“Nene dacă luăm şi 4 locuri…te pupăm!” Vezi cine şi în ce context ar fi spus-o!

Cum nimic nu e veşnic, prieteniile din politică sunt şi ele trecătoate. Au demonstrat-o toate forţele politice de după 1989. Nici cu fosta putere democrat liberală lucrurile nu stau altfel. Conflictul cel mai evident este între fostul prefect Iancu Caracota şi fostul preşedinte al PDL Florin Popescu, unul preşedinte la filiala municipală Târgovişte, celălalt deputat. … Citește mai mult

Clubul Social Democrat va avea sediu pe Bulevardul Castanilor

Până de Crăciun, Clubul Social Democrat Dâmboviţa, prima structură de acest fel din ţară, îşi va deschide porţile pentru târgovişteni în fostul restaurant Cina, de pe bulevardul Castanilor. „Am ales acest spaţiu pentru că Bulevardul este un punct important pentru Târgovişte, unul de referinţă. Am avut de ales din multe spaţii din municipiu, dar ne-am … Citește mai mult

Propunere: Casa de Cultură Târgovişte să primească numele artistei Ileana Sărăroiu

În cadrul primei ediţii a  Festivalului-concurs Național Ileana Sărăroiu, invitata specială, Ioana Bogdan, a propus, în cadrul mesei rotunde “Ileana Sărăroiu – Mesager al cântecului popular românesc“ şi apoi în ultima seară de festival ca numele artistei să fie oferit Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgovişte, acolo unde artista a debutat. O altă propunere … Citește mai mult

Ionuţ Săvoiu (PSD) DECLARAŢIE POLITICĂ – Președinte anti-jucător

savoiu_ionut

DECLARAŢIE POLITICĂ Președinte anti-jucător România este, începând de marți, gazda unui eveniment major din punct de vedere politic și economic – Forumul Economic și Comercial China – Europa Centrală și de Est. Manifestarea este uriașă cu adevărat prin implicațiile pe care le propagă. Contribuie la aceasta participanții de calibru, începând cu premierul chinez Li Keqiang, … Citește mai mult

Proiectul Opening Opportunities a ajuns la Târgovişte

Proiectul Opening Opportunities a fost deschis astăzi la Biblioteca Judeţeană, unde au fost prezenţi elevi de la clasele a XI-a şi a XII-a, dar şi toţi partenerii acestui proiect, precum reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Dâmboviţa, ai AJOFM, ai progrmaului EURES, dar şi Microsoft, Irex şi TechSoup România. Opening Opportunities este un program de orientare educațională … Citește mai mult

FOTO – Explozie urmată de incendiu la o fabrică de pâine din Finta!

Explozia a avut loc în această dimineață în localitatea Finta, la o societate care produce pâine. După deflagrație, fabrica a luat foc. O muncitoare  a fost rănită ușor și a fost transportată în stare de șoc la spitalul din Târgoviște. Explozia s-a produs din cauza supraîncălzirii unui bazin cu aburi ce asigura căldură în fabrică. … Citește mai mult

De la cititori: „Meciul secolului doar…. în parcările dintre blocuri!”

In atentia , GAZETA DAMBOVITEI [email protected] [email protected] In urma sesizarii atat telefonice, cat si scrise , pe care  am facut o atat in ziua de 29 octombrie , cand ne am prezentat la sectia pe care o detinetine ECARISAJUL TARGOVISTE  la mai bine de 20 km in afara municipiului, precum si in ziua de 30 … Citește mai mult

Scrisoare de la Cititori: Marea Defrișare!

Mulțumim cititorilor noștri care prind curaj și scriu pe adresa redacției, tot mai des, pe subiecte care interesează întreaga opinie publică. Iată ana dintre aceste scrisori pe un subiect pe care Gazeta Dâmboviței l-a tratat și în trecut, tot la sesizarea cititorilor – defrișarea județului. Buna seara! Vreau sa va impartasesc si  dvs  ce vad  … Citește mai mult

Vezi câte voturi trebuie să strângă conservatorii dâmbovițeni la europarlamentare!

Misiune grea pentru peciștii dâmbovițeni la alegerile europarlamentare de anul viitor. Dacă la nivel național conservatorii vor un rezultat de 9 procente, pentru Dâmbovița s-a stabilit un targhet de 5%. La europarlamentarele din 2014, PC va avea candidați proprii și va trebuie să convingă electoratul să-i urmeze la urne. “Organizația județeană va avea un obiectiv … Citește mai mult

Dezamăgit de atitudini din PDL, senatorul Ovidiu Isăilă, ofertat și de PSD și de PNL!

Singurul senator al democrat liberalilor dâmbovițeni, Ovidiu Isăilă, a fost în urmă cu ceva vreme subiect de presă, după ce social democrații locali au discutat într-o ședință despre primirea sa în PSD. Prezent, la emisiunea postului columna TV, “Față în față”, moderată de Anda Ștefan, Isăilă a recunoscut că a avut discuții cu PSD, partid … Citește mai mult

110 locuri de muncă disponibile, în această săptămâna

În baza de date a AJOFM Dâmboviţa sunt înregistraţi 26 de agenţi economici, care oferă 110 locuri de muncă, dintre care menţionăm: consilier administraţie publică – studii ştiinţe administrative sau drept;  expert achiziţii publice; inginer mecanic;  programator; reprezentant comercial; impiegat auto; asistent medical; agent vânzări; agent asigurare; casier – încasator; agent asigurări; agent turism; secretară,  dispecer;  … Citește mai mult

Maria Dragomiroiu, la Târgovişte, despre naşa ei, Ileana Sărăroiu: „Mi-a întins prima mână de ajutor”

Prezentă la Târgovişte, pentru a participa la evenimentele derulate în cadrul primei ediţii a Festivalului concurs naţional „Ileana Sărăroiu”, interpreta Maria Dragomiroiu, fina de cununie a regretatei artiste de origine dâmboviţeancă Ileana Sărăroiu, a avut numai cuvinte de laudă pentru cea despre care a declarat că „a fost omul care mi-a întins prima mână de … Citește mai mult

5 elevi au ridicat Găeștiul pe harta Europei, din ruinele fostei Regii de Tutun! VIDEO

Un grup de elevi ai Colegiului Național “Vladimir Streinu”, sub coordonarea profesoarei Cătălina Iacobuță, au câștigat recent concursul “My european dream” (Visul meu european), organizat de Asociația Europeană pentru Educație. Bogdan Mihai, Iustinian Nicolae, Bogdan Ionescu, Gabriel Toader și Gabriela Anghel au realizat un videoclip emoționat pe ruinele fostei Regii de Tutun din oraș, monument … Citește mai mult

Vezi câte centrale s-au montat în școli, cine le montează și în ce stadiu e proiectul!

A venit frigul, iar meteorologii anunță zăpezi în perioada imediat următoare. Realitatea e că suntem pe final de noiembrie și nu ne putem declara surprinși de baba iarna. La fel de real este și că majoritate elevilor din Târgoviște învață cu hăinuța pe ei și căciulița pe cap. În timp ce autoritățile găsesc vina doar … Citește mai mult

Foto – Atacatorii de la Băleni, reţinuţi pentru 24 de ore!

14 persoane au fost conduse în această seară la poliţie, în cazul scandalului de vineri, de la Băleni. acestea au primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând ca mâine să fie prezentate Parchetului cu propunere de arestare preventivă. Vă reamintim că aproximativ 20 de persoane înarmate cu bâte, topoare şi arme cu gaz, au … Citește mai mult

VIDEO – Ziua Tabletelor! Consilierii locali apreciază noile gadgeturi!

Astăzi a fost prima ședință stil gadget la consiliul local municipal. Cu alte cuvinte, consilierii au urmărit mersul treburilor administrative pe tabletele oferite, la ultima ședință, de primarul Boriga. Cu toată dotarea ultra modernă, executivul a pus la dispoziția aleșilor și formatul învechit al hotărărilor pe suport de hărtie. Așa, ca de perioadă de tranziție. … Citește mai mult

Radu Popa cere demisia city-managerului Gabriel Cioacă! Vezi pentru ce

  CABINET  PARLAMENTAR Radu Mihai Popa COMUNICAT  DE  PRESĂ În  urma  primirii mai multor sesizări, referitoare la modul în care se derulează achiziţionarea centralelor termice individuale pentru unele instituţii publice şi unităţi şcolare, de către Primăria Municipiului Târgovişte, fac un apel la adresa executivului primăriei, ‎să prezinte public, de urgență, stadiul implementării acestui proiect investițional … Citește mai mult

FOTO! 8 copii răniți după ce soferul unui microbuz a pierdut controlul volanului

În urma cu putin timp a avut loc un accident grav în localitatea  Sălcuţa în care a fost implicat un microbuz care transporta mai mulţi copii. Microbuzul aparține unei firme de transport cu licență pe ruta Titu – Odobești. Se pare că, șoferul a efectuat o manevră de depășire, a pierdut controlul volanului și s-a … Citește mai mult

Alegerile pentru Parlamentul European se apropie, tinerii se interesează

Pentru că a fi cetățean european înseamnă a fi informat, Uniunea Europeană, prin Centrele Europe Direct își propune să informeze cât mai corect posibil tinerii alegători, care de anul viitor vor deveni adulți și vor avea dreptul la vot. Și pentru a alege în cunoștință de cauză, cetățenii trebuie să devină activi. Centrul Europe Direct … Citește mai mult

(FOTO) Ionela Guzic, din Gorj, a câştigat trofeul primei ediţii a Festivalului Concurs Național „Ileana Sărăroiu”

Marele trofeu al primei ediţii a Festivalului Concurs Național Ileana Sărăroiu merge în Gorj. Trofeul a fost înmânat aseară, în cadrul unei seri deosebite, tinerei participante Ionela Guzic, în vârstă de 23 de ani, care i-a încântat pe membrii juriului şi pe spectatori cu Doina „Vorbeşte lumea de mine” şi cântecul „Cine-a lăsat dor pe … Citește mai mult

Pe 2 decembrie se aprind luminile de Crăciun! Vor fi și surprize de inspirație pariziană

Târgoviștea va intra în atmosfera sărbătorilor de iarnă pe 2 decembrie, când primarul orașului va aprinde luminile de Crăciun. În acest week-end a ajuns pe Platoul Prefecturii și bradul Târgoviștei.  “Este un brad din proprietatea noastră de Lăculețe. Nu a costat nici un ban. Mulțumim Direcției Silvice pentru sprijinul moral si Municipal Constructului pentru transportul … Citește mai mult

Medicii – 2 ore de grevă! Pacienții au așteptat, răbdători, reluarea programului

În această dimineață, medicii, asistentele și personalul auxiliar din sistemul sanitar românesc au intrat în grevă între orele 08:00 – 10:00, în întreaga țară. Au fost asigurate urgențele, de către 30% din personalul unității medicale. De asemenea, UPU a lucrat normal. Activitatea a fost întreruptă total doar în cadrul policlinicilor, unde medicii nu au asigurat … Citește mai mult

Cod galben de răcire accentuată, ninsori și vânt puternic, în Dâmbovița

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică– COD GALBEN în intervalul 25.11.2013, între orele 04.00-22.00. Această atenţionare este valabilă si pentru zona de nord a judeţului Dâmboviţa, fenomenele vizate fiind răcire accentuată, ninsori, intensificări ale vântului. În urma acestei atenţionări s-a solicitat Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă, în vederea informării operative a … Citește mai mult