SÂMBĂTA SPAȚIULUI PUBLIC – Ștefan BRATOSIN – Dezordinea mondială – numărul nu este o realitate a lumii

Ernst Cassirer, sub influența universului filosofico-religios al școlii de la Marbourg – unde referențialul genezic era înscris în legea ființei membrilor acestei școli –, considera că numărul este un element ireductibil în comunicarea socială și că funcția sa nu este „cât” există, ci „unde” se află ceva, cineva, într-o structură. Numărul 3 nu este o „esență a lui trei”, ci faptul că este succesorul lui 2 și predecesorul lui 4. Altfel spus, numărul nu are proprietăți intrinseci – cum ar fi „cantitatea” – în afară de relațiile sale cu alte numere și, prin relația sa de succesiune și incluziune, el este structura ordinii ca produs al creației. Aceasta gândire este în ruptură netă cu lectura teologică a Genezei. În narațiunea creației, Dumnezeu nu a creat nici spațiul, nici timpul și nici numărul. El a creat limita, ritmul și ordinea. Observați, numărul nu există independent de cel care numără. Numărul nu este o realitate a lumii. Nu este gravat în materie, înscris în stele sau plutind în haosul primordial. Numărul este un produs al minții umane. Este actul prin care conștiința, confruntată cu succesiunea brută a lucrurilor – ziua aceasta, apoi ziua aceea, apoi din nou ziua aceea – efectuează o cifrare: transformă succesiunea calitativă – asta vine înainte de asta, asta este distinctă de asta – într-o succesiune cantitativă – 1, 2, 3. Constituie seria. Stabilește poziția. Numește rangul. Numărul nu este descoperit în natură așa cum se descoperă un flux. El este produs de minte în același mod ireductibil ca și categoria, conceptul și legea. Mintea nu doar numără. Ea constituie seria, poziția, rangul. Fără mintea care numără, nu există număr. Există doar succesiune, anterioritate și posterioritate. Numărul este „gramatica” pe care mintea o inventează pentru a face ordinea prealabil creată să fie comunicabilă, transmisibilă, operațională. În consecință, numărul este subordonat ordinii și singura lui funcție este de a o exprima. El este semnul ordinii, nu ordinea însăși. A confunda numărul și ordinea înseamnă a confunda harta și teritoriul. Și tocmai această confuzie – această reducere a ordinii la cantitate, a structurii la număr, a secvenței la numărătoare – a deschis calea pentru dezordinea globală.

Ordinea stabilită în cele șase zile ale creației genezice este o „ordine naturală”. Nu este o ordine convențională, impusă printr-un contract social, negociabilă între părți. Nu este o ordine culturală, relativă la o civilizație, revizuibilă printr-un vot. Este „naturală” în sensul că provine din „natura” lucrurilor, din structura lor internă, din felul lor de a fi. Lumina trebuie să preceadă noaptea, deoarece este în natura luminii să lumineze. Apele trebuie să se separe, deoarece este în natura atmosferei și a oceanului să ocupe spații distincte. Vegetația trebuie să preceadă fauna, deoarece este în natura ființelor vii să necesite un lanț trofic. Omenirea trebuie să fie creată ultima, deoarece este în natura ființelor umane să fie receptori ai creației, în capăt de serie. Această ordine nu este un capriciu. Este structura internă a realității. A încălca ordinea naturală nu înseamnă a încălca o regulă arbitrară. Înseamnă a acționa împotriva structurii realității. Este, într-un fel, dezîntrupare – detașare de carnea lumii, de secvența, ritmul ei. Și aici apare pericolul minții care doar numără, al unei societăți care comunică fără să respecte gramatica ordinii impuse de număr, al unei lumi pentru care numărul nu mai este un semn al ordinii.

Când individul încalcă ordinea naturală, el sărăcește. Când societatea încalcă ordinea naturală, aceasta stagnează. Este o lege antropologică pe care întreaga istorie o confirmă și pe care observația etnografică o face incontestabilă. O societate care respinge ordinea naturală – care respinge separarea funcțiilor, succesiunea generațiilor, distincția dintre timpul pentru efort și timpul pentru recompensă, dintre public și privat, dintre sacru și profan, dintre producție și consum – nu progresează. Se învârte în jurul ei însuși. Consumă fără a produce. Distruge fără a reconstrui. Regresează sub masca unui discurs al eliberării. Marcel Mauss a arătat că până și cel mai „liber” schimb se bazează pe o ordine naturală, ordinea darului, contra-darului, a ospitalității. Fără această ordine, nu există schimb, ci doar prădare. Din altă perspectivă, Adam Smith vedea în diviziunea muncii – adică „separarea” sarcinilor, „serializarea” operațiunilor, ordinea naturală a producției – condiția principală a avuției. Fără diviziune, fără ordine, fără o „primă zi” de materie primă și o „a doua zi” de transformare, nu există bogăție. Există doar subzistență. Numărul, ca produs ireductibil al minții pentru a exprima ordinea naturală, joacă un rolul socioeconomic și politic major. Numărul este instrumentul prin care societatea își amintește de ordinea sa. Numărul de zile, săptămâni, luni, ani. Numărul de generații. Numărul de datorii. Numărul de legi. Numărul de cetățeni. Numărul este memoria ordonată a societății. Fără număr, societatea își pierde memoria. Nu mai știe unde se află. Nu mai știe ce s-a făcut și ce rămâne de făcut. Nu mai știe ce se datorează și ce se primește. Revine la starea de trib fără scris, fără contabilitate, fără arhive. Și o societate fără memorie ordonată este o societate în criză, prăbușită în dezordine.

Civilizația noastră, în cultul său al rupturii și transgresiunii, a construit narațiunea că ordinea naturală sub semnul numărului este o constrângere, o închisoare pe care spiritul liber trebuie să o spargă pentru a accesa la fericire. Transgresarea ordinii naturale este, în această narațiune, eliberare. Este transcenderea condiției umane. Și poate de aceea nu mai știm să ne număram bine zilele.

Profesor universitar doctor clasă excepțională în comunicare publică și politică la Université de Montpellier Paul-Valéry, intelectual public, Ștefan Bratosin aduce în spațiul media românesc rigoarea școlii franceze și anvergura unei cariere academice internaționale. Doctor în Științele comunicării și teologie, distins cu titluri de Doctor și Profesor Honoris Causa al mai multor universități, conducător de doctorat și fondator al programului de Master în Comunicare publică și politică, el este și consultant pentru instituții publice și private pe teme de media, religie și politică, precum și autor a numeroase cărți, articole științifice și studii în franceză, engleză și română. Intervine ca expert și editorialist pentru diverse media internaționale.