În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ… Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi casant în judecăţi. Poezia lui e marcată de amprenta ludicului, de o formidabilă asociativitate a cuvintelor şi a imaginilor.”
Alte rimelări
1.
TRANSMUTAŢIA COJILOR DE PORTOCALĂ
„Pour confire les orenges qui soient bonnes
à manger dans un jour comme si elles
avaient trempé quinze jours…”*, ce ne ordonă
Michel de Nostredame? – atunci când el,
uitându-l pe-astrofilul Nostradamus,
se face gastrofil, cum vom vedea;
să ne, deci, bucurăm (gaudeamus!)
de neapocaliptica-i peltea.
Fierbi cojile în apă cu o mână
de sare; dacă-s multe coji, atunci
o mai sărezi şi-o laşi să fiarbă, până
se face galbenă, – când o arunci.
Speli cojile-n cinci-şase ape (care
aibi grijă să nu ţi le facă terci
sau ferfeniţă); dacă iz de sare
mai au, cu vârful limbii ai să-ncerci.
Le fierbi, din nou, în apă, până trece
prin coaja groasă acul, cât mai lin;
le pui într-un castron cu apă rece
şi vezi, şi-atunci, să n-aibă gust salin;
iar dacă au, le reclăteşti (nu, însă,
mai mult decât se cere ca să nu-l
mai aibă); le aşezi pe-o albă pânză**
şi-aştepţi să se usuce îndestul.
Zahàr sau miere, cât cuprinde, lasă,
apoi, să se topească la foc mic,
iar cojile, aruncă-le-n melasă,
făcându-le a clocoti un pic.
Iei lisa de pe foc şi umpli până
la gură vasu-n care-o transvazezi.
Urmează ca,-n decurs de-o săptămână,
s-o fierbi încă o dată, dacă vezi
că mierea sau zahàrul lasă apă, –
semn limpede că nu le vei fi fiert
cum trebuie, iar cojile, de apă,
că le vei fi zvântat abia pe sfert…
Ţi-ar fi surâs, altminteri, dulcea şansă
ca, fiert în zori şi lins după dejun,
din lingură, dulceţul de naramză
să-ţi pară, cu trei luni, mai vechi, mai bun.
E drept că amăreala cojii piere
cu vremea şi că,-n tot mai strâns melanj
cu càndidul zahàr sau blonda miere,
se îndulceşte citricul oranj.
–––––––
*Apud Cf. Michel Touchard, Nostradamus ou le devin
caché, Éd. Grasset, Paris, 1972, p. 286) [Cititorul e
rugat să ţină seama,-n gând, de unele dintre e-urile
mute!]
** Faptul că marele (dez)astrofil, în postură de maes-
tru confiseur, subliniază apăsat culoarea pânzei : «un
linge bien blanc », nu este, touşi, unul de natură să ne
facă a vedea, într-însul, vreun ocult avertisment
malefic…
( În treacăt fie spus: ca mai toţi cei care predică
sfârşitul lumii, va fi suferit şi magul ăsta, pesemne,
de mania curăţeniei: „Car l’univers n’est qu’un dé-
faut/ Dans la pureté du Non-être!” )
2.
DOLEANŢE (d’ale Dnei Chciulescu)
Să-mi cumperi un cuer din corn,
iubitule, de cerb,
un Bonaparte cu bicorn
din porţelan superb,
sau bustu Cleopatrei, ce-ş
lua baia-n lapte fert, –
la sfârc, ca fructu de măceş
împurpurat pe sfert;
iar dacă mai dispui de bani,
şi Amoraşu roz
care-l visez de vreo doi ani
sub formă de moloz
sau ţăndări, – care le adun
de jos şi, ciob cu ciob,
iubitule, io-i recompun
obrazul făcut zob,
cu tot cu galeşu-i surâs
parşiv şi unduios, –
cu grijă, cum mă ştii că âs
de tot ce e duios.
Tălmăciri
1.
Stéphane Mallarmé
SFÂNTĂ
La o fereastră nălucind
Santal despoleit în oră
De vechi viole strălucind
Cândva cu flaut sau mandoră,
E Sfânta palidă, ivind
Vechi foile deschise ale
Magnificatului vuind
Cândva la mise vesperale:
La acest geam de chivot nins
De harfa ce ’n amurg o face
Un zbor de Înger înadins
Ca ea să legene în pace,
Fără vechi foi, nici vechi santal,
Un deget de străalbul cerii
Într-un penaj instrumental,
Muziciană a tăcerii.
2.
Vollard
CĂPRIOARA
O masă de zbor departe
La vârf cer arta
Ca un zmeu frumos,
A sunat un cerb-Vollard.
Inventatorul Său, domnule
Vollard, în loc de stele,
Iubit văzând pe ceruri
O mie de tablouri.
Căprioara-Vollard ghici
Un indiciu de negru
Şi o grămadă de roz, –
Pentru ca dl. Renoir.
Căprioara-Vollard Edgar
Degas este periculoasă,
Ca spagatul
O dansatoare în albastru.
Paul Cezanne
Este jucăria unui bărbat
Mâinile puţin artisanes
– iubitoare ca un măr.
O masă de zbor departe
La cerul mare de artă
Ca un zmeu frumos,
A sunat un cerb-Vollard.