TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Ion Cosmin BUSUIOC – Vine iarna

Tableta de azi am gândit-o în timp ce eram urcat pe acoperișul paraclisului cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din curtea mănăstirii Nucet. Trebuia să curăț coșul sobei. Experiența în curățarea coșului am dobândit-o acasă, în urmă cu doi ani. Am curățat coșul până l-am dărâmat. Praf și pulbere s-a făcut… După o asemenea pățanie, acum știu ce și cum trebuie să fac pentru a curăța coșul și el să rămână la locul lui. Din nou pot spune că, în loc să ai experiență, mai bine e să fii pățit…

După ce am terminat de curățat coșul m-am așezat pe acoperiș, sprijinit de turla bisericii și am privit de jur împrejur. La nici o sută de metri vedeam că toamna a pus stăpânire peste pădure. Bătea vântul și smulgea frunzele din copaci formând stoluri de foioase care cădeau pe pământ în cascadă. Părea un tablou desprins din România anilor 50, când din sânul familiilor erau smulși oameni și aruncați în dubele Securității. Câteodată, în urma acestor smulgeri, se încheia evoluția unui întreg arbore genealogic. Nu voiam să fac această descriere, inițial mă dusesem cu gândul la frunzele din Copacii Inimii, din „Cântec de gheață și foc”, dar la un moment dat, dintr-o boxă aflată nu departe de curtea mănăstirii a început să răsune: „La Chilia la Tătaru’/Bate Maromet cu paru’.” Așadar chiar nu am putut să evit comparația cu perioada comunistă.

Privind în dreapta, vedeam bucata de pământ pe care fusese porumbul. Am îndepărtat și cocenii, apoi, am împrăștiat îngrășământ natural pe loc. Agricultură ecologică ar spune unii… Dar nu-i chiar așa. Agricultură ecologică făceau strămoșii noștri când lucrau pământul cu boii sau caii și secerau grâul cu secera. Azi, agricultura ecologică sfârșește când intră tractorul în brazdă. Stând acolo sus, m-am gândit cât de mult iubește țăranul iarna. Dintre toate, iarna e anotimpul lui preferat, pentru că are timp să se odihnească de toată truda depusă în timpul anului. Pentru țăran, iarna are dimensiuni biblice. Iarna reprezintă încheierea lucrărilor, momentul în care țăranul privește la toate câte a lucrat și a strâns și vede că sunt bune foarte. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

M-am ridicat și am privit spre sat. Și de sus privit e tare frumos Nucetul, leagănul vieții mele. Departe în zare vedeam turla bisericii parohiale cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae. Cu adevărat, pentru nuceteni, ziua de 6 decembrie este foarte importantă, dar nu pentru că este ziua alegerilor, ci pentru că este ziua hramului bisericii. Văzând cât de apropiate păreau casele privite de sus și având în vedere contextul pandemic actual când, zice-se, ne paște o nouă decretare a stării de urgență, mi-am dat seama ce înseamnă izolarea. Mi-am adus aminte de emisiunea documentar de pe TVR1, „Izolați în România”. E de ajuns să vezi un singur episod al acestei emisiuni și imediat ai să te raportezi altfel la carantină și la izolare. E povestea oamenilor care nu văd alți oameni cu anul. Sunt într-o continuă izolare. 

Vine iarna! Oare autoritățile se gândesc vreun moment să facă ceva pentru acești oameni? Se gândesc cei din comitetele de urgență că în 2, 3 luni în România vor fi oameni carantinați nu de virus, ci de zăpadă? Știu specialiștii că oamenii aceia nu au nevoie de măști, ci de lemne care să îi apere de frig? Știu experții că înainte de dezinfectat oamenii care trăiesc izolați în România au nevoie de o sursă stabilă de apă? S-a luat în calcul că va fi  nevoie să ajungă la ei niște medici nu cu izoleta, ci cu șenilata? 

Nu mai este mult timp și vine iarna. Trebuie acționat încă de pe acum, pentru ca acei oameni izolați să nu fie și uitați. Trebuie ajutați și tratați în aceiași măsură în care sunt ajutați și tratați cei infectați cu coronavirus. Ministerele de resort trebuie să acționeze și pentru ei. Iar CNAIR-ul trebuie să se îngrijească nu doar de lărgirea drumurilor la 4 benzi și de autostrăzi, ci trebuie să demareze lucrări și în locurile în care viețuiesc acei români. Și nu e greu… Soluția au  oferit-o chiar cei izolați. „Ce, nu mai există pietre în țara asta, să ne pietruiască și nouă drumul, măcar să ne putem duce morții la cimitir?”

Și uite cum ne dăm seama că „Vine iarna!” nu e un mesaj care să ne trimită cu gândul la sărbători și la peisaje feerice, ci este un avertisment. E fix ca în „Cântec de gheață și foc”: „Vine iarna! Cuvintele o înfiorară, așa cum se întâmpla întotdeauna. Cuvintele unui Stark. Fiecare casă nobiliară avea cuvintele ei. Mottouri de familie, pietre de încercare, rugăciuni de toate felurile, toate slăveau onoarea și gloria, promiteau loialitate și adevăr, jurau credință și curaj. Toate în afară de ale casei Stark. Vine iarna, spuneau ei. Se gândea, nu pentru prima oară, cât de serioși erau acești oameni din Nord.”

 

ION  COSMIN BUSUIOC a studiat Teologia și, cum spune, e țăran din Nucet, Vrednicul Satului și… șeful cântăreților.