TÂRGOVIŞTE: Victimele violenţei domestice au la dispoziţie un centru specializat pentru ajutor

Astăzi, a fost inaugurat, la Târgovişte, Centrul Social pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei în Familie.  Primăria Municipiului Târgovişte, prin Direcţia de Asistenţă Socială Târgovişte, a depus, în luna martie 2009, proiectul pentru realizarea Centrului Social pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei în Familie “Împreună vom reuşi”. Contractul de finanţare a fost semnat în luna octombrie 2010. Valoarea acestuia se ridică la 192.500 euro. Finanţarea a fost asigurată de către Banca Internaţională Pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. 10% din valoare şi terenul pe care s-a ridicat clădirea a reprezentat contribuţia Consiliului Local Târgovişte. Lucrările au durat 21 de luni.

Centrul va avea o capacitate de 12 locuri. Aici se vor asigura servicii de găzduire şi consiliere, atât pentru femei,  victime ale violenţei în familie, cât şi victimelor colaterale, de regulă copiii acestora. Din punct de vedere locativ, centrul este structurat astfel: 4 camere de locuit, 1 cameră de socializare, 6 birouri pentru personalul de specialitate şi cel administrativ, o bucătărie şi o sală de mese, o spălătorie şi două grupuri sanitare. Pentru funcţionarea obiectivului, au fost înfiinţate 11 locuri de muncă. Edilul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, a fost încântat de modul în care s-a derulat acest proiect, dar a declarat că, dat fiind obiectivul proiectului – şi anume acordarea de îngrijire şi  protecţie a victimelor violenţei în familie – şi-ar dori să nu fie prea mulţi beneficiari.


Valeriana



Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro