Etajul al patrulea. Amintește-ți de moarte, amintește-ți de tine. Nimic nu ne unește ca tăcerea, nimic nu ne desparte ca tăcerea. Oftează, urcând gunoiul pe un umăr. Imediat, simte un fior pe spate. Coboară punga. Sucul de fructe ușor fermentat îi ajunge pe gât. Dacă am pleca în vacanță cu ce avem în coșurile de gunoi? A pus plasa jos. Când se întorcea de la bunici, scara blocului mirosea a lumină. Încerca să regăsească această împlinire, când își dă seama că s-a așezat pe pungă – pfffss… Privește bagajul leșinat, înșirându-și gura știrbă – strânge cojile. Sus – tăcere, jos – tăcere. Lumina cu senzori clipăia mereu surprinsă, fragmentând mișcarea.
Etajul al treilea. Chiar acum… Chopin scrie Nocturnele, Cleopatra moare, Napoleon este exilat pe insula Elba, transportul echipamentelor medicale în zone greu accesibile se face cu ajutorul dronelor, între oameni nu mai este nicio deosebire fizică, arătăm cu toții similar iar scrisul a dispărut…
Etajul al doilea. Lipsa sensului e una dintre singurătățile ființei, poate de aceea e atâta muncă, atâta rigoare într-un calendar religios… Hehe, nu e nevoie să faci un cult nici dintr-o vârstă, nici din alta, când iubești viața, etapele ei sunt complementare.
Primul etaj. Convenția! Prin convenție ființa devine fiară și fiara, din nou, ființă… Cu așa alai de gânduri, mai mult ale lumii decât ale sale, coboară scările, în întunericul sentimentului de a fi printre oameni.
La parter, două luminițe, una mai mărunțică, cu capul mai mare decât trunchiul, cealaltă, cu capul mai mic decât restul corpului. Comunicau într-o limbă inventată, înțeleasă doar de ele. Ca un țopârlan, le întrerupe, încercând să nu scape punga:
– Salutare, salutare!
– Nu vă supărați, aici locuiește o fantomă? Zumzăie una dintre ele, priveau speriate în jur.
Ce întâmpinare!
– O fantomă?! Ha!
Sigur nu este cea mai primitoare scară de bloc…
– Vedeți dumneavoastră, pe dincolo este ieșirea către grădină, iar prin stânga ați venit…
– Aici nu locuiește vreo fantomă?
Cea mai mică trimite cuvinte sfinte de acasă:
– Nouă nu ne este frică, că suntem fetițe mari! La anu’ mergem la școală!
– Nu știți nicio fantomă? Orice fantomă! Se rugă cealaltă fetiță.
Și schițează un gest prea larg, gândindu-se cum să răspundă mai bine, când punga cu gunoi, sătulă de gâtuială, își dă duhul… Cojile, cotoarele de măr, sâmburii de piersică au sărit din plasă, preacinstita adunare, copleșită de surpriză, a găsit singură ieșirea. A adunat, sâmbure cu sâmbure, fantoma zilei de ieri, de azi și de mâine… Un zâmbet i se lungise peste gânduri, ca o lumină.
Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj Napoca, specializarea Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
