REGIO: Chandler International – Anunt de presa

CHANDLER INTERNATIONAL SRL REALIZEAZĂ O INVESTIȚIE ÎN DOMENIUL PROIECTĂRII COMPONENTELOR STRUCTURILOR METALICE

Începând cu data de 28.03.2017, CHANDLER INTERNATIONAL SRL, beneficiar al proiectului „Construire centru de proiectare, inginerie și servicii tehnice în domeniul structurilor metalice” cod SMIS 115381, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 – Axa prioritară 2 – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii / Prioritatea de investiții 2.2 – Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor, implementează proiectul la locul de implementare din orașul Răcari, Ghergani, Str. Libertății, Nr. 297, Județul Dâmbovița. Termenul de finalizare este 31.07.2021, perioada de implementare a proiectului este de 53 luni, respectiv între data 28.03.2017 și data 31.07.2021. Valoarea totală a proiectului este de 4.896.696,85 lei, din care 2.761.962,56 lei reprezintă finanțare nerambursabilă, conform contractului de finanțare semnat în data de 24.08.2018. Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect.

Obiectivul general al proiectului este creșterea competitivității firmei Chandler International SRL, în vederea consolidării poziției pe piața serviciilor de proiectare a clădirilor realizate din elemente metalice.
Persoana de contact din partea CHANDLER INTERNATIONAL SRL este doamna Paula Banu, Telefon: 0720990992, fax 0314 382 751, e-mail [email protected]

Date de contact beneficiar:
CHANDLER INTERNATIONAL SRL
Adresa: București, Sector 1, Calea Floreasca Nr. 169


Valeriana

Adrian Codreanu

Specialist webdesign si promovare social media.


Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro