VALAHIA zerobet MissTwist turbobioclean

UN ALT REGAL DE POEZIE – Șerban FOARȚĂ

În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ…  Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi … Citește mai mult

UN REGAL DE POEZIE – Octavian SOVIANY

Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc.  S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe … Citește mai mult

PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – O zi din viața lui Pavel

Noaptea plec, noaptea mă-ntorc, de Florin Lăzărescu, Editura Polirom Cuvintele prozei propun de obicei apropierea și cunoașterea modurilor cum îi sunt împrejmuite și aduse la vedere personajele pas cu pas, prin ușoare, chiar delicate apropieri de siluetele lor, siluete la început ghicite, firav reprezentate și arătate cu mișcări timide, calme, cu pași ușori care aproape … Citește mai mult

TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Creația – fragmente din noi

Gândurile pe care le aștern acum au luat naștere în mintea mea în timp ce panotam lucrările pentru expoziția personală. Văzându-le așezate peste tot, în galeria goală, am trăit cu impresia că-mi privesc sufletul dezgolit, purtând diferite nuanțe, asemenea unei prisme cu numeroase fațete. Această imagine m-a făcut să reflectez, în timp ce agățam desenele … Citește mai mult

Potlogi: Un bărbat de 67 de ani a fost lovit mortal de un autoturism

Pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervină pe Drumul Județean 711D, pe raza comunei Potlogi, în cazul unui accident rutier. Ajunși, la fața locului, pompierii și medicii au constatat că un bărbat în vârstă de 45 de ani a lovit mortal cu autoturismul un pieton în vârstă de 67 de ani. Din nefericire, victima nu … Citește mai mult

Dan Helciug concertează în această seară la YOUNG VETERANS FEST, la Centrul de Recuperare de la Mănăstirea Dealu

    Centrul de Refacere și Recuperare pentru Veterani de lângă Mânăstirea Dealul găzduiește prima ediție a YOUNG VETERANS FEST. Pe perioada a trei zile, organizatorii promit că relaxarea și distracția sunt garantate, fiind amenajate zone de relaxare, dar terase cu preparate tradiționale.  Scopul manifestării este unul social, pentru sprijinirea construcției și dotării Centrului. Evenimentul … Citește mai mult

Tot mai multe localități trec în scenariul roșu! Situația din întreg județul, astăzi, 25 septembrie

NR JUDET LOCALITATE POPULATIE CAZURI CONFIRMATE IN ULTIMELE 14 ZILE CAZURI LA 1000 DE LOCUITORI IN ULTIMELE 14 ZILE 1 DÂMBOVIŢA CORNĂŢELU 1334 8 6 2 DÂMBOVIŢA TĂRTĂŞEŞTI 5258 30 5.71 3 DÂMBOVIŢA BUTIMANU 2324 11 4.73 4 DÂMBOVIŢA MORTENI 2687 12 4.47 5 DÂMBOVIŢA VALEA MARE 2103 8 3.8 6 DÂMBOVIŢA CREVEDIA 6071 23 … Citește mai mult

ANUNT FINALIZARE PROIECT SOMERU SRL

comunicat de presa eu ro instrumente 2014-2020

ANUNT FINALIZARE PROIECT “Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19 Beneficiar proiect: SOMERU SRL … Citește mai mult

COSTIN TUCHILĂ – Privirea și cadrul „Portret Sică Alexandrescu”

   Născut în 15 august 1896, la București, fiu al unui actor al Teatrului Naţional din Bucureşti, Sică Alexandrescu crescuse în perioada emancipării regiei de teatru, devenită dintr-un apendice funcţional al jocului actoricesc, rezumată la câteva indicaţii, creaţie teatrală care presupunea concepţie, rigoare, exercitare a fanteziei, lucru îndelung cu actorul. Era perioada în care Nottara, Davila … Citește mai mult

PARADIGME DIN POST-IZOLARE – Robert MARIN – Lucrări ascunse ( I ); o problemă de stratigrafie

   „Lucrări ascunse” este o sintagmă destul de imprecis folosită în construcții pentru a desemna elemente sau etape constructive ce vor rămâne, inaccesibile,  în spatele finisajelor, pe toată durata de viață a clădirii. Existe reguli de bună practică, normative care reglementează aceste lucrări, procese verbale de recepție la finalizare, cu toate astea, pentru utilizatorul grăbit de … Citește mai mult

LUMEA DE DINCOLO DE CURCUBEU – Pușa ROTH – Fetița și bomboana

   Numai cine nu a trăit la sat în epoca de tristă amintire nu ştie ce însemnătate avea o bomboană în viaţa unui copil ai cărui părinţi trebuia să muncească la CAP, pentru mai nimic. Bomboanele erau un lux, deşi erau prăvălii care aduceau dulciuri, dar copiii tânjeau până duminica, unii, mai săraci, nici măcar duminica … Citește mai mult

DILEME – Aura Ciobotaru – Nouă cine ne scrie povestea?

   Modelul civilizației moderne, cea actuală, revoluționează întreaga istorie a civilizației. În ce fel? Mai întâi eu privesc acest fapt în două variante diferite, cu scenarii diferite. În același timp, fiecare lucru despre care o să vorbesc este adevărat.     Ceea ce s-a întâmplat în trecut este incontestabil, din start. Dar într-un sens, fiecare lucru ce s-a … Citește mai mult

TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Ion Cosmin BUSUIOC – Ține drumul înainte!

     Bătălia pentru memorie despre care am menționat în ultimele două tablete este una de actualitate iar cei care sunt deja conștienți de existența acestui front, încep ușor, ușor și câteodată să facă ceea ce face continuu Evanghelia lui Hristos, adică să anticipeze actualitatea. Că bătălia pentru memorie nu-i doar o expresie, o metaforă, s-a … Citește mai mult

DÂMBOVIȚA: 900 de elevi din 36 de școli din județ au trecut la învățământ online. Lista completă a școlilor

Pentru 36 de clase din 24 de școli, cursurile au trecut în online pentru 2 săptămâni din cauza cazurilor de covid-19. 900 de elevi vor învăța de acasă. Este vorba de școli din Târgoviște, Găești, Titu, Moreni, Valea Lungă, Crevedia, Uliești, Buciumeni, Petrești, Odobești, Morteni. La Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Târgoviște unde învață … Citește mai mult

TÂRGOVIȘTE: Un șofer care a tăiat linia dublă continuă a omorât un motociclist

Un accident grav soldat cu decesul unei persoane a avut loc în urmă cu puțin timp la Târgoviște. Un șofer de 29 de ani a ieșit cu mașina din parcarea Fastfood-ului Sherif și, ca să ajungă mai repede în oraș, a tăiat linia dublă continuă lovind în plin un motociclist. Bărbatul de 54 de ani … Citește mai mult

De la cititori: Incident în fața Colegiului Ienachiță Văcărescu

Șoferul unei autoutilitare a rămas fără copertină și fără o parte din marfă în față Colegiului Național „Ienăchiță Văcărescu” Târgoviște. Incidentul a avut loc în această seară și a fost surprins de un cititor Gazeta Dâmboviței. Se pare că, din cauza înălțimii,  mașina a agățat un copac de pe marginea carosabilului. Atunci copertina s-a rupt. … Citește mai mult

DÂMBOVIȚA: 37 de elevi si 15 cadre didactice confirmate cu Covid-19

Conform Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 143/17.09.2021, unitățile de învățământ din județul Dâmbovița au funcționat, în perioada 20 – 24 septembrie 2021, în scenariul 1 prevăzut de Ordinul ministrului educației și al ministrului sănătății nr. 5196/1756/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță … Citește mai mult

Prima întâlnire a colecționarilor de păpuși din România. Unde va avea loc ineditul eveniment

Sâmbătă, 25 septembrie, între orele 11:00 și 16:00, în Satul Poveștilor, din comuna Bughea de Sus, jud. Argeș, va avea loc prima întâlnire a colecționarilor de păpuși de porțelan din România și un mic târg al anticarilor. Va fi amenajată o expoziție cu vânzare și vor fi discutate probleme specifice acestui domeniu. Menționăm faptul că … Citește mai mult

Protest al salariaților DAS Târgoviște în fața primăriei. Opinii divergente între sindicat și autorități

Protest al salariaților DAS Târgoviște după ce au fost anunțați de pierderea sporului pentru condiții de muncă (de risc) acordat conform legii între 7 și 15%, ca urmare a expirării buletinului de determinare în baza căruia se stabilește acest spor. Ulterior a fost emis un buletin care elimina asistenții personali din rândul celor îndreptățiți conform … Citește mai mult

Carantină zonală pentru satul Bolovani (Cornățelu)

CJSU propune ca începând cu data de 26.09.2021, ora 1200, pentru o perioadă de 14 zile, până în data 10.10.2021, ora 1200, să fie  instituită măsurii de carantină zonală a satului Bolovani din comuna Cornățelu, județul Dâmbovița. Astăzi, comuna Cornățelu înregistra cea mai ridicată incidența Covid-19 în județul Dâmbovița- 5,25/mie.

Smart Fashion, Great Times: combinațiile vestimentare smart definesc sezonul de toamnă, la Ploiești Shopping City

Ploiești, 24 septembrie 2021 – La Ploiești Shopping City, colecțiile vestimentare de sezon pot fi descoperite în magazinele partenere pe toată durata acestei toamne. Dominat de atitudinea SMART, sezonul de toamnă se traduce prin combinații de piese vestimentare versatile și gadgeturi fashion. Magazine nou deschise în centrul comercial – Sport Vision și Buzz Sneaker Station, … Citește mai mult

Doar 11 localități cu zero cazuri pozitive Covid-19. Situația din fiecare localitate, astăzi, 24 septembrie

NR JUDET LOCALITATE POPULATIE CAZURI CONFIRMATE IN ULTIMELE 14 ZILE CAZURI LA 1000 DE LOCUITORI IN ULTIMELE 14 ZILE 1 DÂMBOVIŢA CORNĂŢELU 1334 7 5.25 2 DÂMBOVIŢA TĂRTĂŞEŞTI 5258 26 4.94 3 DÂMBOVIŢA BUTIMANU 2324 11 4.73 4 DÂMBOVIŢA CREVEDIA 6071 27 4.45 5 DÂMBOVIŢA MORTENI 2687 10 3.72 6 DÂMBOVIŢA TĂTĂRANI 5017 17 3.39 … Citește mai mult