PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Căderea

FONDUL S sau Pasărea Alicanto, de Costin Gagu, Edituta Cetatea de Scaun

   Încăperile istoriei păstrează multe dintre întâmplările și poveștile ei, iar fiecare trecere prin vecinătățile lor reușește să le amplifice și să le arunce în lume, în prezent, în fiecare dintre acele ecouri în care li se pot vedea mișcările clare, limpezi și disponibile să le fie urmărite cât mai multe dintre lecturile și interpretările cuprinsului lor, al fiecărei căderi și a oricărei evadări care se lasă adunate, citite și înțelese odată cu aceste aduceri ale lor în corpul cărții care le găzduiește, care le face cunoscute mișcările împreună cu cât mai multe dintre apropierile încăpute și rămase aici.

   Costin Gagu ne invită să vedem aceste încăperi ale lumii, spații în care și-a așezat poveștile pe modul silențios, acela în ale cărui imagini și mișcări protejate de tăcere se desfășoară poveștile adăugate și amplificate de el. Sunt momente și stări care se adaugă permanent și continuu unele altora reușind să crească astfel un corp literar și istoric primitor, un corp ale cărui desfășurări trec prin fiecare dintre secvențele și cadrele care îl încap, în care îi pot fi văzute fiecare dintre mutările prin  care se spune, se povestește și se explică. Istoria, lumile prin care ea și-a insinuat tăcutele, tragicele, dar și grațioasele povești sunt luminate discret în FONDUL S sau Pasărea Alicanto, sunt menținute și spuse în sotto voce în paginile cărții care le dezvăluie împreună cu cuvintele și stările lor însoțitoare.

Zări sub banca pe care stătea o carte aruncată aiurea, îmbrățișând pământul cu coperțile desfășurate ca niște aripi frânte. O ridică de pe jos. Dimitrie Cantemir… Oh, murise de mult. Istoria îl scutise de priveliștea aceasta a destinului trist al propriei lucrări. Coperțile vechi, îngreunate de un carton masiv, îi dădeau o importanță și mai mare. O luă în palme și o scutură ușor, suflând praful și cenușa de pe ea. Aproape instinctual, o ridică la nivelul feței și o adulmecă ușor. Un miros greu de mucegai și hârtie oxidată îi gâdilă nările în acolade olfactive dezagreabile și totuși misterioase. Ce revelație! Tocmai mirosise câteva sute de ani…

   Poveștile se amestecă cu istoriile lor, istorii care le conțin și le păstrează (ne)alterate decât de întâlnirile care se amestecă și ele cu destinele (sur)prinse în aceste desfășurări ale lumii prin care se lasă (dez)alcătuite și (re)compuse de zbaterile și de căutările prin care își fac cunoscute atingerile, toate aceste senzații cu care ne întâlnim în timpul lecturii, senzații induse de atmosfera stranie, liniștită și calmă în care fiecare dintre aceste tragedii este enumerată și expusă apropierii, mai departe transmiterii lor împreună cu fiecare dintre aceste induceri încăpute și rămase în căderea care le susține în tot timpul și timpurile desfășurării și alunecărilor ei.

Sunt drumuri lungi. Sunt drumuri scurte. Diferență făcută de propria percepție a timpului, mai aproape de destinație, mai departe de ea sau în căutarea uneia…

   Costin Gagu desfășoară în Fondul S sau Pasărea Alicanto o frescă în care timpul este comprimat în povești care se intensifică și rămân prinse instantaneu în ghemul lecturii, în acest loc deschis în care lumea ni se explică astfel „simplificată” de nuanțele și luminile în care autorul le așază pentru ca fiecare poveste și cadrele ei să asigure trecerea și vederea liantului care le leagă, care le păstrează prinse în aceste însingurări, mai departe atașări ale manifestărilor și ale cruzimilor lor.

Oftă greu și se îndreptă spre ieșire, călcând greu, apăsat, cu alura celui damnat în viață. Un căutător de comori, prizonier al unui destin ce l-a dus pe vârful unui munte și l-a abandonat acolo, într-o cădere liberă în prăpastia propriei lăcomii artistice…

   Citim (și simțim) un roman în care ne sunt spuse și expuse destine care își caută, își (re)găsesc continuu libertatea cu acele metode prin care se pot (re)așeza în stările, în poveștile și în momentele ei. Fiecare dintre personaje: Petru Dumitriu, Henriette Yvonne Stahl, Leonora, Ion Vinea etc., sunt (a)duse în aceste istorii însoțite de gândurile, de viețile și de gândurile care le (re)compun, în care le putem întâlni așezate pe acele paliere ale vieții, ale istoriei și ale vremurilor ei în care au fost prinse, din care își caută desprinderea, eliberarea, evadarea. Poveștile paralele alimentate de gândurile, de visurile lor nu le pot schimba sau înlocui viețile, însă le continuă pe căile pe care sunt obișnuite, învățate să se miște și să (își) traverseze lumea, aceea în care se simt așa cum firea le spune că trebuie să fie, să rămână.

Doar în cele mai negre ceasuri ale existenței noastre ne dăm seama că suntem liberi. Problema libertății e una esențială și numai puțini dintre noi ne dăm seama că adevărata libertate nu poate fi decât cea interioară. În ciuda a ceea ce suntem sau ce facem, numai ceea ce gândim ne face să fim liberi…

   În fiecare vis putem să fim liberi și odată cu fiecare poveste ne putem amesteca cu stările bune ale libertății, iar în FONDUL S sau Pasărea Alicanto exact acestea sunt reperele și orizonturile spre care se îndreaptă și rămân gândurile cititorului, ale persoanei care se apropie cât poate de mult de fiecare personaj și de momentele lui de libertate, de acelea ale eliberării din care nu se mai întorc, în care rămân prizonieri disponibili să iasă din timp și să se piardă în aceste zbateri de aripi ale libertății care își caută continuu poveștile, cuvintele prin care ne sunt arătate căile de ieșire, de rămânere în spațiul bun, calm și cald al libertății asumate, aduse în cele mai intime zone ale lumii unde poate fi citită, acceptată și înțeleasă. Se aude, se spune: NON CREDO, ORO, iar Costin Gagu ne deschide firesc câte uși poate spre aceste gânduri și desfășurări ale lor în poveștile pe care istoria știută le-a întâlnit, le-a construit ca desfășurări ale vieții pe care el le-a reașezat în cuvinte, în stări care întrețin căderea, efectele ei, mai departe detașarea de ele și (re)așezarea în spațiile în care se redescoperă și își asumă momentele (cu)prinse și rămase să spună despre aceste adunate și intensificate de lume povești.

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…