ortooxacell kiss2022.gif Flax

DUMINICA DE POEZIE – Cristina Monica MOLDOVEANU

.

Interocepție 

pe brațe duceam o stea fumegândă,
ca un copac pătrunzând ceața era lumina mea, lumină de noiembrie roz.
brațele mele erau omenești și ochii de fată mare.
eram largă și luminoasă, mă simțeam copil și dumnezeu
mă spăla de sare și zahăr, mă îndestula de hrană și apă
clipind din ochiul drept

toamna începuse să aibă ceva real, obiectiv, în senzațiile mele vizuale,
ca și cum percepeam lumea din fața altcuiva,
ori poate lumea dincolo de oameni, nu doar pe mine așa cum fusesem odinioară.

dar cum altfel aș fi putut privi lumea decât prin lăuntrul creierului meu,
unde mă vedeam și pe mine respirând ca o broscuță imediat după ce m-am născut?

fiindcă prin pupile intra în mine o lume mică de tot și duhurile luminii
săpau cu acul cel mai fin și eu intram și eu în bijuterie,
o lume din care cineva fura sau adăuga
câte o floare sau câte o piatră.

zilele acestea am căzut odată cu frunzele și de acolo, din noroi,
lumea era cu puțin mai mult decât eram eu.
prin mine cineva se uita la lume și eu nu mai mă vedeam cu totul în oglindă.

2.

Arheus 

tocmai citisem ontologie
și începeam să predic către pereți înțelesul
noțiunilor de timp și spațiu
și legam categoriile biologice de cele artistice și meșteșugărești,
din breasla veche a oamenilor cu istorii heraldice.

spațiul din noi și cel din afara noastră sunt lucruri diferite
dar poate că există o breșă în continuumul cunoscut,
undeva o poartă scundă între psihic și lumea obiectuală,
ceva care ne explică cum se scutură pământul întreg
atunci când un om suflă o păpădie.

spațiul înseamnă să despărțim lumea în obiect și subiect,
apoi în mai multe subiecte și obiecte
lumea în care dormităm mereu și ne atingem brațele și picioarele,
până când alunecăm unii în alții,
cu telefoane și internet fără fir, unul lângă altul,
uitând că stăm strânși ca sardinele într-o cutie,
fiindcă Dumnezeu a creat spațiul și ne-a separat unii de alții,
și ne-a dat case mari și mici, dar noi am rămas lipiți unul de celălalt.
și ne jucăm mințind că suntem îndepărtați,
ca să nu ne trezim că împărțim sarea și mierea și stomacurile,
că avem același sex la diverse ore ale zilei,
că mirosim aceleași flori și covrigi calzi din orașul vechi,
că pașii noștri sunt doar iluzii la unison
și doar uneori ne aducem aminte că putem trece la altă filă în calendar,
și mai dăm și peste vreun lucru nou-născut, fie de om, fie de altă stihie.

3.

Natură statică 

la marginea orașului sării statuile, pirul și pălămida, mușuroaiele de cârtiță
îmi plec grumazul ca un cal alb cu frâul strălucind de sudoare
pășesc printre cântece și flori întârziate, simt că tresalt cu colțul inimii,

în spatele meu stă pe loc o statuie de nisip și umbra ei rotitoare din zori până seara
ar fi de-ajuns să sufle cineva să se sfărâme
eu merg mai departe

cineva a lăsat drept știre faptul că ne iubim, noi, oamenii

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media