Aprilie mă-njunghie de moarte
Aprilie e-n lume luna de popas
a ierbii care-ncearcă să prindă rădăcină.
Rămân alarmele din inimi fără glas;
vechi răni se-nchid sub pansamente cu lumină.
Aprilie e luna care pune rămăşag
că înfloresc ninsori şi-n ramuri, muzicală guşa,
aprinde ceruri după ceruri când strigă „Guten Tag!”
nopţile strânse-n îngustimea orelor cu uşa.
Aprilie e luna de somaţii şi proteste.
Agită clorofila pancarte verzi şi nebăgată-n seamă,
lasă-n cutiile poştale scrisorile agreste
cu semnătura păpădiei cât o scamă.
Acum se dăruiesc mulţimii saltimbancii.
Din leagănul placentei, rostesc copiii întrebări letale.
Nori grei se îmbulzesc în streşini să calce cu bocancii
zăpada mieilor de sacrificiu şi petale.
Aprilie mereu mă-njunghie de moarte.
Prind aripi şi volute îngerii dilii.
Tăişul frunzei carnea de suflet îmi desparte
ca bisectoarea între ce-a fost şi ce va fi.
Unii şi alţii
Se îngustase cât o dungă vara – fugea de sub picioare.
Un timp coclit vâslea prin spaţii curbe.
Lansau copacii în văzduh planoare
şi se scurgea rimelul firmelor în urbe.
Eram livizi ca după un leşin,
cuprinşi de răul cel mai rău: de viaţă.
Parcă băusem toată noaptea sodă cu pelin,
iar noaptea refuza să se preschimbe-n dimineaţă.
Ne-am zis atunci că-i potrivită ora
să apărăm măturătorul străzii poreclit Socrate.
Într-o clipită, de gură cască, plină ochi agora,
se minuna: din ceaşca subţiorilor îi picurau idei voalate!
Trecea un nor prin piaţă, mai jos, un cârd de raţe,
când soarta lui ne-a împărţit în tabere distincte.
Unii îl aclamam şi îl purtam pe braţe;
cu limbi de moarte, alţii, îi treceau pe dinainte.
Era şi-un tribunal ascuns printre leandrii şi petunii
şi-un cap de acuzare: la percheziţii i-au găsit căpuşe procurate
pe valută.
Se clătină, căzu apoi acolo-n văzul lumii,
unii ziceau de moarte bună, alţii, de cucută.
Nu ştim de ce-a sfârşit măturătorul străzii poreclit Socrate,
dar vara cât o dungă se-ngustează
şi tot rostim un adevăr pe jumătate.
Cealaltă jumătate retractează.
Din paradis în paradox
Din presimţiri mulţimile fac zvon,
iar zvonul ca o pată de cerneală se întinde.
De o lentilă opacă pe idolii şi zeii din carton,
ades se-agaţă viaţa, alteori depinde.
În cartierul nostru sfârşea în chinuri veacul.
La colţul străzii era cinemascop.
Să desluşească tâlcul peliculei, bine ascuns ca acul,
găseam dintre miopi pe cel mai rău miop.
Descoperisem greu gavota, menuetul, drumul spre Itaca.
Creşteau urechile cât pâlnia de gramofon.
Să schimbe dar măsură, tonul muzicii şi placa,
noi alegeam dintre afoni pe cel mai rău afon.
De-atunci, în răni ascundem lipitori şi drene;
în ochi, oglinzi retrovizoare, lactee căi cu stele din inox.
Vom eşua curând ca tragice balene,
din paradis căzuţi în paradox.
Mai ştii?
Treceau prin gara mică rapide trenuri de persoane
mai ştii?, cu-n fluierat prelung şi fulgerul batistei la ferestre.
Ca stâlpii nemişcaţi între peroane,
ne amăgeam frustrarea sentimentelor terestre.
Unde se duc aşa grăbite, domnu’ impiegat?
Oho, în largul depărtării, mă, în Europa!
Mai ştii?, nu terminarăm bine de-ntrebat,
că ni se-nchise-n faţă sala de aşteptare, frontonul cu statui,
metopa…
Stăteam pierduţi în gară ca-n filmele de gen.
Târziul serii se umplea cu fluturi.
Ne alungă, mai ştii?, un individ cu-n gest obscen
şu-un sectorist venise ca să ne ia în şuturi.
Se lumina de ziuă la apus
Din vis ieşit, te căutam pe tine,
cea care-ascunzi minunăţii sub dantelate fuste –
conduri de foc, corset în două ape, crinoline
şi-o dâră din parfumul epocii vetuste,
când ţi-am trimis în dar – ce imprudent! – doi îngeri,
să-i porţi ca pe odoare cervicale şi eşarfe.
Pe-atunci, asediasem primăriile cu plângeri
să schimbe-n pieţe ghilotinele în harfe.
Mai trimeteam, din când în când, un sol de pace
să spună că ni-s venele deschise;
că, nici tăiat, nodul rămas în gât nu se desface,
cum locuiam în subterana viselor ucise…
Te-am regăsit târziu. Târziu de tot. Se lumina de ziuă la apus.
Ca printr-o sticlă spartă priveşti şi nu mă vezi.
Tocmai venisem cu amintiri la preţ redus.
Pe aşafod, din cei doi îngeri, plângi şi sângerezi.
IOAN VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul Jurnalului de la Mahala…
citeşte şi
ROMAN FOILETON – Ionuț CRISTACHE; Calendarul cu patimi ( ediția a doua ), episodul trei…
AMERICA LA NOI ACASĂ – Dana NEACȘU; Manichiură…
CULTURA ONLINE – Daniel TACHE; Amintiri din Țara de Carton ( IV )…
LECȚIA DE ZBOR – Ioana PIOARU; D&G…
CULTURA URBANĂ – Pompiliu ALEXANDRU; O nuanță politică…
PLIMBĂRI BUCUREȘTENE – Cătălina CRISTACHE; Armonie…
CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE – Mihaela MARIN; Complexe și complexați…
REFLECȚII MINORE – Alexandru IACOB; Sonetele adolescenței…
SOVIANYSME – Octavian SOVIANY; Am fost un copil reușit? ( 5) …
CONEXIUNI – Ștefan POPESCU; Fragmentarium…
COSMOSUL DIN NOI – Ioan N. RADU; Oamenii de ieri ai Târgoviștei…
STRATEGII DE DISTANȚARE – Petre STOICA; Mai este mult până departe…
CULTURĂ ȘI ISTORIE – Radu STATE; Început de veac în Târgoviște…
ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI – Constantin VAENI; Gala premiilor UARF…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI – Teodor Constantin BÂRSAN; Timpul sacru și profanii…
TERAPII ÎNGÂNDURATE – Ioan VIȘTEA; O dramoletă bulevardieră…
CUȚITUL CU tEIȘ – Gabriel ENACHE; Reportaj literar – trei…
DEPOZIT ELECTRONIC – Ovidiu IVANCU; România și minoritarii ei…
ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI – Mariana OPREA STATE; Destul…
ÎNSEMNĂRI MORALE – Gabriela MARIN; Să alegem tăcerea…
CIUCLARISME – Bogdan CIUCLARU; Un top…
LA BORTA RECE – Radu PĂRPĂUȚĂ; Alte trei lame de cuțit…
SUBSTITURI, confesiuni americane, episodul 8 – Dana NEACȘU…
PICĂTURI DE ROUĂ – Octavian SOVIANY; Șase…
JI-PISME DE SÂMBĂTĂ – Puiu JIPA; Zece altfel de poeme…
MELANCOLII – Constanța POPESCU; Două poeme…
RAFTUL CU POEME – Ioan VIȘTEA; Cinci respirări de primăvară…
JUNIORI DE CARABELLA – Daria STEMATE; Tu, nebun de alb; eu, regină albă ( viața la 16 ani ) …
CORESPONDENȚE SUBIECTIVE – Erica OPREA; Stelele din mine…
Facebook
WhatsApp
TikTok
