Primăria Orașului Titu a organizat vineri, 14 august, o campanie gratuită de sterilizare a câinilor și pisicilor, precum și de microcipare a câinilor, la Sala de Sport „Profesor Dumitru Miu”. Acțiunea a fost inclusă de administrația locală în demersurile de prevenire a abandonului și de gestionare a fenomenului animalelor fără stăpân.
Potrivit primarului Laurențiu Costache, campania s-a adresat atât animalelor cu stăpân, cât și celor fără stăpân care puteau fi aduse în siguranță la punctul de lucru. Costurile pentru sterilizare și microcipare au fost suportate de Primăria Orașului Titu.
Edilul a arătat că administrația locală desfășoară în această perioadă și un recensământ al câinilor din oraș, cu și fără stăpân. Scopul acestui demers este conturarea unei situații clare privind numărul animalelor, localizarea lor, existența proprietarilor, microciparea și sterilizarea.

În declarația sa, Laurențiu Costache a susținut că sterilizarea trebuie privită ca o măsură de prevenție, menită să reducă înmulțirea necontrolată și abandonul. Acesta a precizat că simpla ridicare a animalelor de pe domeniul public nu rezolvă pe termen lung problema, dacă nu sunt abordate cauzele care duc la apariția unor noi cazuri.
„Nu vrem să ne limităm doar la ridicarea câinilor de pe stradă, pentru ca peste câteva luni să ne confruntăm din nou cu aceeași problemă. Trebuie să intervenim și asupra cauzelor.”
Primarul a menționat și contextul în care orașul gestionează în prezent problema câinilor fără stăpân. Titu are din 2023 un contract cu un operator care deține un adăpost în Boldești-Scăeni, județul Prahova. Potrivit declarației, activitatea adăpostului a fost verificată de autorități, iar în luna martie au avut loc percheziții într-o anchetă referitoare la modul în care au fost gestionate anumite proceduri de eutanasiere în perioada 2025–2026.
Costache a subliniat că ancheta este în desfășurare și că Primăria Titu nu are rolul de a stabili vinovății. El a afirmat însă că situația a făcut imposibilă continuarea gestionării câinilor fără stăpân în formula folosită până acum, fiind necesară identificarea unor soluții legale și responsabile.
Administrația locală a anunțat că recensământul, sterilizarea, microciparea și găsirea unor noi variante de gestionare a animalelor fără stăpân reprezintă pași care trebuie derulați în paralel. Zeci de animale au beneficiat de intervenții în cadrul campaniei din 14 august, care s-a încheiat după miezul nopții.



Facebook
WhatsApp
TikTok



































