Motto: „Îmi plac oamenii cu o singură față, Tu ești unul dintre Ei”
Fericirea este o femeie, restul e cancan, o butaforie
Pe chipul scorpionului se ascunde un zâmbet din memoria fotografiei. În gânduri nescrise mă regăsesc în enigmele din sinele metaforei logodite cu primăvara nenumită. Este specială, e unică poveste! Pe coala velină a trupului firav scriu o elegie, elegia unei culori din alfabetul dragostei, o splendoare a unei lacrimi din ochii senini ai sorții decise de Creator. Adun flori din bogăția pământului, le împachetez în coala albă a purității sufletului răsfățat de unicitatea anotimpului verde. Trăiesc o altă zi în sărbătoarea neofilitelor petale, ele ating buzele aprinse de dor și pasiune, totu-i un întreg din rădăcina vieții. Tu ești femeia din visul îndepărtat, aripă din preaplinul dăruirii, ai pășit cu grație pe aleea dintre două timpuri, unul pierdut, altul câștigat.
– Ce ai pierdut, boem nemuritor?
– Timp, floarea mea de Mai, și poate… zâmbete!
– Iertare, timp din zare!
Ieri nu mai poate fi azi, Eu sunt trecătorul din apropiatul popas parcurs la pas. Deschid ușa dinspre neuitare, dincolo de Ea sunt Eu, poetul neuitat de brațele femeii floare, superbă rază de soare. Tac! Tac gândurile mele, nu tace dorul, e plecat în lumea largă, undeva în apropierea izvorului nesecat de sete. Iubirea este mai presus de cuvântul care o definește, Ea trăiește pe coapsa fiecărui vis virgin. Eu trăiesc miracolul de pe tâmpla iubirii, îl trăiesc spunând asta în gura mare.
– De ce fac asta?
– Iubesc! Iubirea-i un verb, femeia-i o perlă, o splendidă comoară!
Ea este pasiunea dinspre seducție spre sedus, e metafora din fotografia senzualității în mersul spre dus. Eu sunt cel care o rescrie într-un roman pe care-l numesc „Libertatea de a fi Eu”.
– Știi care-i primul cuvânt în dimineața scrierilor mele?
– Tu.
Umărul te așteaptă, iubirea nu are egal decât cu sine, o vreau și o tot vreau, într-un azi, într-un mâine. Ea este o scumpă enigmă, un tablou dintr-o colecție inestimabilă, are rama dintr-un zâmbet, dintr-o pictură a privirii, o privire îmbrăcată într-un veșmânt al nemuririi. Mă opresc să-mi „trag sufletul”. Cu buzele dezlegate sunt prezent în pașii din roata vieții, nu mă las dus în istoria clepsidrei. Iubesc trăirea din înserarea ceasului din turn, pe marginea imaginației aștept cu nerăbdare Sărbătorile Pascale. În post de liniște, Eu scriu, te așteptat să vii în metafora culorilor, primăvară a pământului, a Eului din verde viu.
– Cum să te strig, noaptea în vis?
– Înger, prințesă sau destin prezis?
Surâd! În lumina privirii revăd evantaiul iubirii, este din șuvițele părului Ei, un splendid curcubeu al zilelor, un joc al culorilor în cea mai frumoasă coregrafie, nimic nu poate înlocui imaginea pasiunii unui scorpion sentimental. Iubita mea, plouă cu soare în trecerea fugară, o picătură din ochii cerului se oprește pe fruntea destinului, parcă-i un vis dintr-o altă lume, parcă acum m-am trezit în regia unui spectacol din paradis. Se face seară în Sfânta Duminică de Florii, Eu mă retrag în brațele femeii iubite, acolo este cel mai bine, acolo sunt Eu, Eul fericit, fiul iubirii! Privesc Cerul și Înalț o rugă în seara binecuvântată.
– Doamne, îngăduie-mă să-mi trăiesc visul!
Vali NIȚU este jurnalist, poet, eseist și redactor-șef al revistei Impact…
Facebook
WhatsApp
TikTok
