„Este copilul meu prea scund?” este una dintre întrebările pe care mulți părinți și le adresează, iar specialiștii subliniază că înălțimea copilului reprezintă cu adevărat un „semn vital”, ce poate oferi informații importante despre starea generală de sănătate.
Medicul specialist endocrinolog dr. Ioana Cristina Dobrei, cu competență în ecografie și osteodensitometrie, unul dintre membrii echipei de cadre medicale de la Medcare Family Center – Dr. Tomescu Andrei din Târgoviște, atrage atenția asupra importanței monitorizării creșterii copiilor și a evaluării timpurii atunci când apar semne care pot indica o problemă endocrinologică.
Creșterea în înălțime este un indicator fidel al dezvoltării armonioase a copilului și firește al stării de sănătate, iar un ritm de creștere încetinit poate reprezenta, de multe ori, primul semn al unei afecțiuni, chiar înainte de apariția altor simptome. O evaluare corectă presupune compararea înălțimii copilului cu graficele de creștere specifice populației din România, precum și calcularea vitezei de creștere.
Potrivit medicului endocrinolog, există câteva semne care ar trebui să îi determine pe părinți să solicite un consult de specialitate:
• copilul este cel mai scund din clasă;
• hainele și încălțămintea rămân potrivite o perioadă prea lungă;
• ambii părinți sunt înalți, însă copilul se situează mult sub media de vârstă;
• apar semne de pubertate înainte de 8 ani la fete sau înainte de 9 ani la băieți.
Medicul specialist atrage atenția că momentul evaluării este esențial, întrucât odată cu închiderea cartilajelor de creștere, opțiunile medicale de intervenție devin foarte reduse. „În endocrinologie, timpul chiar înseamnă centimetri”, subliniază dr. Ioana Cristina Dobrei.
Părinții sunt încurajați să monitorizeze constant dezvoltarea copiilor și să se adreseze medicului specialist endocrinolog atunci când observă semne care pot sugera o tulburare de creștere, pentru ca cei mici să beneficieze la timp de investigațiile și tratamentele necesare.
Centrul medical Medcare Family Center – Dr. Tomescu Andrei se află în Târgoviște, pe Strada Ion Heliade Rădulescu, la numărul 11.
Detalii și programari la : tel :0374141040 sau e-mail:[email protected]
www.MedcareTomescu.ro
https://www.facebook.com/MedcareTomescu
https://www.instagram.com/medcarefamilycenter/




Facebook
WhatsApp
TikTok


































