AGROSEL schimbă numele gamei de produse profesionale, hibrizi, în “HEKTAR the essence of the future”

AGROSEL, singura companie privată care investește masiv în ameliorarea varietăților de legume, anunță rebrandingul gamei de produse de semințe de legume profesionale, hibrizi.

Pentru o mai bună reflectare a ceea ce reprezentăm azi și pentru a simboliza viitorul nostru dinamic trebuie să ținem pasul cu schimbarea. Noul brand, cu toate elementele vizuale pe care le aduce, dorim să susțină obiectivele noastre strategice ambițioase și planurile de dezvoltare pe acest segment de piață.

Astfel, după peste 15 ani de cercetare și ameliorare pentru crearea de varietăți adaptate pieței din Europa de est, AGROSEL the seed professional schimbă numele gamei de produse profesionale, hibrizi, în HEKTAR the essence of the future.

Levente Széll, director general: “Având în vedere prezența companiei noastre atât pe piața profesională cât și pe cea a grădinarilor amatori, unde suntem lideri de piață, a trebuit să realiniem modul în care ne prezentăm primei categorii. După investiții semnificative în cercetare pe parcursul a mai bine de 15 ani, atât în tehnologie cât și în echipa de amelioratori, toate sub  îndrumarea unor cercetători străini de experiență, compania a reușit să creeze cu succes hibrizi care concurează de la egal la egal cu produsele companiilor din străinătate.”

Hibrizii creați au o valoare genetică ridicată, iar controlul calității este la cele mai înalte standarde europene. HEKTAR oferă producătorilor profesioniști o alternativă sigură, de încredere și transparentă.

Pe parcursul următoarelor luni, veți observa mai multe elemente vizuale care caracterizează noul nostru brand profesional aliniindu-se în această nouă direcție. Începând de la ambalaj și până la modul în care ne vom prezenta la târgurile și expozițiile internaționale.

 

Despre AGROSEL:

AGROSEL este o afacere de familie, un antreprenoriat de mare de succes, înființat în anul 1998 , fiind  unul dintre cei mai importanți  producători dar și amelioratori de semințe de legume din sectorul privat din România. Încă de la început, compania și-a propus să contribuie la redresarea sectorului legumicol din România.

Compania are 100 de angajați, deține cea mai mare și automatizată platformă de prelucrare din industrie și cea mai modernă platformă de cercetare legumicolă din România, ambele situate în Câmpia Turzii.

In prezent  AGROSEL derulează  mai multe programe de cercetare din resurse proprii. Astfel, de la an la an sunt lansate noi produse profesionale care sunt promovate și comercializate.

 

Găsiți mai multe despre AGROSEL accesând linkurile de mai jos:

http://agrosel.ro/ – website oficial

https://www.youtube.com/channel/UCwPk1-EstjgDEXxEQ5uG_pw

 

 


Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro