Avem corpul drept casă cât durează viața și îi purtăm de grijă după pricepere, unii disciplinați, consecvenți, alții nepăsători, atâta timp cât sănătatea nu ne pune piedici. Este corpul omului demn de a fi prețuit, iubit? Cât timp ne simțim bine în el, nu stăm prea mult pe gânduri, trăim dându-i, de cele mai multe ori, ceea ce ne cere și suntem mulțumiți, chiar dacă nu ne exprimăm întotdeauna, căci uneori pare indecent să fii prea sătul, prea odihnit, prea îndestulat de multe, văzând ce le lipsește altora.
Știm să apreciem frumusețea și armonia corpului omenesc în viața de fiecare zi, în artă și poate nici n-ar trebui discutat prea mult despre corpul omenesc dacă nu ne-am întâlni, destul de des, cu expuneri care se abat de la decență și discreție. Nu spun că trebuie să desconsiderăm corpul uman care nu e aproape de armonie, însă nu văd de ce ar trebui să privim spre părți ale corpului cărora le-ar sta mai bine acoperite.
Dacă cei ce-și etalează senin excesul ponderal, invitația ca o chemare spre mai mult își doresc cât se poate de clar să fie văzuți, îmi vine în minte și dreptul de a nu fi agresat de priveliști corporale care nu ne interesează.
Trăim în propriul corp căruia îi dăm mai mult, mai puțin sau căruia îi restricționăm ceea ce nu este neapărat de folos și se întrevede o întrebare: ne vom da seama oare când ne vom despărți de el?
Gabriela CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
