Învăț zilnic să mă acomodez facilităților tehnice care ne invadează realitatea imediată, iar excursia făcută sfârsitul lui august 2009 în Rockies, cu fiul și prietena lui, mi-a deschis și mai mult ochii asupra avantajelor Internetului. Pentru a vizita Glacier Park din Statele Unite și parcurile acelorați munți din Canada, am stabilit punctul de întâlnire la aeroportul din Calgary, de unde am închiriat o mașină si am pornit împreuna spre USA.
Primul popas, de o noapte, l-am făcut la un motel din Canada, unde o tinerică grăsuță și veselă ne-a oferit cele doua camere solicitate. Fiecare cameră avea frigider și cuptor cu microunde. Făcusem cu o zi inainte de plecare o prăjitură cu vișine din care le-am adus și tinerilor, ba chiar am transportat și sita de zahar pudră, pentru a-l presăra peste prajitura înclzită.
Ca la toate cuptoarele de microunde, am găsit imediat un singur buton, de formă lunguiață, pe care scria în stânga start și în dreapta stop. Am deschis ușa cuptorului și am făcut toate manevrele posibile pentru start. Am apăsat peste tot, am verificat priza, am văzut că electricitatea funcționa, în fine, fiecare dintre noi și-a încercat talentele, dar n-am reușit să-l pornim. Ne-am încercat atunci norocul la cuptorul cu microunde din cealaltă cameră, unde era un alt tip de cuptor, cu două butoane separate pentru start și stop. Cuptorul a pornit și ne-am putut delecta cu prăjiturelele. Când am coborât am întrebat-o pe tinerică de ce nu merge cuptorul cu microunde într-una din camere. „Ah, mă iertați, am uitat să vă spun că la acel tip de cuptor trebuie să apăsati la mijlocul butonului, nu la stânga sau la dreapta unde scrie „start” sau „stop”. Uitase să ne spună! Am urmat sfatul ei și da, așa a mers!
A doua zi am pornit spre Statele Unite, unde tinerii rezervaseră prin internet o cabină. Când am auzit termenul cabină, m-am gândit la o căsuță mică, neștiind că americanii numesc cabină orice construcție de lemn. Casa era, din descrierea de pe internet, foarte mare, avea patru dormitoare, două băi, un adevărat lux. Tinerii aveau adresa exactă a casei și instructiunile de intrare. Totul era fără om. Am ajuns la casa respectivă, ei au folosit un cod cu care au deschis o cutie poștală unde se afla cheia casei și am intrat. Da, era o minune, așa cum ziceau descrierile. Ne-am debarasat de greutăți, am lăsat cheile, foile cu datele de pe internet și telefoanele celulare înăuntru, ca să mergem la mașină să aducem bagajele. Ieșind, evident, n-am încuiat usa. Casa avea o ușă exterioară, transparentă, fără chei. Am revenit cu bagajele, dar ușa de sticlă, neîncuiată, nu se mai deschidea. Cheile erau înauntru, dar ele n-ar fi folosit, că ușa principală era deja descuiată. Celularele și hârtiile cu numerele de telefon erau înăuntru, așa că eram afară după ce, de fapt, intrasem. Lângă usă era un minuscul bilețel pe care scria: „atentie, usa se înțepeneste, împingeți și apoi trageți”. Am încercat toți, în zadar, manevrele respective, ușa era total recalcitrantă. Pâna când unuia dintre noi i-a venit ideea salvatoare de a încerca manevrele invers decât erau scrise pe bilet și, minune, ușa s-a deschis! Da, iată acel human error, mi-am spus, pe care informatica încearcă sa-l evite.
După acest incident am avut mare grijă să nu ne mai blocăm afară cu ușa care nu se încuia cu cheie. Ca să fiu sinceră, mai securitară mi s-a părut această ușă, care se înțepenea, decât cea cu cheie! Frumusețea peisajelor însă, ca și comoditățile acelei superbe cabine ne-a făcut să uităm repede aventura de la venire și să petrecem ceva zile de vis.
Ultimul popas a fost din nou în Canada, unde am locuit ultimele zile într-un apartament condominium la Canmore, o localitate pitorească de lânga Banff. Locul a fost rezervat tot de tineri și tot prin internet. Și, dacă în cabina din Statele Unite mai găsisem o urmă de om în bilețelul scris de mână, aici totul era impersonal. Codul garajului subteran și cel al ușii de la apartament fusese aflat prin internet. Umblam, în loc de chei, cu hârtiuțe pe care erau notate codurile prea complicate pentru a le reține. Toate celelalte amănunte ale funcționării apartamentului le-am aflat dintr-un bogat dosar cu instrucțiuni.
Mărturisesc că m-a impresionat organizarea aceasta aproape perfectă. Aproape, căci am avut o mică problemă: n-am știut, când gunoiul s-a umplut, unde să găsim un nou sac de plastic. După ce am căutat peste tot fără succes, am hotărât să folosim sacii de plastic de la cumpărături (în Alberta erau încă pe gratis). Dar n-a fost nevoie pentru că, scoțând sacul plin din căldarea de gunoi, am constatat că jos, sub sacul inițial, erau câțiva saci de rezervă.
Dupa această excursie mărturisesc că am devenit o admiratoare a internetului în privința turismului.
Veronica Pavel LERNER este născută la București, a studiat la Facultatea de chimie, Univ. București și a emigrat în Canada, în 1982, la Montreal (1982-1997), apoi lângă Toronto, unde se află în prezent; poetă, jurnalistă, membră UZPR, ACSR (Asociația Canadiană a Scriitorilor Români), MWG (Mississauga Writers Grop), autoare a 12 cărți – 3 de poezie, 9 de proză scurtă (2 în limba engleză); colaborează la reviste din România, Canada, Irlanda, ș.a. și e prezentă în antologii în România și Canada (în engleză)…
Facebook
WhatsApp
TikTok
