La data de 9 august a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, doi tineri, ambii în vârstă de 15 ani, au fost reținuți pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.
Aceștia sunt cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.
Cercetările efectuate au reliefat faptul că, în cursul serii de 28 iulie a.c., în jurul orei 18:40, tinerii, în timp ce s-ar fi aflat în municipiul Târgoviște, ar fi agresat fizic un tânăr, de 16 de ani și l-ar fi deposedat de suma de 50 de lei și de o pereche de căști.
Ulterior, pe fondul stării de temere provocate, l-ar fi deposedat pe un alt tânăr, de 16 ani, de suma de 5 lei.
Pe parcursul zilei de astăzi, 10 august a.c., cei doi vor fi prezentați magistraților, în vederea dispunerii unor măsuri preventive.
IPJ Dâmbovița



Facebook
WhatsApp
TikTok



































