Nodul din gât
Ca să aprofundezi o cultură, ca să înțelegi cu adevărat funcționalitatea și instrumentalitatea unei limbi, trebuie să te imersezi în ele. Mai târziu, va veni și integrarea. Stau pe o bancă, înăuntrul foișorului Mânăstirii Sinaia și mi se pune un nod în gât. Se vede muntele și, în fața lui, se scaldă în lumină, însemnele Bisericii. Atâta frumusețe naturală învăluie credința călugărilor și a preoților din acest colț de rai! Sunt un grăunte de viață lângă secole de istorie, civilizație și credință. Mai mult decât în dor și amintiri, aici mă cufund într-o cauzalitate sacră, pentru că domnitori și oameni de rând au știut cum să clădească un lăcaș sfânt, care să dăinuie în liniștea muntelui, la care să venim și noi să ne rugăm. Credința ortodoxă nu este numai despre smerenie, ci și despre înțelegerea că numai dacă faci bine, vei vedea lumina. Vei înțelege cu adevărat, sensul vieții. Clădind, nu vorbind…
Dr. japonez Masaru Emoto, după multe experimente, argumentează într-un bestseller numit ,,Mesajele ascunse din apă”, popularizat de ziarul ,, New York Times”, că apa memorează informații. Moleculele de apă înghețate rapid se cristalizează diferit, în funcție de cum li se vorbește. Conștiința umană, gândurile, emoțiile și cuvintele scrise sau vorbite, cu mesaj pozitiv, vor produce cristale de gheață hexagonale frumoase, în vreme ce mesajele negative generează forme haotice și distorsionate. ,,Bârfind mai puțin, pentru că este păcat ce iese din gură…’’, ne-a explicat doamna care vindea cărțile clasicilor, în magazinul de suveniruri al Castelului Cantacuzino. Undeva, în Castel, unde te poți afla în compania lui Wednesday (tânăra extraordinară, nu chiar vrăjitoare, dar cu puteri supranaturale, a familiei Addams de pe Netflix), la sfârșitul unui quest de hidden stories and secret spots , în care faci 6.170 de pași pentru a ajunge în 15 locații (care încep cu Mânăstirea ,,Caraiman”) , ținând în mâini pantofi cu toc, așteaptă tinere zgomotoase, îmbrăcate ca pentru banchetul de clasa a XII-a. Băieții sunt și ei gătiți destul de formal și intră și ies dintr-o cameră secretă.
Între ceea ce ne învață Biblia și realitatea pe care o trăim în fiecare zi, luăm decizii majore. Noi, mai în vârstă, care am găsit calea spre împlinire, dar avem o vulnerabilitate inerentă (datorată Sistemului) și urmăm logica experiențelor trăite, alături de generația tânără, căutându-și, printre virtual reality, AI și (unii) valorile părinților și ale bunicilor, o identitate care să fie destul de cool, pentru ca ei să aparțină unui grup de prieteni care vor provoca status quo-ul cu care o societate s-a obișnuit. Am cunoscut în această excursie carpatină, un cuplu (el, aragonés, ea româncă) și pe mama tipului și mi-am dat șansa de a practica in situ, el castellano învățat nu numai la Universitatea din Cardiff, ci mai ales, hands on, în Ronda, unde am avut o casă timp de douăzeci de ani, în timp ce studiam pentru perfecționarea limbii. ,,Vreau și eu să mai vorbesc românește’’, declară conaționala mea, dar sfârșim prin a vorbim aproape exclusiv, în castellano rapid, cu vocabular andalu’ și aragonez. Așa, din respect pentru familia ei…
Undeva între licențe și școli, între vorbitul de zi cu zi cu nativii și profesionalismul amândurora, avem grijă ca spaniola vorbită să fie perfectă. Uităm un pic să fim românce venite în țara lor, îndreptățite să își vorbească limba maternă. Ceva ce a trebuit să fac eu însămi, de dragul soțului englez și al altor interpretariate datorate profesiei mele și neputinței altora…
Iau o pauză în foișorul construit recent și în bisericile mică și cea mare (acum în renovare cu o firmă de patrimoniu). Mă uit în jurul meu și îmi dau seama ce noroc am că m-am născut româncă, din părinți și bunici cu știință de carte, cu dragoste de oameni și frică de Dumnezeu. Da, culturile în care am trăit și în care m-am integrat au avut și ele rolul lor (mi-au dat curaj), dar înțelegerea adevărată a sensului vieții nu a venit nici prin engleza pe care am învățat-o și am predat-o atâția ani și nici prin spaniola noilor interpretariate pentru Serviciile publice, ci prin profunzimea începuturilor. Pe vremea când eram copil și mă rugam cu chip plecat în fața icoanelor de la Mitropolia Târgoviștei, iar mai apoi, mă căsătoream cu un englez la Biserica Lemnului… Pioșenia, determinarea și ambiția moștenită de la părinți sunt românești. Am trăit vremuri dificile care m-au format. Am învățat să îmi respect istoria și limba și am făcut pași mari spre și integrându-mă în alte culturi europene. I-am învățat și pe copiii mei și pe ai altora să facă la fel.
Muntele din fața mea l-am vizitat în atâtea ocazii și, în el, am aflat energia de care am avut nevoie ca să duc până la capăt ceea ce mi-am propus. Prin venele copacilor verzi crescuți în pământul țării, curge nu numai sângele vărsat de strămoșii noștri aflați la confluența atâtor imperii războinice, ci și ritmul baladei și dulceața doinei românești: ,,Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai… ‘’
Ridicându-se în picioare, în văzul și auzul tuturor, vameșul din Otopeni m-a întrebat acum cinci zile dacă mi-am păstrat și cetățenia română. ,,Desigur’’, i-am răspuns, zâmbind. ,,O au și copiii noștri.‘’ Pentru că a fi român nu înseamnă numai a flutura o bucată de hârtie (convenabilă de când Marea Britanie a ieșit din Uniunea Europeană), ci și a promova valorile și obiceiurile românești. Bunul simț… România deșteaptă… Programele Erasmus cu Guvernul velș din Cardiff… Am lăsat ceva în urma mea.
Nodul din gât este dovada că mă simt româncă în adâncul ființei mele. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că, după 35 de ani de europenizare prin educație, alegeri și căsătorie, revin în țară cu aceeași dragoste și cu același dor de începuturi.
Iuliana RICH, „târgovișteancă în suflet și în gând”, a fost elevă și profesoară de engleză la liceele „Ienăchiță Văcărescu” și „Constantin Carabella”, trăiește de mulți ani în Țara Galilor, de unde, ca profesoară, interpretă și traducătoare, a adus programele educaționale Erasmus cu Guvernul Velș, la Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
