DILEME – Aura Ciobotaru – Nouă cine ne scrie povestea?

   Modelul civilizației moderne, cea actuală, revoluționează întreaga istorie a civilizației. În ce fel? Mai întâi eu privesc acest fapt în două variante diferite, cu scenarii diferite. În același timp, fiecare lucru despre care o să vorbesc este adevărat. 

   Ceea ce s-a întâmplat în trecut este incontestabil, din start. Dar într-un sens, fiecare lucru ce s-a petrecut, a șters ce a fost înaintea lui. Am să încep cu o enumerare a stadiilor atinse de civilizația umană: prima dată apar elementele constitutive pentru fenomenul social și politic din perioada antichității, urmată de o concepție despre societate ce se constituie în perioada medievală și e întemeiată pe ideea de divinitate ce coincide cu această perioadă. Cu începuturile Renașterii, se anunță formarea și bazele teoriei politice. Dar ceea ce se va forma, fenomenele politic-sociale si faptele politice or să corespundă cu ceea ce ar trebui să vizeze, pentru civilizația umana? Urmând ideea pe care am exprimat-o la început, subliniez două elemente spre care înaintează omul – începând cu perioada Renașterii, așa cum este în firea omului, să își urmeze direcția. Prima dată, omul își fixează idealul cunoașterii, o dată cu apariția marilor descoperiri științifice, care marchează acea perioadă. Ideea ce prinde contur este, de fapt, expansiunea, cucerirea omului a unor noi câmpuri. Al doilea element care vine, constituie un salt cosmic către ceva care va determina  traiectoria civilizației, îndreptându-se în sens invers cursului firesc, ascendent, pe care trebuia sa îl aibă. De acum, civilizația se caracterizează prin revoluție. Lucrul ce face saltul, sau trecerea este puterea, provenind din interiorul omului, pe care o manifestă în exterior, vrând să o extindă. Toată puterea se concentrează, până ia naștere o explozie – la toate nivelurile. Acest fenomen se manifestă și în exterior, în univers, dar și schimbând ceva esențial în destinul omului. 

   Care vor fi efectele? Omul devine dominat de putere, iar puterea îi scapă de sub control. Revenind, din poziția inițială și cea mai înaltă din univers, el va decădea, căzând sub influența destinului, căruia trebuie sa se supună… Aceasta este, în mod ironic, turnura și cursul pe care îl vor urma de acum înainte lucrurile. Ce se mai poate întâmpla? Mai este ceva care poate să mai se petreacă? Și unde ne aflăm acum?

   O să menționez câteva fapte ce cred că se pot încadra aici. Dacă este evidentă, pe de o parte,  tentativa de excludere a fenomenului religios din cadrul fenomenului cultural, pe de altă parte fenomenul cultural, general, nu poate să excludă fenomenul religios…  Cred că oamenii nu își pot cunoaște puterea, indiferent de cât de multă informație pot sa înglobeze. Este adevărat ca în procesul de progres al civilizației oamenii dețin tot mai multe informații noi despre univers și procesele ce au loc în univers, că pot face calcule exacte în multe privințe, și că pot obține prin metode simple date precise despre fenomenele cele mai complexe. Mai mult de atât, aceste calcule se pot aplica și pentru „factorul” uman, și în ce privește fenomenele sociale și politice… Omul are capacitatea de a crea lucruri și unelte care să îi folosească și să îi ușureze viața. El poate crea nu doar lucruri izolate și separate unele de altele, ci, continuând ideea, poate crea și fenomene materiale complexe, la nivel social, până la o scară cât mai largă. Dar pentru a  crea un fenomen nou, trebuie să șteargă într-un fel sau în altul tot ce a fost înainte. Iar uneori, chiar să distrugă diferite elemente și edificii culturale de importanță istorică majoră… 

   Progresiști, reformatori, invocând o cauză, o minoritate, aceștia au putut crea schimbări sociale majore, ori mișcări sociale de diferite tipuri, asociate cu ideea de libertate. Iar minoritățile „protejate” devin astfel uneltele controlului. Toate aceste fenomene au avut la baza ideologii, și în toate aceste cazuri, a fost folosita forța. Și totuși, ce poate să valoreze un fapt, un fenomen, o „reformă”, fără a avea o memorie fidelă a experiențelor, fie ale unui individ, fie ale întregii civilizații istorice? Cum definim un fapt? Sau ce anume numim un eveniment? Cum putem păstra o memorie cât mai fidelă a faptelor din trecut, cel istoric, sau personal? Fără aceste lucruri, nu am vorbi de o conștiință a identității, atât personală, cât și conștiința istorică. Confruntarea cu acest context, ideologic, ne face sa ne întrebăm: Oare nouă cine ne scrie povestea?

   Revenind la ideea asupra civilizației pe care am formulat-o în introducere, cu referire la stadiul nostru azi ca civilizație, cum ar trebui să punem accentul în mod corect? Având acum și lucrurile analizate mai sus, pentru a da un sens clar în ce privește toate acestea, mai consider necesar să clarific niște aspecte. Voi lua în considerare în mod egal ambele scenarii, cum am menționat, pentru a concluziona ceva despre finalitatea civilizației umane.

   În primul scenariu, avem o civilizație ce aderă la sistemul construit pe ideea că progresele din domeniul științei sau tehnologiei, în dezvoltarea economică sau organizarea socială, sunt vitale pentru îmbunătățirea condiției umane. Însă, în esență, acestea toate au un caracter utilitarist. E vorba de elementul material ce compune civilizația, însă lipsește elementul etic. Și dispare diferența dintre lucrurile cu adevărat importante și trivial. În situația în care lucrurile s-ar desfășura așa, va dispărea capacitatea omului de a distinge între bine-rău, frumos-urât, adevăr-minciună. Se pierde simțul pentru a le distinge. Tipul tehnic de a privi inteligența, e opus oricărei atitudini creative, libere. În situația unui învățământ în stil progresist-tehnic, „omul educat” devine înzestrat cu inteligență tehnică (de calcul, statistică). El nu mai dispune de o gândire liberă. Uneori, a fi ocupat înseamnă să fii ținut sub ocupație – în general… Suntem la capătul opus civilizării, și nu avem ideea de valoare. 

   Care este, de aici, idealul de „om modern”? Accesul la noile mijloace materiale, satisfacerea cât mai multor libertăți, acordarea de drepturi care să satisfacă, de altfel, „noile necesități actuale”, toate pot fi un răspuns. Omul modern e informat în tot ce e de actualitate, responsabil si implicat. Și mi se pare că asta sună ca un slogan. Conferirea și promovarea unor drepturi tot mai noi și mai „fundamentale” unor „minorități” din ce în ce mai diverse și numeroase, par a deturna tocmai ceea ce trebuia să fie, în mod esențial, important pentru noi ca oameni. 

   Câteva concluzii personale ar fi: Nu se poate „construi” societatea, de către cei care doresc să o facă, pe lipsa a ceva esențial pentru oameni și pe privarea lor de aceasta. Nu se poate „înălța”, de către unii, o lume, ori o națiune, pe ignoranță și pe nemulțumire, pe ură, pe sentimentul neîmplinirii, al insatisfacției oamenilor. În procesul de a „construi” civilizația, trebuie lucrat, în mod serios, cu ce e în oameni bun, adevărat, frumos… Când accentul este pus pe material, pe „celebrarea” a ceea ce e material în om, se pierde esența și sensul a ce este uman. Ca alternativă, în ce privește educația, textele sacre, cu învățăturile pe care ni le relevă, au o altă importanță și semnificație. O carte oferă un șir de dialoguri vii, între oameni ce nu „asupresc” inteligența cititorului cu imperative dogmatice… Educarea înseamnă dezvoltarea conștiinței morale, sensibilitatea artistică, memorie culturală, inteligență spirituală. Noi ne dorim să vedem în față o lume în care să găsim valoarea lucrurilor, sensul lor. Dacă fiecare fapt ce ar trebui să formeze o conștiință istorică se șterge mereu, și totodată se repetă ca ceva nou, în plan personal noi putem, prin memoria lucrurilor, faptelor și evenimentelor care ne-au format, să ne conectăm la noi înșine, și în final, poate, la conștiința întregii umanități. Un fapt pe care țin sa-l menționez despre mine, in acest „scenariu” unde se joacă „de-a puterea”, e că atunci când sunt undeva și văd că nu este locul meu, plec de acolo… Privind spre natură, descopăr, surâzător, o plăcere de alt fel decât aceea a puterii celor „dintâi” și… de pe urmă. 

   Viața adevărată este deci în altă parte.  Și atunci, să ne așezăm pe un loc mai înalt decât noi înșine… 

 

AURA  CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…   

 

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro