PRISEACA: Tânăr reținut pentru tentativă de omor. Totul s-a întâmplat la băutură

  •  BĂRBAT CERCETAT PENTRU COMITEREA INFRACȚIUNII DE TENTATIVĂ LA OMOR

La data de 15 noiembrie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Poliției Municipiului Târgoviște, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, un bărbat, de 28 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, fiind cercetat într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.

Din cercetările efectuate, a reieșit că, la data de 14 noiembrie a.c., în timp ce s-ar fi aflat în cartierul Priseaca, din municipiul Târgoviște, între doi bărbați, de 28 și 35 de ani, ar fi izbucnit un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, agresându-se fizic reciproc. Ulterior, bărbatul de 28 de ani ar fi agresat cu un obiect ascuțit-înțepător bărbatul de 35 de ani.

În urma conflictului, cei doi bărbați au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În ceea ce privește victima de 35 de ani, aceasta a rămas internată, pentru supraveghere medicală.

Pe parcursul zilei de astăzi, 15 noiembrie, cel în cauză a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dâmbovița, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected] Euroguard
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media