kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Târgoviştenii care îşi achită taxele locale până pe 15 decembrie, scutiţi de penalităţi

Scutirea de penalităţi a fost decisă de Consiliul Local Târgovişte, pentru ca primăria să reuşească  un grad de încasare cât mai mare. Aşa că târgoviştenii care reuşesc să achite taxele şi impozitele locale până pe 15 decembrie nu vor mai plăti nici un leu penalităţi.  Hotărârea se aplică indiferent de cât de vechi sunt datoriile. … Citește mai mult

Lecţii interactive pe LCD-uri , la Şcoala “Ion Alexandru Brătescu Voineşti”

Orele de ştiinţe ale naturii, limba română, matematică sau chiar muzica se desfăşoară cu ajutorul LCD-urilor! Acest sistem, unic în judeţul Dâmboviţa,  a fost implementat în urmă cu câteva săptămâni la Şcoala Generală “Ion Alexandru Brătescu Voineşti” din Târgovişte şi este copiat după modelul educaţional finlandez. Conducerea şcolii a beneficiat de sprijinul financiar din partea … Citește mai mult

1500 de familii sărace sunt şi mai sărace, pentru că nu şi-au trimis copiii la şcoală!

Agenţia de Prestaţii Sociale a diminuat sau suspendat alocaţia pentru susţinerea familiei pentru 1470 de elevi minori din şcolile dâmboviţene. 635 de familii au primit alocaţii mai mici cu 20 până la 50%, pentru absenţele copiilor.  Elevii care nu pot justifica între 11 şi 19 ore în care nu au fost la cursuri, scad veniturile … Citește mai mult

Valahia a acordat un nou titlu Doctor Honoris Causa

Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii Valahia din Târgovişte a găzduit sedinţa extraordinară a Senatului universităţii convocată în scopul recunoaşterii meritelor prof.univ Adrian Alexandru Badea şi încununării activităţii acestuia prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa.După o îndelungă activitate didactică şi stiinţifică desfăşurată în domeniul energetic, în care a excelat prin calitatea predării şi a … Citește mai mult

Început de drum!

Un început de drum înseamnă de obicei entuziasm, mers vioi înainte, bucurie.  Acum ni-s paşii şovăitori, iar entuziasmul nu este decât o mască decolorată şi crăpată a încrâncenării. Drumul pe care îl începem astăzi nu mai pleacă dintr-un loc firesc şi nu ştim dacă va ajunge la capăt sau va fi doar un zbor scurt … Citește mai mult

Chindia – Luceafarul 2-0 ! Targovistea pe podium !

Divizionara B Chindia Targoviste a incheiat turul campionatului cu o victorie dramatica, 2-0 cu Luceafarul Oradea, pe teren propriu, goluri marcate de Ionut Radu (foto), in minutul 86, si Bobi Verdes (88). Profitand si de jocul rezultatelor, echipa lui Silviu Dumitrescu a urcat pe pozitia a treia a clasamentului, dupa principalele favorite la promovare, Gloria … Citește mai mult

Îngrijorător! Din cauza secetei, jumătate din terenul agricol a rămas nelucrat!

Din cauza secetei prelungite din ultimele luni, anul agricol 2012 nu se anunţă unul bun. Cel puţin asta prognozează datele statistice privind însămânţările din această toamnă, potrivit cărora doar 52% din suprafaţa arabilă a fost însămânţată în această toamnă, situaţia fiind gravă mai ales la grâu, orz şi rapiţă care au fost semănate pe suprafeţe … Citește mai mult

Elevii din Pietroşiţa învaţă „Tradiţii de Sf.Andrei”

  Muzeul de Etnografie şi Folclor „Dumitru Ulieru” din Pietroşiţa va găzdui marţi, 29 noiembrie, manifestarea „Tradiţii de Sf.Andrei-pierdute, schimbate, păstrate”. Evenimentul este organizat de Complexul naţional Muzeal „Curtea Domnească” din Targovişte, în parteneriat cu Şcoala Sf.Nicolae din Pietroşiţa. Scopul acţiunii este acela de a promova obiceiurile şi tradiţiile populare romaneşti, în cadrul acesteia copiii … Citește mai mult

Trafica droguri şi femei din penitenciar!

 Politiştii dâmboviţeni de la Biroul de Combatere a Crimei Organizate împreună cu procurorii DIICOT au reuşit s dea peste cap afacerile cu droguri şi femei ale interlopului braşovean Stelian Pârvu, frate vitreg cu la fel de cunoscutul interlop Alen Moisin. Interlopul braşovean îşi conducea afacerile chiar din interiorul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Mărgineni, acolo unde … Citește mai mult

Consilierul personal al primarului de la Hulubeşti, jefuit! Hoţii au luat bijuterii şi cartuşe

Consilierul personal al primarului din localitatea dâmboviţeană Hulubeşti a fost prădat de hoţi noaptea trecută. Barbatul spune ca i-au dispărut 120 de cartuşe de vânătoare şi 150 de grame de bijuterii din aur. La faţa locului au sosit mai multe echipaje de poliţie, dar şi criminaliştii care au deschis o anchetă. Barbatul bănuieşte că o … Citește mai mult

Guvernul a aprobat proiectul bugetului pe 2012. Iată ce bani primesc ministerele!

Guvernul a aprobat proiectul bugetului de stat şi al bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2012, document care pune accentul pe investiţii şi locuri de muncă, a declarat primul-ministru Emil Boc, la finalul şedinţei Executivului. Proiectul bugetului de stat şi proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat vor fi transmise luni Parlamentului spre dezbatere şi adoptare. … Citește mai mult

Liga III. A batut FCM-ul !

FCM Targoviste a incheiat turul campionatului cu victorie, 2-0 la Sotanga cu Visina Noua. Golurile dambovitenilor au fost marcate de A. Mihai si Letu, in ultimele 20 de minute ale meciului. Gruparea pregatita de Remus Galmencea a depasit seria negativa de trei meciuri in care inregistrase o remiza si doua infrangeri. Cealalta echipa damboviteana din … Citește mai mult

Ofertă! A furat un fier de călcat şi l-a înapoiat cu o râşniţă, bonus!

 Mare i-a fost mirarea unei vânzătoare când a văzut pe înregistrarea camerelor de supraveghere cum o femeie, pe care o cunoştea, fura din magazin. Pe imagini se vede clar cum “clienta” ia de pe raft un fier de călcat, pe care îl pune liniştită în şacoşă, după care se face nevăzută. Vânzătoarea o cunoştea, de … Citește mai mult

Edituri dâmboviţene la Târgul Gaudeamus

carti

 În perioada  23- 27 noiembrie, la Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti se va desfăşura cea de-a 18-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus – carte de învăţătură. Târgul Internațional Gaudeamus – Carte de învățătură este în prezent cel mai important eveniment de tip expozițional din România, dedicat cărții și educației, prima ediţie având loc în 1994 … Citește mai mult

Primele semne ale Bacalaureatului 2012

bacalaureat-2011

Dupa eşecul din vară urmat de cel din sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat, anul acesta elevii de clasa a –XII-a vor trebui să se pregătească temeinic  pentru a putea reface imaginea învăţământului liceal românesc şi pentru a creşte rata promovabilităţii. Pentru a venii în sprijinul acestora Ministerul Educaţiei a publicat deja online modelele … Citește mai mult

Recrutaţii la muncă direct din penitenciar

Penitenciarul Mărgineni, în parteneriat cu AJOFM Dâmbovița, a desfășurat astăzi o bursă a locurilor de muncă pentru persoanele private de libertate. S-au prezentat 6 agenți economici, cu locuri de muncă în următoarele domenii: tinichigiu, mecanic, sudor, fierar, excavatorist, lucrător în construcții și muncitor necalificat. 22 de deținuți care urmează să se elibereze din penitenciar în … Citește mai mult

Lupte la Targoviste !

Sala Sporturilor din Targoviste va gazdui sambata Cupa Romaniei la lupte libere – juniori, competitie la care si-au anuntat prezenta cele mai bune cluburi din tara. Federatia Romana de Lupte a decis sa acorde tot municipiului nostru organizarea acestui concurs, dupa desfasurarea impecabila din 2010. Mai mult, oficialii FRL au hotarat ca intrecerea sa se … Citește mai mult

Sport Party, în Red Club Moreni

Prilej de distracţie vineri, 25 noiembrie, în Red Club din Moreni. Aici se organizează o nouă petrecere tematică – Sport Party. Cei care vin îmbrăcaţi în tema propusă vor fi premiaţi, anunţă reprezentanţii clubului. Intrarea este liberă, iar ofertele sunt pregătite la bar.

Fără Rădoi și Mladen cu Luceafărul

Divizionara B din Targoviste are probleme serioase de lot inaintea ultimului meci din turul campionatului, cu Luceafarul Oradea, sambata de la ora 11.00, pe stadionul Eugen Popescu. Chindia va trebui să se descurce sâmbătă fără căpitanul Sorin Rădoi, dar și fără Sebastian Mladen, ambii acuzând probleme medicale destul de serioase. Mladen va fi operat în … Citește mai mult

„Victorie pentru o iarnă liniștită !”

Chindia Târgoviște termină prima parte a campionatului cu un joc dificil în compania celor de la Luceafărul Oradea, bihorenii având prestații pozitive în majoritatea disputelor din deplasare. Tehnicianul târgoviștenilor, Silviu Dumitrescu, avertizează că miza meciului este foarte mare și cere concentrare maximă din partea elevilor săi.   – Domnule Dumitrescu, puține zile ne mai despart … Citește mai mult

Euthyrox-ul, un medicament contra tiroidei, a dispărut din farmacii

Criza de Euthyrox, medicament folosit de cei care suferă de afecţiuni ale glandei tiroide, a cuprins şi judeţul nostru. În acest moment nicio farmacie dâmboviţeană nu mai are în stoc acest medicament. Grav este că nu există un înlocuitor. ”Euthyroxul este un medicament folosit în afecţiuni ale glandei tiroide. Se foloseşte, de asemenea, în tratarea … Citește mai mult

Încă un membru al grupării Ghenosu, după gratii

Politiştii dâmboviţeni au reuşit să pună mâna pe Nicolae Diaconescu, zis Limbă, unul dintre membrii grupării interlope condusă de Florin Pârjol alias Ghenosu. Limbă era urmărit internaţional şi avea de executat un mandat de închisoare de doi  ani pentru infracţiunea de ultraj.  Potrivit anchetatorilor, bărbatul era un apropiat al clanului “Ghenosu” şi fusese condamnat în … Citește mai mult

Atenţie la genţi! Hoţii prăduiesc farmaciile!

Metoda clasică de furat în doi, cu unul dintre prăduitori atrăgând atenţia vânzătoarei, iar celălalt plecând cu bunul sustras, se practică şi în farmaciile târgoviştene. Recent o farmacistă ce lucrează în zona autogării Târgovişte, a rămas fără geantă exact după metoda amintită. Doi indivizi au intrat în farmacie, iar în timp ce unul cerea medicamente, … Citește mai mult

Simpozion internaţional de inginerie electrică

Centrul Internaţional de conferinţe al Universităţii Valahia din Târgovişte a găzduit marţi cea de-a IX-a ediţie a Simpozionului internaţional de inginerie electrică. Simpozionul a debutat în anul 2000 iar fiecare ediţie s-a impus atenţiei lumii tehnico-ştiiţifice româneşti şi internaţionale. În cadrul acestei ediţii, temele principale ale comunicărilor au vizat educaţia tinerei generaţii pentru susţinerea dezvoltării … Citește mai mult

Au venit bursele!

După o perioadă lungă de aşteptare, emoţii şi nemulţumiri,  studenţii  Universităţii Valahia din Târgovişte au primit ieri bursele aferente lunii octombrie. Începând cu orele 13 aceştia s-au prezentat la casieria Rectoratului pentru a-şi ridica banii. Deşi studenţii şi-au depus dosarele de bursă încă de la începutul anului universitar banii au sosit cu întârziere, bursele aferente … Citește mai mult

Lansare de carte Ştefan Doru Dăncuş, la Gaudeamus 2011

Poetul târgoviştean lansează vineri, 25 noiembrie, la Târgul internaţional Gaudeamus – carte de învăţătură 2011, volumul „Casa memorială Dăncuş”, o antologie pe baza cărţilor sale, cu excepţia SCRUM. „Precizez că acest volum este „cântecul de lebădă” al poetului care am fost până acum. Acest lucru nu înseamnă retragerea mea din poezie; peste 10 sau 20 … Citește mai mult