Cultura
TÂRGOVIŞTE, 30 octombrie: Soprana Irina Baiant și tenorul Liviu Indricău în „Simfonii de toamnă”
Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centru Județean de Cultură Dâmboviţa, vă invită să celebrați toamna, prin intermediul muzicii. La începutul unei noi stagiuni, Orchestra Simfonică „Muntenia”, dirijată de maestrul Daniel Jinga, a pus în scenă spectacolul „Simfonii de toamnă”, care se va desfășura pe data de 30 octombrie, de la ora 18:00, la Muzeul de Istorie … Citește mai mult
Biserica cu cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, din Parohia Lungulețu, va fi târnosită
Duminică, 23 octombrie 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, va celebra slujba de târnosire a bisericii din Parohia Lungulețu, Jud. Dâmbovița, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Cu această ocazie, credincioșii care vor dori, tineri și vârstnici, se vor putea închina și intra în Sfântul Altar … Citește mai mult
Acțiune de ecologizare a Peșterii Ialomiței și a traseelor din zona Padina-Peștera
Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” şi Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Dâmbovița, instituții subordonate Consiliului Județean Dâmbovița, în colaborare cu Primăria Comunei Moroieni şi Alpin Club ”Pro-Mont” Bucureşti desfăşoară, în perioada 22 – 23 octombrie 2016, acțiunea de ecologizare a Peşterii Ialomiței Bucegi şi a traseelor adiacente platoului Padina – Peştera. La această … Citește mai mult
Premiul special pentru corul Valachia Christiana al Universității Valahia Târgoviște
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, Corul Valachia Christianaal Universității Valahia din Târgoviște, sub conducerea domnului Asist. univ. dr. Mihail Vlădăreanu a participat la etapa pe Mitropolia Munteniei şi Dobrogei a Festivalului-concurs național de muzică bisericească Lăudați pe Domnul!, care s-a desfășurat joi, 13 octombrie 2016, la Biserica Sfântul Elefterie din Bucureşti. Corul … Citește mai mult
TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Înstrăinare
Am început un exercițiu săptămânal de educație pre-electorală… Se potrivesc toate, am vrut să scriu despre alienare, înstrăinare și, iată, o zăresc în mijlocul ecranului pe doamna învățătoare, cea aflată în greva foamei cândva, spumegând de indignare. La televizor… E gata să rămână „fără colegiu”… Ea, care de la patrușopt… Alienarea, înstrăinarea, neputința, depersonalizarea… S-a … Citește mai mult
Pentru termopanele de la Curtea Domnească, Ministerul Culturii dă Târgoviştea exemplu negativ în Codul Patrimoniului Cultural
Ministerul Culturii a pus în discuţie Tezele Prealabile ale Codului Patrimoniul Cultural cu scopul protejării vestigiilor istorice stablind principiile ce ar trebui să guverneze politicile publice vizând protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural. În documentul elaborat de Minister, la exemplele negative de folosire a banilor europeni sau din bugetul naţional în restaurarea unui monument … Citește mai mult
Programul evenimentelor dedicate aniversarii Majestatii Sale Regelui Mihai I la implinirea varstei de 95 de ani
Bucuresti si Sinaia 20 – 28 octombrie 2016 Piesa de teatru scrisă de Regele Mihai I și Regina Ana, avanpremiera radiofonică în foaierul Sălii Radio – Joi, 20 octombrie 2016, ora 12 În prezenţa Alteţei Sale Regale Principesa Maria, la Centrul de Presă al Societăţii Române de Radiofuziune, din foaierul Sălii Radio (strada … Citește mai mult
Astăzi, Seară Romantică -cu tenorul Florin Georgescu la „Mon Amour Caffe”
Târgoviştenii care nu au planuri pentru vineri seară, se pot bucura de o seară specială, la cafeneau „Mon Amour Caffe”, din Strada Maior Brezişeau, zona Camera de Comerţ. Cunoscutul tenor Florin Georgescu va susţine, începând cu ora 19:00, un recital, acompaniat de pianistul Alin Mârzea. Vor fi interpretate arii celebre de operă, operetă, canţonete, muzică veche … Citește mai mult
Patrimoniul muzeal și științele. O altfel de perspectivă
Complexul Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște, în colaborare cu Institutul de Științe ale Educației și Global Mindscape, organizează workshop-ul Patrimoniul muzeal și științele. O altfel de perspectivă, din cadrul proiectului Ora de școală la muzeu, eveniment cofinanţat de Administrația Fondului Cultural Naţional. Ora de școală la muzeu integrează experiențele de formare din proiecte derulate cu … Citește mai mult
Tabăra Naţională de Sculptură „Vasile Blendea”, și anul acesta, în Parcul Industrial Priboiu
Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, în parteneriat cu Parcul Industrial Priboiu şi Primăria oraşului Pucioasa, organizează în perioada 14-22 octombrie 2016, ediţia a III-a a Taberei Naţionale de sculptură „Vasile Blendea”. La ediţiile precedente, organizate la Moreni şi Târgovişte, au fost realizate lucrări în piatră, care acum sunt amplasate în parcul … Citește mai mult
Scriitorul Adrian Melicovici lansează romanul „Lanțuri”, o mărturie cutremurătoare despre perioada de detenție la Mărgineni a unui fost deținut
Pentru cei cărora le era dor de romanele scrise de Adrian Melicovici, dâmbovițeanul vine cu o veste bună. Pe 13 octombrie, de Ziua Educației în Penitenciare, scriitorul Adrian Melicovici va lansa la Penitenciarul Mărgineni romanul „Lanțuri”, inspirat din fapte reale. Penitenciarul Mărgineni este locul unde a fost încarcerat de altfel, personajul principal al romanului, iar unul dintre personajele … Citește mai mult
Festivalul Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ediția a 49-a, un regal muzical la Târgoviște. Vezi detalii:
În perioada 20-22 octombrie 2016 se va desfășura în municipiul Târgoviște, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, cea de-a 49-a ediție a Festivalului Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”. Festivalul este organizat de Consiliul Local Târgoviște, Primăria Municipiului Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Teatrul … Citește mai mult
Se lansează prima aplicație din România pentru promovarea artiștilor plastici
foto: demiart.ro Contemporanii lansează aplicația Ateliere pentru smartphone Anunțarea atelierelor deschise de sculptură în cadrul Salonului de Sculptura Mică București, 11 octombrie 2016 Asociația Făuritori, în cadru Proiectului Cultural Contemporanii, are deosebita plăcere să vă anunțe publicarea aplicației Ateliere pentru smartphone pe platformele IOS și Android, extensie a paginii web cu același nume – www.ateliere.net, … Citește mai mult
Ȋnaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon participă zilele acestea în Cipru la întrunirea Comitetului Reprezentanțelor Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană de la Bruxelles
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON participă zilele acestea, ca delegat al Bisericii Ortodoxe Române, la Întrunirea Comitetului reprezentanțelor Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană, de la Bruxelles, ce are ca tema Libertatea religioasă a creștinilor ortodocși în lume, și se desfășoară în perioada 8-11 octombrie 2016, în orașul Nicosia din Cipru. Reuniunea se desfășoară … Citește mai mult
TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Apropiații aleși și deznădejdea noastră
E un exercițiu de răbdare și resemnare… Acela de a cerceta listele candidaților din Dâmbovița noastră, la apropiatele parlamentare din decembrie. Parcă… Ar trebui să știm? Eu zic că da… Cei care se visează la peste 50%, cu viitor premier penal, gata de asumări structurale și vitale pentru țară, au venit cu un fost ministru … Citește mai mult
Spectacolul Teatrului Tony Bulandra, „3 ore după miezul nopții”, la Întâlnirile Internaționale de la Cluj
Spectacolul Teatrului Tony Bulandra, 3 ore după miezul nopții, regizat de Mihai Mănițiu, s-a jucat în cadrul Întâlnirilor Internaționale de la Cluj, organizate de către Teatrul Național Cluj-Napoca și ajunse la a VI-a ediție, având ca temă o sintagmă ofertantă: În căutarea autorului. Spectacolul de dans jucat de Andrea Gavriliu, cea care semnează coregrafia, și … Citește mai mult
Un nou spectacol al Teatrului Tony Bulandra – „Trei Surori”
Teatrul Tony Bulandra vă așteaptă, sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 19:00, la premiera spectacolului „Trei Surori”, regizat de Aleksandar Ivanovski. „Piesa lui Cehov, Trei surori, este o comedie a ceea ce ar putea fi. Personajele trăiesc, asemenea nouă, într-o lume destabilizată, o lume aflată în prăbușire din toate punctele de vedere, o lume însetată … Citește mai mult
Ziua Internaționala a Educației: „Pedagogia – de la clasici la contemporani”
Pentru a marca Ziua Internațională a educației care se sărbătorește pe 5 octombrie, Biblioteca Județeană I.H. Rădulescu organizează începând cu ora 12.00 la Sala de Conferințe evenimentul „Pedagogia – de la clasici la contemporani”. Evenimentul este organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Biblioteca Judeţeană „I. H. Rădulescu” Dâmboviţa, Colegiul Naţional „Constantin Cantacuzino” şi Liceul de Arte … Citește mai mult
”Pentru o democrație activă – împotriva extremismului de dreapta!”, expoziție la Muzeul de Istorie
Consiliul Județean Dâmbovița, Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” Târgoviște, Fundația Friedrich Ebert – Stiftung București și Liceul Tehnologic Goga Ionescu Titu vă invită la expoziția ”Pentru o democrație activă – împotriva extremismului de dreapta!” ce va avea loc marți, 4 octombrie 2016, ora 14.00 la Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească, nr. 189, Târgoviște. Expoziția … Citește mai mult
Lucian Andreescu, hirotonit diacon în Parohia Micloșani
Duminică, 2 octombrie 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, a săvârșit Sfânta Liturghie, la Catedrala din Târgoviște, înconjurat de preoți și diaconi, cu participarea unui mare număr de credincioși. Cu acest prilej a hirotonit întru diacon, pe seama Parohei Micloșani, pe tânărul Lucian Andreescu, absolvent al Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității … Citește mai mult
TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Despre unicitate și singularitate
Este arma noastră cea mai de preț într-o lume strâmbă, în care oameni mărunți și mărginiți ne hotărăsc viața, drumul, începutul, sfârșitul. De foarte mulți ani îi îndemn – uneori cu succes, alteori fără – pe adolescenții din fața mea să creadă în unicitatea lor irepetabilă. Fiecare dintre noi, încerc să le spun, suntem un … Citește mai mult
Târgoviște va fi pentru 2 zile capitala astronomiei românești
Societatea Astronomică Română organizează ASTRO 2016 – Gala Națională de Astronomie. Evenimentul se va desfășura la Muzeul de Istorie Dâmbovița din Municipiul Târgoviște în zilele de 30 septembrie și 1 octombrie (partea 1). Programul evenimentului: Vineri 30 septembrie 11:00-13:00, Conferință de astronomie: proiecte, programe și activități derulate de entitățile fizice și juridice din România 14:00-15:00, … Citește mai mult
EXPOZIȚIE: România în Marele Război
Consiliul Județean Dâmbovița, Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” Târgoviște împreună cu Primăria și Consiliul Local Cluj Napoca, Casa de Cultură a Municipiului Cluj Napoca, Clujul de altădată și Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei organizează expoziția ”ROMÂNIA ÎN MARELE RĂZBOI”, vernisajul având loc în data de 27 septembrie 2016, începând cu ora 11.00 la Muzeul … Citește mai mult
TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Mărita mea leafă de profesor
Argumentul meu de azi ar putea fi acesta, l-am luat dintr-o carte foarte dragă (Robert Tompkins, „În căutarea adevărului” )… În sfârșit, în acest sătuc uitat de lume căutarea lui s-a terminat, scrie autorul. Într-o căsuță aproape prăbușită, în fața focului stătea „Adevărul”. El nu a văzut o femeie mai bătrână și mai urâtă în viața … Citește mai mult
TÂRGOVIȘTE: Turnul Chindiei tricolor, la premiera filmului „Istorii despre Vlad Voievod Drăculea”
Sute de persoane au luat parte, aseară, la Curtea Domnească din Târgoviște, la premiera filmului documentar-artistic „Istorii despre Vlad Voievod Drăculea”, un proiect al scriitorului târgoviștean Vasile Lupașc. Sper să fie un film bun, cu mare priză la public. Şi să fie un film cu folos, să facă din nou istoria interesantă pentru români şi „cool” … Citește mai mult
Gazeta Dâmboviței recomandă: ISTORII DESPRE VLAD VOIEVOD DRACULEA! În această seară, la Curtea Domnească!
În această seară, la Curtea Domnească din Târgoviște, are loc premiera filmului documentar-artistic „Istorii despre Vlad Voievod Drăculea”, un eveniment mult așteptat în viața culturală a urbei. Întreaga manifestare este dedicată memoriei marelui actor Mircea Albulescu. Gazeta Dâmboviței recomandă evenimentul tuturor târgoviștenilor interesați de istoria națională. Intrarea este gratuită. Ne bucurăm că prin intermediul colegului … Citește mai mult
„Frumos e în septembrie la Veneția”, premieră la Teatrul Tony Bulandra
Noua producție a Teatrului Tony Bulandra care marchează începutul stagiunii este Frumos e în septembrie la Veneția de Teodor Mazilu. Avanpremiera și premiera vor avea loc pe 22 și 23 septembrie, de la ora 19.00, la Sala Studio a Teatrului Tony Bulandra. Măștile în spatele cărora se ascunde fiecare dintre noi pentru a se feri de suferință ne fac să părem ființe … Citește mai mult
Evenimente culturale, astăzi, la Biblioteca Județeană. Vezi programul!
Astăzi, Biblioteca Județană Dâmbovița este gazda unor evenimente culturale inedite, unele dintre ele devenite deja tradiție în spațiul dâmbovițean. Este vorba despre lansarea volumului – „În slujba adevărului”, autor: Ioan Burdulea colonel (r), care va avea loc de la ora 15.00 și unde prezintă: – George Coandă, scriitor – Mihai Stan, editor – Gheorghe Şerban, colonel (r) … Citește mai mult
TÂRGOVIȘTE: Festivalul Ileana Sărăroiu ajunge la cea de-a IV-a ediție
Ileana Sărăroiu s-a născut pe data de 25 septembrie 1936, în localitatea Valea Voievozilor, judeţul Dâmboviţa. Printr-un repertoriu de cântece populare munteneşti de o deosebită frumuseţe, prin ţinuta scenică şi expresivitatea interpretării a reuşit să impună, în minunatul spaţiu etnofolcloric românesc, trăsăturile specifice zonei noastre. Ileana Sărăroiu reprezintă un adevărat model pentru toţi tinerii care … Citește mai mult



