Motto: „Îmi plac oamenii cu o singură față, Tu ești unul dintre Ei”
Pe chipul neumbrit de regrete, nu regret nimic din Eu, sunt Eul de azi, imaginea Eului care zâmbește.
Dau pagina zilei peste zi și mă găsesc în primul rând al propoziției din capitolul scris cu ortografia sufletului într-o caligrafie de vis. Sunt atât de Eu, un călător printre cuvinte, un bonom printre oameni, un om. M-am căutat printre cuvinte și m-am găsit într-un verb, unul care mă știe din poezie, dintr-o poveste care se scrie. Sunt fericit în preajma metaforei, Ea este partenera mea de dans, dans al vieții din elegie. Uneori îmi e dor de mine, adeseori îmi e dor de Ea, de femeia dintr-o lume frumoasă din sinea mea.
– Unde ești dor, de ce te arăți în pridvor?
– Să mă privești, scump odor!
În nesomnul ideilor am căutat idealul, l-am găsit așezat picior peste picior în miezul vieții, m-a privit cu încredere și m-a ajutat să cunosc o mică parte din magia dragostei. Discret îmi trăiesc clipa, o împart cu femeia renașterii în porții egale, inegal este capitolul vieții, Divinitatea știe și scrie destinul și întinderea lui. În vâltoarea vieții mi-am găsit refugiu în brațele metaforei, acolo echilibrul mi-a fost dăruit de liniștea ei, de libertatea Eului din Eu. Cu degetele tremurânde am semnat un autograf în Cartea Destinului, o semnătură caligrafiată de un suflet plin de sensibilitate. Îmi port pașii spre cea mai frumoasă poveste de dragoste dintr-un capitol al trecerii mele printr-o lume imaginată în necuvinte.
– Cine poate ști ziua de naștere a verbului a fi?
– Destinul știe cât va fi, Eu sunt ca să fiu cât voi fi, sens al iubirii, știut fiu al firii, al clipei ce zboară pe o aripă de vânt, o splendidă adiere a fericirii prin cuvânt.
În devremele gând am chemat târziul argintiu, l-am rugat să mă lase în camera de oaspeți a iubirii, să mă pot ruga Celui Sfânt pentru bunătatea Lui. Am fost primit cu brațele deschise, s-a făcut lumină pe coperta visului, chipul iubitei mele este angelic, dorul este nestrunit, totul este jucat pe scena lumii, destinul s-a împăcat cu sine, Eu sunt împăcat cu mine.
– Cine este Ea, femeia din vis?
– E renașterea mea, e femeia înger, femeia floare, femeia cânt!
Rog Cerul să-i dea sănătate, să aibă grijă de sufletul ei fragil. Rog sinele să-i dea ascultare gândului frumos din apropierea trupurilor care-și cer dreptul la iubire, la dezmierdare. Lângă Ea, am renăscut dintr-un singular, am devenit Doi, 2 fericiți ascultând Duetul florilor (opera Lakme de Leo Delibes).
– Ce trăire, ce emoție, câtă iubire!
Splendid spectacol! Mâna mea caută cu înfrigurare mâna ei, degetele ating harpa inimilor, totul este o îngemănare între a fi și este, a fi un vis sau o poveste, o imaginație, nunta florilor din anotimpul miresei. Mireasa câmpului din flori aleargă desculță prin iarba crudă, petalele roz ale cireșilor falnici îi ating chipul îmbujorat de jarul din cupa trăirii. Brațele ei, ramuri de dor, mă așteaptă mereu căutându-mă-n orele din pendula celestă.
– Te știu de o viață, femeie-comoară, te știu de când nu știam că-mi vei fi, și liniște, și dorință, și iubită nepereche, rază de soare în privirea de Mai, cea mai frumoasă cunună, cea mai aleasă făptură. Eu sunt puternicul din azi pentru că am fruntea așezată pe pieptul tău din flori de vis. Ce vis!
Vali NIȚU este jurnalist, poet, eseist și redactor-șef al revistei Impact…
Facebook
WhatsApp
TikTok
