Anda Onesa, actrița originară din Pucioasa, care a marcat istoria cinematografiei românești

Puţină lume îşi mai aduce aminte de Anda Onesa. Astăzi în vârstă de 53 de ani, vedeta a fost una dintre cele mai frumoase şi talentate actriţe din România.

Absolventă a Facultăţii de Filozofie din Bucureşti, Anda Onesa a devenit actriţă încă de pe vremea când era în liceu. A debutat în filmul „Septembrie”, realizat în anul 1978, unde a jucat rolul Anişoarei. Acesta, de altfel, este şi personajul care a rămas foarte drag sufletului ei.

În anul 1980, Anda Onesa a luat premiul pentru interpretare feminină la prestigiosul festival de la Karlovy Vary, graţie rolului din pelicula „Duios Anastasia trecea”.

De-a lungul anilor, seducătoarea actriţă a lucrat cu regizori mari precum Dan Piţa, Mircea Mureşan şi Sergiu Nicolaescu, rolul din pelicula acestuia din urmă – „Noi cei din linia întâi” – rămânând în memoria publicului.

În anul 1991, ea a decis să emigreze în America, alături de soţul ei, Daniel Ionescu, de care ulterior a divorţat.

Peste Ocean, viaţa Andei Onesa s-a schimbat radical. În America, ea a lucrat ca fotomodel, a fost profesoară de istorie, s-a ocupat de o galerie de artă şi a fost agent imobiliar.

Împreună cu actualul său soţ, Arnold Lieberman, are împreună o fată pe nume Clio India.

De curând, în Nr.11 al Buletinului de Informare al orașului Pucioasa a fost publicat un interviu cu Anda Onesa, pe care îl redăm în integralitate.

1. Știm că ați fost comandantă de unitate în învățământul gimnazial, în organizația de pionieri. Ce amintiri aveți din acea perioadă?
Bună întrebare. Da, am fost comandantă și pe școală și pe oraș și la nivel de județ. Îmi aduc aminte de responsabilități, de ore lungi în școală, dar și de ambiția ca școala noastră să fie prima. Îmi aduc aminte că aveam tot soiul de ședințe de instrucție, care de care cu mai multe directive. A fost greu pentru mine că eram și mică de statură, a trebuit să mă impun. A fost greu că îl aveam și pe Răzvan (frățiorul meu) în grijă.

2. Ce părere aveți despre manifestările de masă, din anii copilăriei: ”Cântarea României”, ”Daciada”?
Erau singurele lucruri care ne trezeau interesul și erau competitive. Noi n-am știut altceva, nu aveam decât cărți de citit și concursurile astea. Cred că eram bucuroși că mai făceam și noi altceva. Era mult de lucru pentru că atunci lumea era serioasă. Nu spun că acum nu este seriozitate, Doamne ferește, dar atunci copiilor li se cerea tot timpul să fie maturi. Eu parcă nu am avut copilărie cu toate câte le aveam pe cap.

3. Cine a fost muza dvs. și ce v-a determinat să alegeți acest drum? Cine a fost/este modelul dvs. ca actor?
Drept să spun n-am avut o muză, nici nu mi-a trecut prin minte că o sa fiu actriță. Am ajuns în film dintr-o întâmplare. Dumnezeu a vrut ca să am talent și fiind un copil învățat cu munca am izbutit. Sunt mulți actori remarcabili și este foarte greu să numești pe cineva. Mie îmi plac actorii implicați în probleme sociale. Actorii care devin modele, care fac ceva pentru umanitate. Angelina Jolie este un exemplu greu de urmat.

4. Care considerați că a fost prima dvs. împlinire în calitate de actriță? Care a fost prima bucurie adusă de această alegere?
“Septembrie” primul meu film a fost o împlinire uriașă.

5. Primul film din cariera dvs. este ”Septembrie” (1977), în care ați jucat alături de regretatul Geo Costiniu, succesul filmului fiind imens la acea vreme. Acest fapt v-a determinat să mergeți și mai departe în cariera cinematografică?
Sigur că după un succes așa de mare ar fi fost chiar nebunie să nu continui. Ofertele au venit imediat așa că… Anda Onesa a devenit Anda Onesa – o persoană publică peste noapte cu bucuriile și avantajele de rigoare dar și cu mari probleme și o viață nu tocmai ușoară. Pe unde am stat tot soiul de securiști au crezut că își fac carieră urmărindu-mă sau găsind indivizi care să scrie tot soiul de mizerii despre mine. Mă rog, chiar și astazi văd pe internet persoane care mint, dau date total greșite și pretind că sunt foști colegi de ai mei. Nu le răspund că nu mă bag în astfel de situații, am alte lucruri mai importante de făcut.

6. Un alt film de referință este ”Duios Anastasia trecea” (1979), unde ați avut privilegiul să interpretați împreună cu fratele dvs. – Răzvan Onesa – și de maestrul Amza Pellea. În 1980 ați câștigat premiul pentru interpretare feminină – Karlovy Vary. Ce ați simțit când ați primit acest premiu?
Da, “Anastasia” a fost și este un film de referință în cinematografia românească și în palmaresul meu. Acum câțiva ani, în cadrul Festivalului Românesc de la New York a fost prezentat la Lincoln Center și a avut un mare succes. Sala plină și mulți americani care l-au înțeles și au rămas înmărmuriți că în România comunistă s-au făcut așa filme. Cât despre premiul meu este o poveste lungă și nu tocmai plăcută. Când am ajuns în Karlovy Vary (nu am făcut parte din delegația oficială că “nu am avut loc”, mi-am plătit singură biletul), la 20 de ani, m-am intimidat rău de tot. Era un Festival enorm cu nume răsunatoare. Nu era primul Festival internațional la care participam. Primul a fost Koshalin în Polonia unde am luat premiul special al juriului pentru ”Septembrie” (nimeni nu menționează premiul ăsta). La Karlovy Vary am fost privită la început ca o fată frumoasă și mi s-a făcut multă curte. Sigur că nu mă interesa, eu îl aveam pe Adrian acasa. După ce “Anastasia” a avut premiera am simțit o mare schimbare de atitudine din partea tuturora. Am început să fiu tratată ca o mare stea, cu mult respect, cu sesiuni de fotogafie, cu interviuri, mă rog, tratamentul acordat vedetelor. Directorul Festivalului Internațional de la Cartagena a devenit un fel de trimis al fraților Taviani (mari regizori italieni) care mi-au propus să mă ia cu ei în Italia (ilegal desigur). M-am speriat și m-am gândit la ai mei și la ce ar fi suferit așa că …m-am întors acasă. Cât despre premiu, bucuria mi-a fost umbrită de reacția regizorului Alexandru Tatos care a făcut scandal că trebuiau să-i dea lui premiul pentru regie și nu mie premiul pentru interpretare. Dumnezeu să-l ierte, dar de atunci până când a murit nu a mai vorbit cu mine. Un mare talent! Trebuie să spun că să fii pe scenă, în fața atâtor talente internaționale și să iei cea mai mare distincție pentru interpretare este impunător. Este și o mare greutate pe umeri, mai ales că premiul pentru cea mai bună interpretare masculină l-a luat atunci, cu mine, Al Pacino.

7. Cum a fost colaborarea cu titanul cinematografiei românești – regretatul regizor Sergiu Nicolaescu, în filmul ”Noi, cei din linia întâi” (1985)? Cât de mult a contat acest lucru în cariera dvs. dar și ce amintiri vă leagă de această capodoperă?
La început destul de anevoioasă. Noi ne mai întâlnisem înainte și nu m-a tratat, din punctul meu de vedere, cum trebuia. Am decis să-l fac nițel să plătească. A înghițit tratamentul și am ajuns să fim buni prieteni până când a murit. Am ținut legătura cât am putut. Ca regizor a fost extrem de profesionist și foarte respectat pe platou. ”Noi, cei din linia întai” a fost un film foarte greu din punct de vedere fizic, foarte periculos, am avut accidente, se lucra zi lumină și la sfârșit de zi nici nu aveam unde să mâncăm că toate restaurantele erau închise (așa decisese Ceaușescu). Sunt multe povești de spus dar nu cred că avem spațiu.

8. Ați avut onoarea de a avea un rol în celebrul film ”Balanța” (1992), regizat de Lucian Pintilie, ulterior filmul fiind prezentat la Festivalul Internațional de Film de la Cannnes – 1992, în afara competiției. Cum a fost colaborarea cu maestrul Lucian Pintilie?
Ah, da onoare!! Maestrul este chiar un monstru sacru și un om deosebit. Am colaborat foarte bine. A trebuit să învăț limbajul semnelor, eu jucând o securistă care pretindea că este surdo-mută. Din păcate secvențele cu mine ca și cu mulți alții au căzut la montaj, filmul devenind prea lung. M-am văzut cu maestrul în New York la celebrul MOMA (muzeu de artă modernă din New-York), cu prilejul retrospectivei pe care celebrul muzeu i-a creat-o. Același spirit și umor intelectual de mare clasă! Ce plăcere să cunoști oameni cu adevărat mari. Mi-aduc aminte de maestrul Liviu Ciulei care ma invita la examenele studenților lui la Tisch. Ce om, ce drăguț, ce cald și fără ifose!

9. Puțină lume știe că actrița Clara Popescu Vodă, de asemenea din Pucioasa, s-a hotărât să devină actriță după ce a vizionat filmul ”Pas în doi” (1985), unde ați avut un rol principal alături de Claudiu Bleonț. Vă onorează acest lucru și ce mesaj i-ați transmite Clarei Vodă?
Ah, nu am știut acest lucru și cred că ar onora pe oricine așa o declarație. Clara este extrem de talentată. Am văzut-o în multe filme aici în New York, în cadrul Festivalului de Film Românesc de la Lincoln Center. Ce mesaj să-i transmit? Este greu în câteva cuvinte să transmit cuiva așa de important un mesaj. Aș vrea să-i spun să aibă grijă de sufletul ei, că este singurul lucru pe care îl avem și care ne definește în cea mai mare măsură!

10. Ați jucat și în filme realizate în America. Cum a fost interacțiunea cu actorii și regizorii americani?
Da, am jucat destul de puțin, am avut de înfruntat alte obstacole întâi. Sistemul nu este foarte diferit. Greu pentru mine a fost să trec de casting directors și de accent. Cei mai mulți casting directors sunt foarte limitați în gândire. Dacă nu intri într-un tipar nu știu ce să faca cu tine. Și eu n-am intrat niciodată în tipare! Regizorii sunt la fel. Am cunoscut oameni foarte drăguți. Mie mi se pare că regizorii pe care i-am cunoscut eu, sunt mai politicoși și mai abordabili decât românii.

11. Ați predat și în România și în America. Ce ne puteți spune, dacă ar fi să faceți o paralelă despre cele două sisteme de învățământ?
Aici aș putea scrie un tratat. E greu să îmi exprim frustrarea și de o parte și de alta. Învățământul românesc pregătește academic dar nu pentru viață. Școala în Romania nu educă. Nu aveți ore de sănătate, de educație sexuală, de comportament cetățenesc (în America se învață Constituție, participare în Guvern, educație sexuala care înseamna cu mult mai mult decât ce spune numele). Mă rog, sunt multe, multe de spus. În România se pune accentul pe cine este premiant. Sigur că cei care muncesc mult trebuie premiați dar, există multe tipuri de inteligențe și aptitudini. Nu se dă ajutor copiilor care au deficiențe de învățare sau de procesare a informației. De aceea sunt pierderi uriașe. Proverbul românesc “meseria-brățara de aur” a fost uitat. În America un instalator bun face mai mulți bani decât un medic bun și are același respect. Americanii respectă la fel de mult femeia de serviciu din școală ca și pe profesori. Cine muncește cinstit este respectat indiferent de clasa socială. România trebuie să învețe asta!!!!

12. Vă spune ceva ”Privighetoarea de lut”? (Piesă de teatru în care Anda Onesa a jucat în timpul școlii)
Din păcate nu, nu-mi spune nimic. Probabil ceva din copilărie dar… s-au așternut mulți ani peste mine și multe “secvențe” complicate.

13. Care sunt lucrurile pe care actoria v-a ajutat să le învățați despre dvs., la nivel personal?

Întrebările astea necesită tratate întregi ca să pot răspunde corect. Am învățat cât de complicată sunt și cât de importante sunt emoțiile care ne colorează personalitatea. De fapt, având o fetiță și urmărind-o crescând am descoperit multe și despre mine și despre femei în general. Suntem niște mașinării foarte complicate pentru că dăm viața. Și cum, cu cât o mașinărie este mai complicată, cu atât este mai sensibilă și se poate strica mai repede.

14. Ce v-ați fi dorit să realizați și nu ați făcut-o până acum?
Hm, multe, dar cred că aș dori să pot ajuta mai mult. Să conving oamenii să fie mai buni și mai darnici, să se uite în jur să vadă suferința nu numai a ființelor umane, dar mai ales suferința animăluțelor străzii și cele domestice care sunt abuzate zilnic. Aș dori să-i pot convinge pe oameni că dacă rostesc numele lui Dumnezeu și se duc la biserică nu înseamnă nimic dacă nu au bunătate și dărnicie în suflet.
15. În prezent ați îndemna tinerii să aleagă acest drum, al actoriei?
Dacă asta este pasiunea lor, da! Nu uitați că eu am absolvit Facultatea de Filosofie.

16. Ce mesaj transmiteți cetățenilor Orașului Pucioasa în pragul sărbătorilor de iarnă, în prag de sfârșit de an 2015?
Ah, sunt multe lucruri pe care le doresc puciosenilor. În afară de sănătate, bunăstare și pace în suflet? Fiți mai darnici, aveți grijă unul de altul și toți de oraș și mai presus de toate aveți grijă de copiii voștri ca de ochii din cap! Cel mai important este să-i iubiți, să-i încurajați, să-i faceți să se simtă importanți și să-i învățați diferența dintre bine și rău! Chiar dacă nu aveți bani, aveți o avere sufletească care nu poate fii înlocuită!

publicat în Nr.11 al Buletinului de Informare al orașului Pucioasa

Luminița Gogioiu
Alexandra Rizea
Ilari Sanislav