pe client, responsabilitatea rezultatelor, transparenţă, inovarea, perfecţionarea profesională, etc.), firma prezintă angajaţilor codul etic, cu credinţa că etica afacerii trebuie urmată simultan cu succesele afacerii. Exemplificăm cu câteva principii etice ale grupului referitoare la acţionari, clienţi, comunitate, personalul firmei, mediul înconjurător, informaţie, şi anume: ţelul principal este crearea valorii pentru consumatori prin utilizarea eficientă a resurselor, dar cu respectare legilor şi normelor etice naţionale; transparenţă, corectitudine, loialitate; asigurarea unui tratament egal pentru toate categoriile de acţionari; satisfacerea cerinţelor clientului, legală, cu curtoazie şi colaborare; cheia succesului afacerii este dată de contribuţia profesională a angajaţilor, în climat de corectitudine şi încredere reciprocă; comunicare cu piaţa şi cu investitorii conform principiilor de acurateţe, claritate şi acces comun la informaţii. În finalul codului, se precizează că şi partenerii externi şi furnizorii trebuie să respecte codul etic şi că se prevăd sancţiuni corespunzătoare oricărei încălcări a codului, măsuri disciplinare şi legale din dreptul muncii plecând de la avertisment şi până la desfacerea contractului de muncă.

   Conform legislaţiei româneşti actuale practic toate instituţiile publice sunt obligate să aibă elaborate coduri de etică şi să îşi desemneze un funcţionar public de regulă din compartimentul resurse umane pentru consiliere etică şi monitorizare a respectării normelor de conduită, inclusiv să elaboreze rapoarte semestriale despre aceasta. Aceşti consilieri de etică nu trebuie confundaţi cu avertizorii de integritate, „whistleblower”, care au menirea să sesizeze cu bună credinţă cazuri de încălcare a legislaţiei şi deontologiei profesionale, ca şi nevoia unei bune administrări bazată pe eficienţă, economicitate, transparenţă. În prezent (perioada martie 2024 – februarie 2026) se desfăşoară un proiect cofinantat de U.E. pe tema „Legitimitate şi responsabilitate pentru o mai bună protecţie a avertizorilor de interes public“.

   Realitatea este că puţine firme private din România au coduri de etică şi, uneori, un organ care urmăreşte responsabilitatea socială, etică sau politica publică, numit uneori comitet de etică, respectiv consultanţi morali, linii telefonice dedicate plângerilor etice ale angajaţilor, activităţi de audit etic. Mai mult chiar, aceste coduri sunt mai ales coduri de conduită profesională şi nu morală. Şi aceasta în ciuda faptului că unele firme se fac vinovate de mituire, fraudă, contribuţii ilegale pentru campanii electorale, evaziune fiscală. De unde apare şi necesitatea respectării principiilor etice în afaceri, alături de legile juridice, desigur, aşa cum se întâmplă în tot mai multe firme din ţările dezvoltate. Refuzul de a participa la corupţie este un alt principiu etic ce trebuie respectat de către firme private sau chiar de către administraţiile publice înseşi de oriunde. Concret, revista „Business Week” în articolul „The destructive cost of greasing palms” calcula costurile corupţiei, cum ar fi raportarea unui nivel mai mic de impozitare în schimbul mitei care ar reduce veniturile bugetare din taxe cu până la 50%, iar comanda de către funcţionari guvernamentali pentru bunuri/servicii scumpe, supradimensionate în schimbul unui câştig personal ar mări preţul de vânzare al acestora cu 20-100%.

   Din păcate, aceste ilegalităţi se mai întâlnesc şi în România. Conform studiilor Transparency international România, indicele percepţiei acesteia a fost ca şi în 2023 de 46/100, media UE fiind de 62/100. Pe primul loc – Danemarca 90/100, Finlanda 88/100, ultimul loc Bulgaria. În acest context teoretic, cunoscutul economist român Daniel Dăianu introduce conceptul de reputaţie ca sursă a tuturor externalităţilor sociale pozitive, precum onestitate, adevăr, loialitate. Prin acumularea unui capital de reputaţie, susţine el pe bună dreptate, indivizii şi comunităţile îşi sporesc capitalul social şi individual. De exemplu, reputaţia unei firme în privinţa comportamentului etic este parte din capitalul propriei mărci. În acelaşi timp, reversul este că dorinţa de a-ţi creşte reputaţia descurajează comportamentul imoral şi implică mai puţine acte ilegale. O condiţie principală a reputaţiei firmei este cea a managerului însuşi. De aceea, o problemă aparte este etica personală a managerilor pentru că sunt cazuri când cu managerii în frunte mari firme fură, de exemplu, secrete de fabricaţie. Ca urmare, se vorbeşte tot mai mult de etică managerială. Etica managerială este o ramură a eticii aplicate ce urmăreşte în special tipul de comportament orientat de valori morale şi acţiunea managerului în cadrul firmei. Printre elementele leadership-ului etic ce pot orienta acţiunea managerială, dar care sunt şi principii de bun simţ, deşi nu sunt unanim acceptate, se enumeră: a spune adevărul, respectarea oamenilor (tratează pe alţii aşa cum ei te tratează), să nu faci rău din punct de vedere medical prin consumarea mărfii tale, preţuirea valorilor, imparţialitate, sensibilitate la probleme sociale, model prin acţiuni vizibile.

   Studii actuale demonstrează legătura între modelarea etică a managerilor şi scăderea numărului reclamaţiilor pentru conduită incorectă, scăderea presiunilor asupra angajaţilor pentru a recurge la compromisuri privind standardele etice, o mai mare satisfacţie privind rezultatele organizaţiei şi o creştere a sentimentului de valoare pentru angajat!

   În altă ordine de idei,câteva întrebări importante îşi aşteaptă adesea răspunsul şi anume: ce atitudine trebuie să avem faţă de problemele personale ale angajaţilor precum SIDA, consumul de droguri ori faţă de problemele diversităţii rasiale, etnice, sexuale? Dar faţă de corupţie, mită? Poluarea mediului ambiant, drepturile consumatorilor, problemele sociale ale comunităţii ne privesc şi pe noi ca întreprinzători/firme? Responsabilitatea socială a firmelor se poate defini ca angajamentul mediilor de afaceri de a contribui la dezvoltarea economică durabilă conlucrând cu angajaţii, familiile, comunitatea locală şi societatea în ansamblu pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora. Comisia Europeană defineşte responsabilitatea socială a firmelor (sau corporativă sau RSC sau CSR) ca un concept prin care firmele, urmărind profitul, decid în mod voluntar să contribuie la o societate mai bună şi la un mediu mai curat.

   România CSR Index este singurul ranking care evidenţiază performanţa şi transparenţa din perspectiva sustenabilităţii corporative începând cu 2016, fiind analizate firme cu peste 500 de angajaţi şi care au obligaţia legală de a publica rapoarte de sustenabilitate. Aceasta este o analiză cu 10 categorii şi 64 de indicatori aplicată informaţiilor referitoare la strategia de sustenabilitate a firmelor şi este bazată pe documente O.N.U. şi ale U.E. privind schimbările climatice, politica anticorupţie,investiţii în comunităţi ale firmelor etc. Concret, responsabilitatea socială a firmelor este mutidirecţionată, şi se manifestă faţă de: comunitate, prin sponsorizări, donaţii; salariaţi, stimulându-le dezvoltarea personală şi creativitatea, dar şi răspunderea individuală; clienţi, prin oferirea de produse de calitate şi la preţuri rezonabile; furnizori, prin plata la timp a facturilor; guvern, prin plata la timp a impozitelor şi taxelor; bănci, implicând plata la timp a dobânzilor şi rambursarea creditelor la timp, conform contractelor; mediu, pentru protejarea sa şi dezvoltarea durabilă; grupuri de interese; grupuri filantropice etc.

   Asumarea de firmă a unui comportament responsabil social are la bază de regulă decizii de natură strategică. De aceea unele firme, inclusiv româneşti, îşi definesc avantajul comparativ prin prisma responsabilităţii sociale. Susţinătorii acţiunilor de responsabilitate socială aduc patru argumente uşor de demonstrat:obligaţia morală, menţinerea în piaţă, reputaţia, licenţa de operare, dar slăbiciunea cea mai mare a programelor de responsabilitate socială vine din faptul că ele nu sunt interconectate cu afacerile. De aceea, firmele nu sunt capabile să prioritizeze acţiunile care au cel mai mare impact asupra grupului de consumatori cărora li se adresează. Deşi studiile americane nu au demonstrat o relaţie directă între responsabilitatea socială şi performanţa financiară, cel puţin pe termen scurt, totuşi există numeroase firme cu rezultate deosebite în domeniul responsabilităţii sociale care au rezultate deosebite şi financiare, de exemplu Levi-Straus, Motorola. Caracteristicile lor sunt: satisfacerea intereselor legitime ale tuturor interesaţilor; dedicarea activităţii lor unui scop superior;  preţuirea învăţării continue; dorinţa de a fi cele mai bune prin inovaţii.

   Răspunderea în afaceri se clasifică după criteriul gravităţii răspunderii întreprinzătorului în patru tipuri (exemple de asemenea fapte şi, respectiv, de sancţiuni se găsesc în legea 31/1990 a societăţilor comerciale, în capitolul ”Contravenţii şi sancţiuni”, în Codul muncii sau în alte legi juridice cu caracter economic) şi anume penală, disciplinară, civilă, contravenţională. Legea nr. 241/2005 abrogă legea anterioară, 87/1994, dar nu mai defineşte acest fenomen, ci exprimă precis cazurile de evaziune fiscală precum nerefacerea documentelor de evidenţă contabilă distruse în termenul înscris în documentele de control, ascunderea bunurilor sau a sursei impozabile, executarea de evidenţe contabile duble, etc. Desigur că legea stabileşte şi tipul de răspundere şi sancţiunile corespunzătoare faptelor.

  Interesant de reţinut: dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul în lei, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul în lei, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar. Aceste dispoziţii nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune prevăzută de această lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile de mai sus. Când se săvârşeşte o infracţiune prevăzută de legea aceasta, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie. De asemenea, nu pot fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanţi legali ai firmelor persoane condamnate pentru infracţiunile de mai sus.

   Intre timp a fost adoptată legea 126/2024 din 10 mai 2024, privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, în sensul înăspririi pedepselor pentru infracţiuni. Şi aceasta pentru că România pierde 9 miliarde euro prin evaziune fiscală. Inspectorii fiscali antifraudă A.N.A.F. au cuantificat/estimat implicaţii fiscale, T.V.A., impozite, C.A.S., C.A.S.S., alte creanţe în suma de 2,2 miliarde lei. Au fost înaintate organelor de urmărire penală 334 acte de sesizare pentru prejudicii în sumă totală de 930,16 milioane lei. Pentru prevenirea evaziunii fiscale au fost aplicate 14.658 sancţiuni contravenţionale, din care amenzi 143,95 milioane lei şi şi confiscări de numerar din activităţi ilicite de 279,87 milioane lei.

   Creşte numărul implicaţiilor fiscale ale afacerilor online. Evaziunea fiscală este una dintre activităţile ce compun crima organizată, alături de prostituţie, proxenetism, traficul de persoane, traficul de droguri, şi altele. În sens larg, economia subterană (ascunsă) include activităţi variate: ilegale, precum trafic de influenţă, corupţie etc., dar şi legale, neluate în considerare de către contabilitatea naţională, precum munca în cadrul gospodăriei, servicii voluntare ori nu sunt declarate pentru plata obligaţiilor sociale şi fiscale, ca de exemplu frauda fiscală, munca clandestină. Definiţia economiei subterane folosită în special de Uniunea Europeană include frauda fiscală şi munca „la negru”.

   Pentru estimarea evaziunii fiscale statisticienii folosesc sursele de date financiar-contabile şi fiscale de la organele de control ale Ministerului Finanţelor. Pentru estimarea muncii la negru, metoda utilizată se bazează pe analiza cererii de forţă de muncă (sursa de date cea mai importantă este Ancheta statistică anuală) şi ofertei de forţă de muncă (sursa este Ancheta asupra forţei de muncă, denumită AMIGO). Producţia ilegală se clasifică în producţie de bunuri şi sevicii interzisă prin lege şi producţia legală, dar care devine ilegală când se realizează de persoane neautorizate, precum prostituţie, proxenetism, jocuri de noroc neorganizate oficial, luarea de mită, producţia şi comercializarea drogurilor, trafic de arme, schimbul valutar în afara sistemului organizat, etc. Conform studiului EY Global Estimări ale economiei subterane şi politici de abordare publică, martie 2025, pe baza analizei a 131 de ţări, pe 23 de ani, 2000 – 2023, România având în 2000 31,3% din PiB economie subterană, 2015 -19,5%, 2019 – 15,1%, 2023 – 13,1% (la nivel mondial proporţia a fost de 11,8%, din PIB în 2023)!

   Printre măsurile ce se pot lua în România pentru reducerea evaziunii fiscale sunt: informatizarea completă a sistemului de administrarea fiscală, introducerea unui sistem simplificat de TVA pentru operaţiunile business to business, întărirea controlului fiscal la frontiere, plafonarea reală a contribuţiilor sociale la un nivel decent, posibil de achitat de majoritatea agenţilor economici etc. Contra economiei subterane a fost elaborată şi Legea nr. 656/2002, modificată şi completată prin legea nr.230/2005 şi regulamentul nr. 11/2005 referitor la răspunderea pieţei de capital pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, ca şi alte documente ulterioare ale B.N.R..

 

 

TEXT SELECTAT ŞI ADAPTAT DIN LUCRAREA „ANTREPRENORIATUL – O SOLUŢIE PENTRU CRIZA ECONOMICĂ (AUTORI: VICTOR MIHALAŞCU, BOGDAN MIHALAŞCU, DOINA MIHALAŞCU ) – Editura Techno Media, 2013…

Victor MIHALAŞCU este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti, al cursurilor de formare de formatori pentru economie şi antreprenoriat organizate de C.R.E.E. în parteneriat cu N.C.E.E. (S.U.A.) şi a fost profesor la renumitul liceu „Ovidius” din Constanța.