Vorbe din cotidianitatea medie
76.
Vara este pe trecute. O răcoare nesperată tremură în aer. Dilatarea isterică a lucrurilor încetează. Va veni contracția. Contururile obiectelor vor fi mai clare. Micșorarea. Revenirea la condiția curentă. Suntem păpuși mecanice ghidate de Păpușarul Natură.
*
Azi aproape am traversat Bucureștiul, de la vest la est. În general, evit să merg cu termita numită metrou. Am fost însă nevoit. Și ce senzație clară m-a năpădit: mirosuri, corpuri năclăite de sudoare, uruit ca-n centrul infernului. Da, chiar acolo eram, fără glumă. Gurnah spunea că viața e Paradis doar prin faptul că trăiești hic et nunc. N-aș zice. Aș spune doar că, dacă stai la șes, cum ne învață Rovelli, timpul trece mai încet aici, în comparație cu unul de la munte, istovit de timp, căci acolo el trece mai iute și îmbătrânirea vine mai rapid… În plus, dacă se întâmplă să cazi, cazi pe tălpile picioarelor, adică în jos, nu în cap, în sus, pentru că Jos, pe tălpi și în câmpie, te afli mai aproape de centrul Pământului, acolo de unde se încetinește timpul, vezi. Iată ce nu știa Gurnah, cu toate că trăise spre miezul Pământului, departe de Soare. Singura mulțumire, așadar, paradoxală, e că în lumea de jos, timpul trece încet, încet de tot, te chinui în răbdare, spre deosebire de un brașovean, să zicem, între munții lui, acolo, unde chinul de a fi se arată c-ar fi mai scurt, acolo fiind mai mult timp; încât e clar că ești în Infern de-a binelea, ca bucureștean, unde întâmpini multe, multe, că timpul se subțiază iar tu trebuie să înduri, asta ți-a mai rămas. Ha-ha.
*
Zgomotul și furia în lumina de august…
*
Cu cât e mai umil, cu atât mai mult se zbate-n el dorința de răzbunare față de ceilalți, și chiar față de sine, de sinele său umil, prea umil, care-i sufocă orgoliul, îl îneacă. În insul ce face pe modestul, ce stă-n fața ta cu o expresie slugarnică pe chip, se forjează, într-un cuptor ce duduie cu focul resentimentului, viitorul mic satrap, umilit întâi și întâi în ochii lui chiar de faptul că rămâne mic, oricât de ticălos și de infam ar fi.
*
Ziua care ni se oferă – cea mai mare bogăție. Și e cât de cât răcoroasă. Afară!
*
Eram, în faţa unei ferestre largi şi priveam afară. Lună de vară, totuși. În jumătatea din dreapta mea a ferestrei, în plin soare spre toamnă, ploua vijelios. În jumătatea din dreapta nu ploua. Era curat ca în Prima Zi a lumii. Ispititoare, fascinantă, era linia de demarcaţie dintre cele două stări opuse ale naturii. „Cineva” tăiase aerul în două cu o precizie de Mare Chirurg.
*
Toată amărăciunea și toată bucuria vieții nu pot fi prinse niciodată într-un cuvânt sau într-o frază. Poate că într-un oftat sau într-un strigăt victorios, da.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie și doctor în Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
