Vine o zi, o seară, un miez de noapte în care ceva obscur, bine ascuns, strigă în tine. Am încercat, câtva timp, să țin un jurnal, dar să-l țin cu rigurozitate și religiozitate. Un fel de jurnal al întâmplărilor, al observațiilor, în stilul marilor scriitori de jurnale. Din momentul în care am perceput acest proiect ca pe o datorie, ca pe o corvoadă zilnică, am renunțat.
Mai am și acum jurnalele scrise cu mai bine de 26 de ani în urmă, pline de însemnări filosofice, de exerciții de gândire. Îmi însușisem un limbaj elevat și nu-mi era teamă să mă exprim, nu-mi era teamă să mă judec sau să fiu judecat. Nu mai sunt tânărul student de acum 25 de ani, curios, căutând febril cunoașterea, mereu pierdut în cărți. Sunt un middle-aged man, blazat, comod, care caută doar câteva ore de liniște, cu cont pe Twitter și Facebook și sute de filmulețe vizionate pe YouTube. E ceva trist aici.
Au reușit oare mașina corporatistă și greutățile vieții să omoare rebelul din mine, să omoare eroul alexandrin? Căci sunt convins că purtăm cu toții un mic Alexandru cel Mare, care vrea să ia lumea de gât și să privească totul din Persepolis. O să pară burghez și livresc, știu. Dar eu m-am mulțumit să privesc un cer albastru și senin, ca turcoazul la orizont și ca lapisul la zenit. Mă mulțumesc să privesc profunzimea verde a râului Gave de Pau, ce trece furtunos în jurul orașului Lourdes, iar apoi curge liniștit către Grota apariției de la Massabielle. Râu, cer, copaci, flori… Mie îmi sunt de ajuns. Și orice invenție nemaiauzită și nemaivăzută a tehnologiei o văd profană, barbară.
Mă opresc deseori pe podurile din Cork și admir râul Lee, care, sincer să fiu, nu e la fel de frumos ca cel din Lourdes. Mă opresc. Și imediat mă întreb: de ce te-ai oprit? Nu te duci acasă? Ce faci aici? Ca și cum mintea mea, sau ansamblul automatismelor pe care le-aș putea numi un fel de eu social, nu înțelege de ce nu urmez rutina zilnică. „Ce e, mă, cu atitudinea asta de frondă?”, m-ar întreba. „Ce-i cu atitudinea asta reacționară?”
Ori, dacă Alexandru a murit, poate că un mic Van Gogh încă trăiește. Un mic Van Gogh care caută flori și stele și fuge de rotițe zimtate și mașinării desăvârșite. Din Victorian Quarter nu mai văd nici berăriile, nici hotelurile scumpe, nici măcar Teatrul Everyman căzut în ruina culturală și spirituală. Vederea mai caută departe… către ocean.
Teodor Constantin BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…
Facebook
WhatsApp
TikTok
