Salutări de lângă Marsilia, unde turiștii sunt încă primiți cu brațele deschise, cu pește proaspăt, cu soare și, dacă nu sunt atenți la meniu, cu o bouillabaisse suspect de rapidă și de ieftină. Deocamdată, nimeni nu-i stropește cu pistoale cu apă. Dar, privind spre alte orașe mediteraneene, începi să te întrebi dacă asemenea jucării nu vor ajunge, într-o zi, accesorii obligatorii ale protestatarului urban.
La Barcelona, au ajuns deja. În vara lui 2024, aproximativ 2.800 de oameni au ieșit în stradă împotriva turismului de masă, iar unii i-au stropit pe vizitatorii de pe terase. Imaginea are ceva comic: turistul cu pălărie și telefon, atacat cu un pistol de plastic. Numai că problema din spatele jetului de apă e foarte serioasă. Localnicii spun că locuințele se scumpesc, magazinele de cartier dispar, iar orașul devine tot mai puțin al lor. Barcelona a primit circa 15,5 milioane de vizitatori în 2024 și vrea să elimine până în 2028 cele aproape 10.000 de licențe pentru apartamente turistice.
Privind toate acestea de lângă Marsilia, întrebarea vine singură: suntem chiar atât de diferiți? Marsilia nu este Barcelona. Nu încă. Este mai nărăvașă, mai greu de lustruit și, din fericire, încă prea încăpățânată pentru a încăpea perfect într-o broșură turistică. Barcelona pare uneori construită ca să fie admirată. Marsilia îți cere, mai întâi, s-o suporți: traficul, claxoanele, străzile care urcă fără avertisment, fațadele obosite și talentul local de a transforma orice conversație într-o dezbatere la volum maxim.
Și totuși, semnele există. Marsilia a înregistrat 19,5 milioane de „înnoptări turistice” în 2024, cu 20% mai multe decât în anul anterior. Turismul aduce locuri de muncă, bani, vizibilitate. E, fără îndoială, și o veste bună. Multă vreme, orașul a fost privit prin clișee despre violență, haos, murdărie și, într-o zi cu optimism, fotbal. Acum, vizitatorii descoperă Vieux-Port, Mucem, Le Panier, Corniche, Frioul și calanques. Problema începe atunci când orașul descoperit de turiști riscă să devină de nerecunoscut pentru localnici.
Aș numi acest fenomen „inflație turistică”. Cantitatea crește, dar valoarea se diluează. Apar mai multe imagini ale autenticității, mai multe localuri „tipic marsilieze”, mai multe suveniruri „adevărate”, iar orașul riscă să devină tot mai puțin autentic. Marsilia nu înseamnă doar lumină pe Vieux-Port și mare turcoaz. Înseamnă, mai ales, amestecul uman care nu poate fi fabricat.
Orașul era cosmopolit cu mult înainte de zborurile low-cost și platformele de închiriere. Oamenii nu veneau aici pentru un weekend, ci ca să muncească, să înceapă o viață, să scape de una imposibilă. Greci, italieni, armeni, români, spanioli, algerieni, marocani, tunisieni, comorieni și mulți alții au lăsat ceva din limbile, bucătăriile și obiceiurile lor în acest port. Marsilia nu e o vitrină multiculturală. E un oraș în care culturile se întâlnesc, se ceartă, se amestecă și trăiesc împreună.
La această diversitate se adaugă și una socială la fel de puternică: pescar și universitar, docher și medic, piețe populare și restaurante cu stele, blocuri din nord și vile cu vedere la mare. Pericolul nu este că Marsilia devine prea cosmopolită, ci că acest amestec profund, construit din vieți și apartenențe, e înlocuit de unul superficial, măsurat în nopți rezervate, terase pline și fotografii pe Instagram.
Una este diversitatea unui cartier locuit de familii venite de pe mai multe maluri ale Mediteranei. Alta este succesiunea unor vizitatori care intră cu un cod într-un apartament și pleacă după două nopți fără să fi cunoscut un singur vecin. Primul tip de diversitate construiește un oraș. Al doilea consumă o destinație. Transformarea nu este brutală. E lentă, aproape politicoasă. Dispare un magazin de proximitate și apare un local cu concept. Brutăria devine „boutique gastronomic”, sau „cuisine bistronomique”. Apartamentul vecin e renovat în alb, cu două plante decorative, și începe să-și schimbe ocupanții în fiecare vineri. La final, strada arată mai bine, dar nu mai știi cine locuiește acolo.
Mai există și cazul navelor de croazieră: mii de vizitatori deodată, coborâți dimineața, urcați în autobuze, fotografiind două-trei locuri și întorși la bord înainte de cină. O întâlnire rapidă și superficială, ca o conversație în care cineva îți spune „încântat de cunoștință” uitându-se deja la ceas. Nu turistul individual este adevăratul vinovat. El e doar figura cea mai vizibilă. Mult mai puțin vizibile sunt mecanismele economice care transformă locuințele în produse, platformele care industrializează închirierea pe termen scurt și strategiile publice care promovează orașul fără să pară pregătite pentru consecințe. Conflictul real nu este între marsiliez și vizitator. Este între două feluri de a înțelege orașul: ca loc în care se trăiește și ca produs care trebuie valorificat.
Turismul nu trebuie respins, ci echilibrat. Ar fi absurd ca un oraș-port, obișnuit de peste două milenii cu sosirile și plecările, să-și închidă porțile. Marsilia există tocmai pentru că oamenii au venit aici. Diferența e că, vreme de secole, mulți au venit să rămână, să muncească, să întemeieze ceva. Turismul contemporan vine uneori doar să ia o imagine. Un oraș nu moare doar când este abandonat. Poate să se stingă și din prea mult succes, atunci când locuitorii sunt înlocuiți de vizitatori, magazinele utile de decoruri, iar viața cotidiană de o reprezentare a ei însăși. Marsilia trebuie să rămână primitoare fără să se ofere cu totul. Să poată primi milioane de oameni fără să-i oblige pe ai săi să plece.
Până data viitoare, vă trimit aceleași salutări de lângă Marsilia, un oraș care încă își păstrează accentul, contrastele și talentul de a nu se lăsa domesticit. Sper ca turiștii să rămână bineveniți, marsiliezii să rămână acasă, iar pistoalele cu apă să fie folosite doar de copii, pe plajă. Pentru că, dacă va ajunge vreodată perfect curată, perfect ordonată și perfect fotografiabilă, Marsilia s-ar putea să nu mai fie Marsilia.
*
PS: Am rugat un model de inteligență artificială să găsească o soluție pentru pacea dintre turiști și marsiliezi. Mi-a răspuns: „Foarte simplu: turiștii pot veni câți vor, cu condiția să nu blocheze trotuarul pentru poze, să nu spună că bouillabaisse e doar o supă de pește și, mai ales, să nu mărturisească niciodată că țin cu Paris Saint-Germain.” La ultima regulă, s-ar putea ca nici pistoalele cu apă să nu mai ajungă…
Adrian CHIFU este conferențiar universitar în informatică la Universitatea Aix-Marseille și, desigur, absolvent de Carabella târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
