PARADIGME DIN POST-IZOLARE – Robert MARIN – Similitudine și empatie

  1. Hiper realism

Sculptura de mai sus se numește „Mask II” și este un autoportret supradimensionat (76 cm x 117 cm x 84 cm), realizat de sculptorul australian Ron Muek. Un exemplu de artă hiper-realistă care este simultan similară realității, la nivel de detaliu, și diferită de realitate, la nivel de scară. Această suprapunere de senzații pune  privitorul într-o stare specială de contemplare în care se manifestă concomitent empatia instinctivă în fața naturalismului și interogația voluntară în fața abstracțiunii. Încercați să vă imaginați diferența de percepție pe care o puteți anticipa între această lucrare și „Muza adormită” a lui Brâncuși spre exemplu. Visceral versus abstractizat.

Unul dintre nenumăratele momente în care o informație parțial similară cu natura mi-a atacat intuiția într-un mod surprinzător, s-a petrecut acum aproape 15 ani, cînd m-am întălnit pe coridoarele muzeului Palazzo Grassi din Veneția cu silueta unui copil pus la colț în genunchi, într-un ungher ce părea separat de spațiul expozițional. Era lucrarea „Him” a lui Maurizio Cattelan care avea o mică surpriză pentru cei dispuși să privească statuia și din față.

 

 

  1. Fragmente de realitate

Este o stare foarte neobișnuită cînd o lucrare de artă îți trezește și totodată sabotează empatia.  Trezirea se face prin emisia realistă a expresiei, iar sabotarea prin afirmarea sinceră, umilă, a materialului din care este realizat obiectul artificial. Fragmente de realism extrase dintr-un masiv amorf. Piesa de mai sus se numește „Warmness of Teacher’s Shoes” și este opera sculptorului Gehard Demetz. Într-o notă similară, mai jos, „Garry” de Bruno Walpoth.

 

 

  1. Abusing Dolores

„Abusing Dolores” (Abuzînd-o pe Dolores) este titlul unui podcast în care acum 4 ani Sam Harris (comentator social, doctor în neuroștiințe, promotor al meditației, ateu militant) l-a avut invitat pe Paul Bloom (profesor de psihologie la Yale University, autor a numeroase cărți populare de știință), iată și un link către această conversație ( https://www.youtube.com/watch?v=amMBiSI4MKc ), în general podcasturile lui Sam Harris pot fi ascultate prin subscripție, contra cost, pe site-ul său oficial. Titlul face apel la personajul Dolores din serialul HBO Westworld, așa cum a fost el ilustrat în primul sezon (mai tîrziu situația se schimbă considerabil). Acest personaj, care reprezintă un robot antropomorf, imposibil de deosebit formal de o ființă reală, este un instrument de divertisment, cu care oameni reali pot interacționa fizic într-un parc de distracții futurist, în scopul de a consuma într-o simulare perfectă, trăiri și acțiuni independente de normele morale ale societății civilizate. Tot în acest podcast este folosit ca și contrapunct un alt personaj dramatic, Ava din filmul Ex Machina, aceasta este tot un robot umanoid, indistinct ca alură față de o tînără femeie adevărată, ce reprezintă prototipul unei inteligențe artificiale realizate în secret de misteriosul și genialul fondator al unei importante companii tech. Bloom ridică problema reacției naturale în fața similarului, din perspectiva empatiei, folosind în acest sens cele două exemple fictive: Dolores și Ava. Dolores este prezentată în primul sezon al serialului ca un personaj tragic, deși afișează un comportament cvasiuman care activează empatia telespectatorului, ea este obiectul abuzului din partea clienților parcului de distracții care, în condiții de suspendare a moralității, devin expresia monstruoasă a dereglărilor umane.  Ava, spre deosebire de Dolores, își păstrează agenția A.I. pe care o folosește în a manipula metodic empatia generata în personajele umane din film. Ambele cazuri sunt interesante pentru că în condițiile recreării perfecte a comportamentului uman ne este aproape imposibil să nu vedem în acești roboți un „locus” al conștiinței. Pentru videospectatorii lui Dolores, lipsa de empatie a personajelor umane din serial poate reprezenta o dare de seamă în legătură cu limitele morale în care plasăm un obiect sau o ființă „simțitoare”.  Pentru viedospectatorii Avei devin evidente limitele empatiei în sine, în Ex Machina (spoiler alert), Ava îi închide și abandonează pe cei ce o țineau captivă folosind împotriva lor propriile reacții empatice. Dialogul dintre Harris și Bloom pleacă de la cartea „Against Empathy: The Case for Rational Compassion” scrisă de cel din urmă.  Întreaga conversație din acest podcast este folositoare, cred eu, celor interesați de distincția dintre empatie și compasiune, de legislarea egoismului ca formă de prevenție sau ridicarea lui la rang de virtute definitivă a libertății.

ROBERT  MARIN este absolvent de Arhitectură și de… „Carabellă” târgovișteană.

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro