Motto: „Îmi plac oamenii cu o singură față, Tu ești unul dintre Ei”
Timpul meu are zâmbet, El este țărmul meu, Eu sunt valul lui.
Prin cuprinsul timpului m-am găsit în grăuntele din nisip de pe întinsa plajă a vieții. Am fost purtat de valul mării zbuciumate, i-am sărutat buzele sărate, mi-am apropiat fruntea de Cerul Minții Ei și am înțeles iubirea. În întinderea dinspre zare am aflat ce înseamnă dragostea, ea are sens, are o privire care pictează tabloul înțelepciunii în superbe culori, într-un rost al existenței tuturor nuanțelor din trăirea realității.
– Oare-i vis, oare-i poveste, oare este oarecare zestre a destinului?
– Totul este, Eu sunt, Ea este, Noi suntem propria poveste.
Mireasa mea este femeia iubirii, o minune dintr-o piesă de teatru a vieții, noi ne jucăm rolurile, plecăm atunci când cortina se lasă peste scena a ceea ce suntem în lumea cuvântului de pe plaja sorții, o splendidă imagine îmbrățișată de fluxul și refluxul unei mări, o divină mare îmbrăcată-n faptele și ne faptele noastre. La țărmul gândului mi-am ancorat mersul, mi-am găsit liniștea și echilibrul în brațele unei perle imperiale, o rară comoară a armoniei dintr-o melodie cântată la naiul din ape.
– Unde ești ca să fiu, gând cu chipul argintiu?
– În lumea metaforei, acolo mă știu.
Sunt atât de bine în lumea mea, sunt sănătos la minte, suflet și trup, zâmbesc și iubesc frumusețile lumii, iubesc femeia cu suflet de cer, cu trup rubensian și minte ascuțită, un OM al timpului meu, timp al unui rebel. Lângă Ea mi-am redeschis sufletul, mi-am reascuțit mintea, am reînțeles multe mutări de pe tabla de șah a trăirii, m-a ajutat să-mi regândesc existența, să trăiesc fiecare clipă lăsată de Divinitate. Lângă femeia floare am renăscut, am redevenit Eul din Eu, înainte de a se naște idealul unor dorințe șoptite în miez de noapte, acolo undeva, cândva pe marginea patului din odaia nesecatului gând al unor idei, al nenumăratelor fapte și idealuri. În primăvara unei despletite dimineți am aflat ce înseamnă iubirea fără bariere, era păstrată în polenul de gând al unei flori de Mai. E atât de frumoasă, e atât de prezentă în viața mea încât ruga este o permanență vie în rostul boemului scorpion.
– Unde aș putea fi fără Ea?
– Întrebare fără răspuns, răspuns ce nu va veni în clipe sau zare.
Fără iubirea visului aș fi nonsens, noneu, ne zâmbet, ne eseu. Este vremea florilor, e timpul dragostei, e povestea mea, a sinelui, a sufletului renăscut într-un trup salvat de Bunul Dumnezeu, salvat într-o minte iubită de cuvântul care s-a ținut de cuvânt. Pe banca din Parcul Chindiei îmi odihnesc timpul, merită răsfățat la chindie, e prietenul meu din turn, din Turnul Chindiei. Gândul meu zboară pe covorul verde din camera pe care am văzut-o în visul devenit realitate, redevenit vis în libertatea sinelui. Ce vis, ce Tu, ce Eu, ce poveste!
– Oare buzele își amintesc setea adjectivului dinainte de virgulă, dincoace de punct?
– Respirația era mirare sau întrebare, răspunde-mi tu, neobosit cuvânt din așteptare?
Închid ochii și plec, mă plec în fața iubitei mele, îi dăruiesc o meritată reverență și un buchet de frezii, Ea este o stare și un sens, este o femeie fără egal, însăși zâmbetul unui romantic poet.
Vali NIȚU este jurnalist, poet, eseist și redactor-șef al revistei Impact…
Facebook
WhatsApp
TikTok
