20 septembrie… Bucureștiul povestit & Zaraza… O idee frumoasă și pusă în scenă cu artă și entuziasm – cam asta este „Bucureștiul povestit”, un proiect amplu, coordonat de Ovidiu Neacșu, care printre altele, ne-a adunat ieri la Palatul Cantacuzino, poate cea mai frumoasă casă din București, a Mariucăi și a lui George Enescu, muzeul de muzică, iar ieri, locul de întâlnire a numeroși bucureșteni, căci au început Zilele Bucureștiului. Lume, expoziții, tarabe, grădină cu istorie vie, dar mai ales Zaraza. Acesta este numele de scenă al Marinei Ivan, divă a serilor bucureștene, îndrăgostită de Epoca Interbelică, de micile istorii ale orașului. Zaraza a cântat, iar eu am povestit câte ceva și-așa au intrat în scenă personaje vechi, rochii de mătase, cuvintele pline de încredere ale unei lumi, devenită cu timpul un etalon al viselor noastre. Moscopol, Vasile, dar mai ales Zavaidoc au trecut prin grădina de pe Calea Victoriei, învăluiți în cețuri, readuși în istorie de Zaraza, noua Zaraza, evident, fără legătură cu romanța. Coborâtă din vremurile atât de adulate, este o Zaraza care dă căutare pe net și se plimbă pe aici: https://www.facebook.com/bucurestiul.povestit
*
20 septembrie… O întâlnire cu bagheta magică și Florentina Musat: „Toate cărțile Doinei Ruști îmi trezesc pofte, din cele pe stil vechi. Chef de viață, de hoinărit brambura pe străzi, de verificat sertarul ascuns în suflet plin de ciudățenii. Chef să fac lucruri încă nefăcute. Să retrăiesc, din amintiri, momentul când am surprins brusc granița dintre lumi, să recunosc cu voce tare că da, am văzut, am surprins, complet nepregătită, o frântură din lumea pe care Doina Ruști o știe pe îndelete. Degeaba scriu aici… Nu rezolv nimic dacă nu vă conving să citiți Mâța Vinerii. Sau Zogru. Cărțile Doinei Ruști aduc un soi de fericire brută, crudă, nesimandicoasă. Când citeam Manuscrisul Fanariot prin nări mi se strecurau mirosuri, simțeam porumb copt, fân uscat, baltă cu stuf, am simțit, vă jur, miasma aceea umedă a capitulării când nimic nu mai contează, am simțit otrava din mătrăgună cum îmi arde esofagul și îmi tulbură mințile. Mă ardea pe mine, eu eram toate personajele pe rând. Am trăit, fără să mă avertizeze autoarea, tot. De aceea scriu aici. Degeaba citiți cuvintele astea… Nu valorează nimic. Trebuie să deschideți și să intrați în cărțile Doinei Ruști. Eu v-am avertizat. I-am luat un interviu. Ca să aflu lucrurile de neaflat. Pentru că Doina Ruști le știe.”
*
25 septembrie… Cronică la Matuf, peruchierul în revistacultura.ro: „Șase povești, cinci povestitori și o singură istorie în mișcare” de Elena Simion… „Matuf, peruchierul reușește să unească două teritorii rareori aduse convingător în același roman: imaginarul fanariot, senzorial și concret, și ficțiunea post-AI, construită din arhive, hibrizi și memorii transferabile. Cele șase povești nu ilustrează o teză, ci o fac să apară treptat, din cinci conștiințe diferite. Aceasta este performanța cărții: o arhitectură complexă, condusă cu claritate, în care domină frumusețea poveștii.” https://revistacultura.ro/sase-povesti-cinci-povestitori…/ Cartea este disponibilă în librării și online, și pe LibHumanitas.ro.
Doina RUȘTI este una dintre marile prozatoare contemporane, apreciată pentru forța epică, pentru originalitatea și erudiția romanelor sale și a primit cele mai însemnate premii literare românești…
Facebook
WhatsApp
TikTok
