PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Necesare neliniști

NIMICUL DIN VIEȚILE NOASTRE MĂRUNTE, de Gelu Diaconu, Editura PRUT Internațional

   Există, se pot recunoaște și citi întotdeauna în poezie acele necesare neliniști prin care își face vizibile, cunoscute exprimările, modurile în care se așază și rămâne mai departe în lume, în mișcările, apropierile și atingerile ei. Sunt scoase din fiecare context disponibilizat de viață și de vremurile ei, sunt aduse aproape de fiecare dintre cei care le recunoaștem, care le citim pentru a le înțelege, pentru a le adăuga și păstra lângă sau în simțurile noastre.

   Gelu Diaconu este unul dintre scriitorii căutători ai acestor mereu necesare neliniști, al micilor și marilor lor semne prin care se lasă recunoscute, (de)scrise, sau pur și simplu arătate împreună cu cât mai multe dintre actualizările pe care ele le propun vieții, simțurilor și stărilor încă disponibile să le recunoască și să le adauge ecourilor ei. Fiecare mișcare a lor este adăugată aici, în corpul pe care Nimicul din viețile noastre mărunte îl face continuu vizibil împreună cu zvâcnirile și zgomotul care le însoțește fiecare tresărire și trecere (în)semnată prin peisajele vieții.

Restul sunt doar elemente decorative. Și mai e important să verifici din când în când dacă ferestrele sunt închise, dacă aragazul e oprit, dacă prizele și întrerupătoarele funcționează cum trebuie. Niciodată nu poți ști când se pot întâmpla accidente. Mâna ta pipăind cearșaful cald. Ochii tăi căutând umbrele care se mișcă dintr-o încăpere în alta. Claxonul unei mașini care te aduce la realitate. Și ce mai înseamnă totul, adică să fii în lume?…

   Simplitatea expunerii acestor de neocolit și necesare neliniști extrase din tumultul propagării și trăirii lor se amplifică cu fiecare relatare a lor, cu fiecare imagine care le încape, care le asigură astfel mutarea în cuvinte, în stările poetice acumulate și disponibilizate de refresh-ul prin care Gelu Diaconu își continuă călătoriile prin începuturile și sfârșiturile exprimate de el în căderile amestecate, mixate de aceste necesare neliniști ale fiecărei zile, ale fiecărei nopți.

Ce simți în legătură cu ce se va întâmpla n-ar trebui să aibă nicio importanță. Gânduri în imponderabilitate. Cum ar fi să privești spre pământ de pe stația spațială agățat de un cablu. Coșmarurile nu vin întotdeauna la timp și trebuie neapărat însoțite de senzația de cădere…

   Vizibile sau invizibile semne ale unor absențe, ale imposibilității (cu)prinderii și înfășurării lor în asemenea invocate depresii prin care trece fiecare gând, amintire și (re)trăire a visului din care sunt scoase și vânturate sunt cuvintele care le (re)construiesc ușor, ușor. Cortinele prin care erau separate de realitate sunt ridicate încet și scena derulării lor se face vizibilă, iar elementele prin care se fac cunoscute, prin care se lasă arătate sunt așezate în cuvinte care le enumeră și le pun astfel în ordinea reconstituirii observațiilor lor. Gelu Diaconu dezvoltă această enumerare a stărilor simțite, trăite sau visate cu care s-a amestecat și în care mai departe a rămas prins și uneori acaparat de uimire, sau rătăcit.

Ce se petrece aici trebuie să rămână între noi. Nu se știe cine ar putea auzi șoaptele. Se comit indiscreții peste tot. Să ne controlăm gesturile. Să nu gesticulăm fără rost. Ca să înțelegem totul, ne putem doar privi. Corpul intră în rezonanță doar când aerul începe să vibreze ușor…

   Lumea se desface special pentru a fi privită, pentru a-i fi adăugate și simțite imaginile împreună cu mișcările lor, cu stările și zgomotele adunate de Gelu Diaconu și mutate în Nimicul din viețile noastre, în acest catalog de impresii, impresii în care sunt cuprinse, păstrate acele necesare neliniști care l-au pus în corpurile lor și din care nu se mai poate scoate, nu se mai poate lăsa tras înapoi în mișcările vii și coerente ale vieții, ale lumii în care i se desfășoară și i se lasă înțelese sentimentele, senzațiile, apropierile. Citim, mai departe înțelegem că nu ne putem apropia atât de mult și că nu se poate sări niciodată în ajutorul necunoscutului din tine, și că fiecare dintre noi trebuie să rămână prins în siajul al acestor mereu necesare neliniști, al acestor stări căutate, invocate, stări pe care încercăm să ni le apropiem, să le înțelegem, să le scriem. Gelu Diaconu a făcut și a parcurs acești pași ai separării de lume, dar și pe aceia ai (re)întoarcerii în fiecare dintre încăperile ei, încăperi și spații în ale cărei oglinzi a putut să (se) vadă, să (se) înțeleagă, mai departe să se (de)scrie.

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…