LA MIJLOC DE SĂPTĂMÂNĂ – Constanța POPESCU – Drumul spre școală

Eu nu mergeam normal pe stradă, pe trotuar, acolo unde exista, sau pe lângă garduri, în orice caz, pe stradă. Plecam normal ca să mă vadă mama, cuminte, cu uniforma spălată și călcată, cu pantofiorii curați și ajungeam peste garduri, prin grădini. Drumul era mult mai drept. Ce atâta ocol pe străzi?

 

Eram prin clasa a IV-a, la Râmnicu-Sărat (am locuit și învățat acolo vreo patru ani) și ca să ajung la școală trebuia să ocolesc pe mai multe străzi, așa că mă hotărâsem să trec prin parc (frumosul parc din Râmnic), era drumul cel mai scurt. Doar că, dimineața devreme poarta „de serviciu” prin care intrau angajații care făceau curat sau îngrijeau florile, era închisă. Așa că țup, peste gard. Mă prind de scânduri, arunc ghiozdanul dincolo și sar. Un obstacol depășit… Mă grăbesc! Eu mă grăbesc mereu și analizez pe ce poartă trebuie să ies din parc. Constat că ambele erau prea îndepărtate, de pe direcția porții școlii mele (liceul „Alexandru Vlahuță”, care avea și ciclu primar în incinta lui). Mă hotărăsc să fac același exercițiu. Arunc ghiozdanul, mă prind de gardul de fier, mult prea înalt pentru mine, cu niște terminații în formă de lance în vârf. Un copil dinamic, căruia nu-i lipsea curajul sau inocenta încredere că nu i se poate întâmpla nimic rău…  Mă cațăr pe țepușe și dau să sar. Dar rămân prinsă într-o lance, eu fiind suspendată la vreo doi metri de pământ, cu uniforma ridicată până la brâu. Încercam disperată să mă desprind, dar cu cât mă balansam, cu atât se ridica rochița mai sus. Eram de acum, disperată, dacă trecea cineva și mă vedea în postura asta, un coleg, un profesor, un vecin, care să-i spună mamei… Mă străduiesc din răsputeri să sfâșii eu cu unghiile, materialul, care se desprinde într-un final, cu o bucată rămasă sus în gard și cad destul de rău. Dar ce conta? Am ajuns jos și nu m-a văzut nimeni. Ce să fac, mă întorc tiptil, tot prin parc, cu mare fereală, pe lângă garduri și încerc să ajung acasă fără să fiu văzută. Uniforma era compromisă, nu mai puteam să merg așa la școală. Am noroc, mama nu e acasă și învăț să cos, că parcă ar fi puțin lucru să faci o cusătură prin care să nu se vadă semnele pățaniei mele… Nu reușesc, mai cu seamă că lipsea o bucățică din uniformă, așa că ascund rochița pentru mai târziu și mă îmbrac repede cu uniforma de pionier. Fusta plisată și bluza albă, uniformă pentru evenimente deosebite (că parcă ăsta nu era!). N-am primit observații de la învățătoare, dar colegii mă tot întrebau unde trebuie să particip după ore, de m-am îmbrăcat așa. Acasă trebuia în mod sigur să explic de ce voi merge până la sfârșitul școlii (mai erau vreo două săptămâni) numai cu fustița plisată și bluza albă de pionier. Oricum, mama nu ar fi vrut să-mi cumpere o altă uniformă pentru câteva zile, că doar mai era puțin și intram în vacanță și alta nu aveam.

 

Pe vremea aceea o uniformă trebuia „să reziste” un ciclu de patru ani, nu-mi lua o alta pentru că o rupsesem eu în gard… Acum trebuia să trag consecințele, dar eram mulțumită că m-am descurcat fără urecheală.

 

 

 

 

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro