Mâinile mamei
Mâinile mamei mele au fost, pentru mine, un templu al făgăduinței, mi le amintesc cu dor și dragoste. Mama a fost o sfântă de pus într-o icoană, frumoasă, răbdătoare, dar și o adevărată leoaică când era vorba de copiii ei. Sunt femei care trăiesc mai puțin pentru ele și mai ales, pentru familia lor, femei care uită de sine și se contopesc cu nevoile celorlalți. Mama era o asemenea femeie. Când eram mici, răsturna lumea pentru noi, știa cum să prindă o pasăre și să o taie, culegea gândacii de Colorado de pe cartofii plantați în grădina de lângă bojdeuca de pe Calea Câmpulung (ca să nu folosească chimicale), făcea șerbet și dulcețuri, tăia lemne, își creștea copiii și vindeca răni, ne recita ,,Șase pui și-o biată mamă’’ în pătulul cu fân de la Gheboieni și trăia cu noi fiecare clipă, mai puțin timpul dedicat copiilor cu dizabilități, cărora le era profesoară.
Mama noastră a mers dincolo de tradiționalul rol, bătut în cuie de societate în acele vremuri. Ca o fișă a postului, în care trebuie să excelezi la toate; să fii și femeie și soție și mamă și educatorul altor copii și mentorul altor profesoare sau al unor învățătoare mai tinere… Ne scula dis de dimineață, înainte de a pleca spre o autogară, vara încinsă și iarna înghețată, ca să prindă o rată la Șuța, la Școală specială de fete. ,,Numai mâine nu-i poimâine!” – ne aducea aminte că șansele trebuie să ni le mai dăm și singuri. ,,Seize the moment”, cum spune englezul. Ne arăta cum să scriem primele litere și să facem primele socoteli, ne lua temperatura când aveam frisoane și ne făcea supă cu tăieței sau cu găluști.
În diferite etape ale vieții, mama ne-a cusut și tricotat haine la modă, când lâna sau mătasea nu se găseau pe toate drumurile. Mânuși, berete, căciuli cu lațe, șosete, pantalonași, flanele și chiar pardesie (cu lâna pe care o aducea o femeie de la Cetățeni)… Pe unele le-a și vândut la prețuri modice, ca să îmi cumpere mie (înainte de a mă căsători) perdele din Flandra și un covor de lână. A făcut cursuri de croitorie la Casa Sindicatelor și și-a luat în serios acest rol. Avea flair la tuns, așa că, rând pe rând, mi-am purtat părul a la Mireille Mathieu, Sue Ellen din ,,Dallas’’, ca al Ericăi din ,,Sfinxul’’ sau, pur și simplu, cum îmi stătea mie bine. De la mama, fata noastră a moștenit ochiul pentru interior design si potrivirea schemelor de culoare. Un dar de la bunica…
Mi-aduc și acum aminte cum aceleași mâini ștergeau geamurile cu țuică diluată și cu ziare imprimate cu secera și ciocanul. Băteau covoare și mochete care cântăreau parcă tone (când trebuia să le cari în sus și în jos pe scări), spălau întregi lenjerii, ca și batiste în cadă, frecau cu ceară parchetul și trebăluiau în bucătărie, pentru a prepara plăcinte cu mere și cozonaci, pe care mama îi dospea apoi pe soba de teracotă din dormitor. ,,Nu mai deschideți ușa!” ne implora mama, care pusese atâtea ingrediente greu de găsit în acea vreme, în cozonaci. Umplea cu carne caltaboșii și făcea tort de mere cu frișcă. Ultimul s-a dovedit pièce de résistance cu viitorul ginere (care era obișnuit cu luncheons sumare sau deloc, pentru că toată viața lucrase în siderurgie sau la mesele de negocieri de uzine pentru China și Arabia Saudită). Time was money, iar oțelul nu se alia singur, ci cu personal specializat în Japonia și în Vest, într-o companie cotată la Bursa de valori și căreia, prin strategiile aplicate, viitorul meu soț îi crescuse productivitatea cu 660%.
Am crescut în credința lui Dumnezeu. Aceleași mâini ale mamei ne-au învățat cum să ne rugăm, cum să aprindem lumânări și să dăruim. Așa, ca să facem Raiul. Ne închina și pe noi și perna, noaptea și ne spunea ,,Tatăl nostru” , după ce noi înșine ne rugam la îngeraș, așa cum ne învățase. După lustruitul linoleumului din bucătărie și al restului casei, sâmbetele ne dichiseam după o baie binemeritată, iar mama știa să își pună bigudiuri. Tunsul era o artă în sine și, după spălat, vedea mai bine fiecare firișor de păr care nu stătea la locul lui. Mama era o perfecționistă în toate. După toată acea muncă de weekend, își făcea singură manichiura și își ungea mâinile cu lanolină. O priveam cu fascinația copilului norocos să aibă așa o mamă ca model. Odată liniștiți, ne așezam să vedem Teleenciclopedia, o producție BBC sau un episod din ,,Dallas’’ .
Mâinile mamei au frământat aluat bun. Generații întregi de elevi își aduc aminte de mama, pentru că știa și să inspire și cum să intervină în situații complicate. În perioada aceea copiii cu dizabilități nu erau numai cei de pe spectrum, cu lupus, Down Syndrome sau dificultăți de comunicare, ci și orfani părăsiți de bieții părinți care nu aveau cu ce să îi crească. Legea draconică a interzicerii avorturilor a înmulțit și ea numărul lor. Mama a văzut, în ei, suflete care aveau nevoie nu numai de un bun pedagog, ci și de o mamă de împrumut, care să îi înțeleagă și să îi iubească, să îi îmbrățișeze când plângeau, să îi învețe carte și chiar să îi despăducheze și să îi tundă. Când aveam ceva în plus (haine, mâncare, jucării), se duceau la ei.
Familia era totul pentru mama. Serile de vară târzie petrecute lângă magiunul care clipocea fioros în tuciurile de pe focul cu lemne din curtea casei bătrânești de la Gheboieni înlocuiau clăcile la care fusese părtașă în adolescență. Își revedea prietenele din copilărie (care supraviețuiseră jafurilor și violurilor rușilor, legionarilor și comuniștilor) și respecta țațele mai în vârstă, care ascundeau ouă proaspete în buzunarele șorturilor, pentru noi. Un fel de ierarhie a durerii… ,,Uite-l maică pe…” care se întorsese din lagărul de muncă silnică, dar nu mai era la fel ca înainte. Multe îi plângeau pe cei morți, pieriți în război sau în închisorile comuniste sau pe cei dragi, precum Nela, prietena mamei, fata țaței Maria, care murise când își născuse copilul. Exista o înțelegere tacită că Dumnezeu le rânduiește pe toate, dar durerea era crâncenă.
,,Mâinile care ajută sunt mai sfinte decât gurile care se roagă’’, scrie gurul indian Sathya Baba. Mama știa bine asta și a stat cu cele două nepoate de la Târgoviște, după ce eu am plecat la facultate, în vacanțe și după orele de la Școala specială de băieți din Târgoviște. Le-a educat și le-a iubit cu tot sufletul. Una dintre ele mi-a amintit de grija purtată lor, la Casa Romanței, după un recital al doamnei Alina Mavrodin. Mâinile modelează obiceiuri; mințile, suflete. Iubirea pentru grădinărit și flori, pentru curățenie, tradiții, respectul pentru semeni și modelarea lutului din care noi toți, bulgări de humă, suntem făcuți, mama ni le-a transmis și nouă. Poate de aceea se spune că suflete precum cel al mamei își fac scară la Cer, iar mâinile cu care ajung la el, sunt copiii.
Mama a mers dincolo de așteptări și dogme comunitare, a fost vizionară, rațională, cu un spirit de sacrificiu și o dedicație ieșite din comun. De la mama am învățat că mâinile alină, mângâie, culeg, frământă, modelează, construiesc, desenează, cos, împletesc, aleg ce este mai bun, plantează semințe care să dea rod și scriu povești în care depănăm amintiri de neuitat. Pe vremea când eram de măritiș, mi-a stat în mână să îmi cumpăr rochii și deux pièces-uri de la Casa de mode din Ploiești, unde nașa mea era contabilă și se lucra după tipare Gucci și Pierre Cardin. Tot mama însă știa cum să coasă șase fuste elegante într-o zi, din materiale alese special de la magazinul de stofe și mătăsuri de pe Centrul vechi, cărora le făceam amândouă tivul, de mână. Mama știa să le potrivească pe toate. Hainele nu îl fac pe om, dar îi dau o anume prestanță profesională și siguranță de sine.
Mângâierile mamei îmi vor lipsi nespus, până la moarte, pentru că ele transmiteau liniște, putere, curaj, înțelegere și acceptare. Curajul de a fi tu însăți, chiar și când lumea din jurul tău vrea să te schimbe… Ca și rândunica mândră de puii ei, din poezia lui Vasile Militaru, cât i-a fost dat să trăiască, mama a privit la noi, copiii, ca la chipul Soarelui. Cu aceleași mâini cu care ne-a crescut, de acolo de Sus, se roagă pentru noi.
Iuliana RICH, „târgovișteancă în suflet și în gând”, a fost elevă și profesoară de engleză la liceele „Ienăchiță Văcărescu” și „Constantin Carabella”, trăiește de mulți ani în Țara Galilor, de unde, ca profesoară, interpretă și traducătoare, a adus programele educaționale Erasmus cu Guvernul Velș, la Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
