TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu Alexandru -Securiști au fost, securiști sunt încă

Am să vorbesc astăzi despre un lucru pe care toată lumea îl cunoaște, despre care se și vorbește deschis sau pe la colțuri, dar este considerat așa… un fel de bârfă, deci care este și nu este luat în seamă. Adică se escamotează sub pulpana „bârfei” pentru a ascunde pericolul fenomenului. Este ceva de genul… „știm că știți și știți că știm!” Este un lucru josnic, poate cel mai josnic ce l-a putut crea natura umană, de aceea pare că ține mai mult de imaginarul social și/sau de teoria conspirației. În esență nu este mare lucru. Este vorba doar despre tehnica Securității de pe timpuri. Adică monitorizarea constantă a individului. Iar acest fenomen nu este „practicat” astăzi doar de „organele” abilitate ale serviciilor secrete, cu scopuri care privesc securitatea națională. Nu! Avem un fel de reminiscență de turnători în noi. Ne supraveghem reciproc ca și cum am fi angajați cu normă întreagă la SRI. Îmi imaginez că „securiștii” de azi au o muncă destul de ușoară, căci ușor găsești pe toate drumurile pe cineva care să îți povestească viața vecinului, atent investigată și monitorizată, chiar împănată uneori de lucruri minunate, pentru a da o notă de picant. Dacă aș dori să îmi explic cum de acest lucru este posibil astăzi, din punct de vedere psiho-social, atunci cred că aș încerca o ipoteză care ține de dorința românului de spectacol. Din plictisul cumplit în care ne-am afundat, trăind vieți în care nimic nu se întâmplă, găsim lucruri oribile în existența aproapelui. Suntem învăluiți reciproc de sfere imaginare. De aici și multitudinea de teorii deșănțate care apar în legătură cu tot și toate. 

    Cum se manifestă în practică această monitorizare? Nu vorbesc despre babele de la bloc care se uită cu binoclul dacă cel de la trei a spălat sau nu rufele, dacă a fost iar vizitat de „chiriașă” fără să fie trecută la întreținere. Acestea sunt „forme de antrenament” nevinovate. Vorbesc despre monitorizările cu efecte în viața noastră. Aici există monitorizări distribuite pe meserii, pe categorii de vârstă, pe sexe etc. 

    Mai direct spus, și luând un exemplu concret, tot ceea ce scriu la tabletele acestea, dacă mă refer la altceva decât la cărți sau chestiuni teoretice, cineva, undeva, cândva se va deranja să monitorizeze cele spuse de mine pentru a striga, de exemplu, că sunt nazist, sau anarhist, chiar terorist. Mi s-a spus chiar că sunt capul unei grupări criminale (asta m-a făcut să mă simt bine, nu zic „nu!”). Da, veți spune, ăștia care au spus astea sunt dezaxați, oameni bolnavi sau cu probleme. Așa este. Numai că, exact ca în „n” cazuri, din când în când mă întâlnesc cu cineva care îmi spune că…. „știi, se spune despre tine cutare, deci nu pot să te ajut sau nu pot să fac cutare”. Dar nu despre mine este vorba aici. Eu sunt un caz prea mărunt. Știu că deranjează „bețele băgate prin gard” uneori; iar eu ador să fac asta. Ce vreți, sârmă rea, nu pot să mă abțin! Nu prea contează viața mea dacă este „deranjată” de faptul că un nea Gheo mă refuză să fac o muncă prin care să câștig cât două kilograme de cartofi pe motiv că „ai văzut ce postează și ce comentează? Sau ai văzut cum se îmbracă… este rocker! Poate chiar satanist… Totuși!” 

    Mai grav este când se bate joc de viața altor oameni, care merită să fie așezați în locurile potrivite lor. Vă gândiți că „domnișoara de la Mediu-Ape”, cum este numită, ocupă alt loc decât al unui individ care este făcut să fie acolo? Aristotel insista mult pe chestiunea asta – ca fiecărui om să i se dea ceea ce poate el să facă cel mai bine! Asta ar fi acțiunea și morală, și utilă pentru societate. Or, la noi, politica este infectată de-a dreptul cu indivizi care nu se pricep nici la vreo meserie anume, nici la politică! Sau, se pricep doar la un singur lucru – să bârfească și să afle tot despre vecinul lor pentru a putea să-l șantajeze mai târziu. Omul de care nu te poți lega cu nimic este un om periculos! Ăsta este principiul vieții politice! 

    Ați auzit în jurul dumneavoastră că o persoană nu a mai fost angajată – chiar dacă era omul potrivit – ci, din contră, în locul ei a fost pusă cea mai proastă alegere posibilă? Cum s-a ajuns la asta? Simplu. Cu ajutorul lui… „lasă, știm noi ce ai făcut!” „Știm noi că…!” Adică lucruri care nu au de-a face cu specializarea sau competența omului. Securitatea știa tot – cele văzute și cele nevăzute. Astăzi, aceste lucruri se știu de la cârciumă, de la vecinul care vine cu o „noutate”: „ai auzit ce a făcut X?” Și de aici începe tăvălugul. Să nu spuneți că eu vorbesc aici, de fapt, despre mecanismul bârfei. Nu, bârfa rămâne oarecum în afara acțiunii. Eu vorbesc despre ceea ce este dincolo de bârfă. 

    Iar dincolo de bârfă există acțiunea care se bazează pe ea. Ce, doriți să spuneți că nu aveți colegi de serviciu care „sunt periculoși” pentru că vorbesc când nu trebuie, cu cine nu trebuie? Doriți să spuneți vreunul că nu vă este frică de vreun coleg, vecin, superior pe motivul că ar putea să facă rău? Doriți să spuneți că nu vă doriți să treceți neobservați, dacă s-ar putea, la locul de muncă sau mai știu eu unde, pentru a avea o viață liniștită? Doriți să spuneți că nu vorbiți niciodată cu cineva în șoaptă, uitându-vă în jur să nu tragă altcineva cu urechea, sau, mai rău, căutând din priviri microfoane imaginare ascunse în lustre și tocul ușii? Ați întâlnit vreodată pe acel om care spune adevărul în gura mare? Fără frică? Rar! Iar dacă este întâlnit, este imediat catalogat drept „nebun!” Și este ori lăsat în pace, ori detașat la Vințu de Sus. 

    M-am întrebat zilele acestea care ar fi meseria cea mai plină de asemenea fenomene. Și am găsit-o! Este vorba despre preoție! (Mă refer la meserie, nu la vocație!) Aveți idee câți preoți mi-au spus că „ceea ce vorbim acum este părerea mea sinceră, dar am să o neg cu vehemență dacă mai apare un alt preot sau dacă suntem în public!” (Îmi cer scuze față de preoții care sunt acum puși în pericol de această mărturisire, căci sigur se va face o listă cu aceste „cunoștințe” de-ale mele sau preoții „cu care am interacționat!”) Săracii fac parte dintr-un sistem – pe care nu am cum să-l numesc Biserică, deoarece aici nu este vorba despre Biserică a Domnului, ci despre BOR, care este lumească, prea lumească – iar aici stând, preoții sunt supuși unor umilințe greu de imaginat unii dintre ei. Sub paravanul „a da ascultare” și „a te smeri” se ascund umilințe cumplite. Preoți adevărați, care sub monitorizarea acerbă a ochiului Mordorului nu pot să vorbească liber, ci doar conform liniei, se retrag în altar și merg prin nămol pentru a ajuta pe unul sau altul – căci asta înseamnă să fii preot; mergând până la martiriu uneori – iar dacă „devin” necontrolați, căci prea sunt tobă de carte sau prea vorbesc voalat, atunci sunt sancționați drastic sau discret, punându-le alături un „organ” bine instruit al sistemului, pentru a-l încadra bine, sau sunt ținuți toată viața undeva la coada vacii. Ceea ce este și mai trist este că sistemul este uns în toate direcțiile, astfel încât apare ca un mecanism plin de rotițe independente; de organe care pot acționa independent și care se și războiesc între ele. Exact ca în SRI sau alte servicii. Pe lângă luptele intestine, există și lupte între „facțiuni”. Cine are de câștigat de aici? Cei care pot pătrunde cât mai sus – rareori vezi un om potrivit la locul potrivit în aerul rarefiat al înălțimilor funcției – iar de aici, de sus, acești monitori vor dicta destinul vieții preotului de la țară sau a celui care face pentru Biserică într-un an ceea ce BOR-ul nu poate face într-un secol. Sistemul acesta este putred și nu dă semne de revigorare! Nu o spun pentru că aș avea „ură” pe BOR! Doamne ferește! O spun chiar din durere și din postura laicului (nu a  ateului!, cum este adesea înțeles termenul de „laic”) care ține la tradiția țării. Știți câți preoți mi-au spus, cu o durere greu de descris, că Biserica se năruie nu atât din cauza agresiunilor susținute ale neo-marxiștilor sau neo-comuniștilor, ci din cauza BOR-ului însuși, infectat și el precum un partid politic? Priviți filme realizate de preoți (Un pas în urma serafimilor, de exemplu) – excomunicați ulterior de ochiul Mordorului – care descriu realități cumplite care se petrec în Seminarii sau Facultățile de Teologie; sau citiți cărți ale celor care încearcă să dreagă lucrurile prin critici constructive! Or, critica aici este echivalentul condamnării la moarte! Libertatea pe care Domnul ne-a dat-o încă de pe vremea când umblam prin Rai este acum ciopârțită de lacheii securiști în sutane! De două mii de ani nu s-a prea schimbat nimic – ei dețin cheile împărăției, dar nu lasă pe nimeni drept să intre în ea! Iar primele victime nu suntem noi, laicii, ci confrații care au har, care au moralitate, care și spun, și fac ceea ce face popa! O nedreptate săvârșită în lumea aceasta este poate mai cumplită decât un act necugetat și greșit al unui medic! Dacă medicul te poate omorî dacă îi tremură mâna, atunci preotul ajuns nelegitim într-un loc, loc unde vorbește laicilor despre Adevăr, Viață, Iubire, Moralitate, atunci el arde și omoară suflete! Credeți că aceștia au vreo mustrare de conștiință? Că simt vreo secundă că ar face ceva rău, așa cum un hoț știe că nu e bine ceea ce face? Nu! Căci se ascunde în spatele ochiului Mordorului care i-a dat o misiune! Căruia i se supune netăgăduit! Mai mult, este convins că „urmează Calea Domnului” care l-a pus în postura de monitor al fratelui și enoriașului! Câtă suferință care mocnește de atâta nedreptate! Astăzi există două Biserici. Una care se numește BOR, înțesată de securiști care vânează gesturile confraților și a enoriașilor, gata oricând să excomunice și să dea cu parul, urmărind funcții și bani, și există o Biserică paralelă a Domnului, cea care mai conține oameni cu har, dedicați misiunii creștine, care se roagă sincer și care își țin mintea ocupată cu Dumnezeu, frământați zilnic de mustrări de sine, văzându-se mai păcătoși decât sunt și mai nevrednici decât cei răi, plângând pentru suferințele lumii și pentru scuipatul dat divinității de siguranța de sine a securiștilor cu conștiința atât de împăcată! Pentru aceștia, cuminți și înfricoșați, merită să vorbești despre fricile ascunse și despre mecanismele imorale ale securității veșnic prezente! 

 P. S. Ceea ce este „simpatic” mai departe vine din reacțiile pe care mi le imaginez că le-am stârnit cu acest articol! Probabil mulți preoți sau indivizi aparținând altor categorii profesionale îl vor citi, vor zâmbi sau se vor revolta, dar vor ezita să spună ceva public – să zică un „așa este”, de exemplu! (deși nu țin la un acord cu cele spuse, că doar este un punct de vedere subiectiv până la urmă) – și vor ezita să facă asta tocmai de frica ochiului Mordorului! Pe aceștia îi înțeleg! Oricum, aștept cu pânzele sus reacțiile securiștilor de rezervă care trebuie să spele evidențele!

 

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro