TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Ion Cosmin BUSUIOC – Debarcarea de la Harvard

Bine ne-am regăsit la minunata tabletă de sâmbătă. Introducerea de azi va fi una atipică, va fi probabil cea mai lungă introducere făcută vreodată, dar apelez la îngăduința și încrederea dumneavoastră, ca pornind de la câteva repere cronologice să ajungem apoi la subiectul central. Unul de o teribilă actualitate….

Iată-ne ajunși în data de 6 iunie, o zi cu o semnificație aparte în istoria omenirii în general și a Europei în special. Anul acesta se împlinesc 74 de ani de la „Debarcarea din Normandia” sau „Ziua Z”, ziua în care Forțele Aliate au declanșat marea ofensivă împotriva Germaniei naziste. Din 1944 până la sfârșit „Debarcarea din Normandia” va constitui întotdeauna un punct de reper al istoriei. Raportată la noi, la români, data de 6 iunie ne aduce în prim plan câteva repere umane, culturale și de excelență. Astfel, la 6 iunie 1883 a trecut în veșnicie compozitorul și dirijorul Ciprian Porumbescu, la 6 iunie 1917 s-a născut la Turda, Ion Rațiu, la 6 iunie 1960, atleta  Iolanda Balaș stabilea la București, un nou record mondial la săritura în înălțime, 1,85 m, iar în 1961, Valeriu Bularca câștiga primul titlu de campion mondial cucerit de un luptător român, la Campionatul Mondial de lupte greco-romane de la Yokohama. 

Un alt reper legat de data de 6 iunie îl constituie faptul că, la  recomandarea Organizației Națiunilor Unite, începând cu din anul 2010, ziua de 6 iunie a fost consacrată celebrării limbii ruse.  Limba rusă este una dintre cele 6 limbi oficiale ale ONU, alături de engleză, franceză, spaniolă, arabă și chineză. ONU a explicat și motivat într-un comunicat, că scopul zilelor lingvistice ale ONU este atât de a sărbători multilingvismul și diversitatea culturală, cât și de a aminti publicului istoria și cultura fiecăreia dintre cele 6 limbi amintite. Data de 6 iunie nu a fost aleasă întâmplător pentru a celebra limba rusă, aceasta fiind ziua de naștere a poetului Aleksandr Sergheevici Pușkin, considerat fondatorul literaturii ruse moderne. Pornind de la acest detaliu festiv, care are în prim plan limba rusă, ne apropiem de momentul anunțat în titlu, moment pe care îl marchez întâi prin precizarea faptului că la data de 6 iunie 1844 a fost fondată, la Londra, YMCA (Young Men’s Christian Association) de către pastorul britanic George Williams. Peste 129 de ani de la înființare, în Franța, YMCA, prin editura pe care o deținea, publica pentru prima dată în istoria omenirii, cartea lui Alexandr Isavievici Soljenițîn, ARHIPELAGUL GULAG.

Astfel, am ajuns la momentul culminant al tabletei de azi. La 8 iunie 1978, la Universitatea Harvad, cu ocazia  festivității de încheiere a anului universitar, a vorbit Alexandr Soljenițîn. După ce, în urmă cu 4 ani, fusese expulzat din URSS în Germania la Frankfurt, America l-a chemat cu insistență. Politicienii americani voiau să-i folosească imaginea și discursul în contextul binecunoscutului „Război Rece.” Și Soljenițîn s-a dus. A fost primit cu brațele deschise, i s-a acordat, asemeni lui Winston Churchill, o distincție extrem de rară: titlul de cetățean american de onoare. Credeau conducătorii americani de atunci că au dobândit „the ultimate weapon”  împotriva URSS. La început, nu prea a fost lăsat să vorbească, totul se limita mai mult la prezentări, laude și fotografii. „Soljenițîn e cu noi, e al nostru acum. Îl iubim!”. Soljenițîn a așteptat cu răbdare momentul în care i se va da  cuvântul.

Acolo, la Universitatea Harvard, în fața a 25.000 de oameni, Soljenițîn a dat la o parte foaia de cort cu care opinia publică americană se auto-acoperise și le-a spus adevărul, verde în față. El, care nu s-a temut nicio clipă de CEKA bolșevică, de NKVD sau KGB, el, care a mustrat marea Academie Nobel – care îi trimitea prin corespondență ponturi vestimentare în genul Danei Budeanu –  nici nu avea ce să le spună altceva decât adevărul. Când Soljenițîn a început să vorbească, audiența a rămas cu gura căscată. Se aștepta ca discursul lui Soljenițîn să fie unul strict anticomunist, presărat cu laude la adresa democrației americane. Dar, nu! Tocmai pentru că venea dintr-o țară condusă de Regimul Minciunii, Soljenițîn a putut să le vorbească, cum nu le mai vorbise de foarte mult timp cineva, despre adevăr, despre morală, despre liberate și libertinaj. Unele murmure au început să se audă, dar Soljenițîn nu s-a oprit. Le-a vorbit și despre importanța promovării în societatea americană de la acea vreme a reperelor morale autentice. A condamnat lașitatea politicienilor și intelectualilor pe care i-a întâlnit în America. Om pățit fiind, Soljenițîn nu a avut  nevoie de mult timp ca să vadă și să cunoască lipsurile și derapajele din societatea americană care se îmbăta cu dictonul: suntem cei mai minunați dintre pământeni, iar societatea noastră e perfectă.

Discursul lui Soljenițîn a cutremurat din temelii societatea și opinia publică americană. Cei care mai înainte îl lăudau și care voiau, așa cum am spus, să-l folosească în polemica și disputa cu URSS-ul, au început să urle: „Cară-te de aici, Soljenițîn!”. Nu s-a lăsat intimidat, ci i-a mustrat din nou pe acuzatorii săi, politicieni și ziariști: „Până la discursul de la Harvard îmi închipuisem că am venit într-o țară unde poți spune ce vrei, fără a lăuda societatea înconjurătoare. Dar, iată că și democrația așteaptă să fie flatată. Câtă vreme îndemnasem lumea să nu trăiască în minciună în URSS, totul era în regulă – dar „să nu trăiască în minciună” în America? Cară-te de aici! …”. Mai ales că era obișnuit, din Elveția, cu dubla măsură cu care lucra democrația occidentală. Acolo, în Elveția, cea mai neutră țară din istoria omenirii, lui Soljenițîn i s-a interzis să susțină discursuri, conferințe de presă sau să organizeze întruniri în casa în care locuia. „Ce binefăcători! Mi-au oferit adăpost ca să păstrez o tăcere mai adâncă decât în URSS….”

Contrar a tot ceea ce s-a spus despre Soljenițîn după debarcarea de la Harvard, lucruri pe care unii le repetă și azi, el nu a rămas cu un gust amar după vizita în America și nici nu a plecat capul a deznădejde. Acuzațiile, minciunile, jignirile aruncate împotriva lui nu l-au poticnit nici măcar o clipă, nu l-au oprit să nu îndeplinească promisiunea făcută unei fete care plângea într-o noapte geroasă, într-un lagăr de concentrare comunist. Cine e interesat de contextul promisiunii făcute de Soljenițîn, găsește toate detaliile în „Arhipelagul Gulag”, volumul II, paginile 110 – 111.

Discursul de la Harvard ținut de Soljenițîn va rămâne pentru totdeauna un reper pentru umanitate, pentru democrație. Americanii, care nu aveau niciun interes personal cu privire la Soljenițîn, i-au primit discursul ca pe un îndemn și nu ca pe o condamnare definitivă și irevocabilă. „Să mai vorbească! Viața spiritului se află în pericol peste tot în lume. Trebuie recitit discursul de la Harvard nu ca pe un atac împotriva noastră, ci ca pe un apel către întreaga familie a omenirii.” Iar cuvintele Wandey Urbanskaya, absolventă de Harvard, rămân adânc înfipte în memorie: „Soljenițîn a răsturnat multe dintre ideile despre noi înșine și despre lume, dintre acelea pe care Harvard ni le-a cultivat cu multă grijă. Soljenițîn ne-a lansat un îndemn, ne-a cutremurat și va rămâne în sufletele noastre.” 

Închei cu nădejdea ca, în urma acestui articol, măcar o persoană să citească integral discursul lui Soljenițîn rostit la Harvard. Poate fi găsit foarte ușor pe internet, practic, pentru cine e interesat e la un click distanță…

 

                               

 

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro