mai ascultăm un cîntec
mai bem un pic de bere
între noi e atîta tăcere
între noi e un pîntec
plin de durere
(rămas)
a aștepta
cuvînt
sau nepăsare
(so on)
nedormitul din mine
șoptește
nefericitului din mine
că ar trebui
să tacă
(neplînsul)
singurătatea berii
cu ochii ațintiți spre
intrare sau ieșire
din zece în zece minute
și cînd să treci pragul
vine tristețea
aia bună
atunci faci ce ai tot făcut
taci
și mai comanzi
un bitter
ca amintire
pe nota de plată
(fie)
Puiu JIPA este actor la Teatrul „Tony Bulandra”, regizor, poet și dramaturg, târgoviștean de strada Liniștei și republican de Ploiești…


Facebook
WhatsApp
TikTok




































