Pentru Ticuţǎ– pentru cǎ a fost şi Paul-Mircea –pentru cǎ n-a știut…
„Nothing human disgust me unless is unkind, violent.”
(Hannah, in The Night of the Iguana)
Când te naști ți se dau
două șanse: să fii fericit
ori să te sinucizi.
Majoritatea le ignorăm pe amândouă.
Falstaff
sau despre cum se mai îmbătrânește pe glob ( II )
În “Cartea Nunţii,” George Călinescu punea nişte personaje tinere sănătoase, cu perspectiva unei bătrâneţi lungi fericite, să înfăptuiască nimicul tinereţii, mai ştiu eu ce, să bea cafea, să bârfească, să se ducă în parc, să stea ore în şir pe o bancă şi să aştepte cu fidelitate pe cel iubit, atingând o culme a poeziei vieţii aflată la început de drum neatinsă de nimeni în literatura noastra, dar nu există în literatura română o singură carte a poeziei bătrâneţii, decât poate “Enigma Otiliei,” a aceluiaşi Călinescu, unde Moş Costache şi Agripina, sora lui, dacă îmi amintesc bine numele ei, sunt tot ce s-a putut asimila la noi în arhetipuri de bătrâni din cultura franceză. Un cititor de Sadoveanu mi-ar aminti de bătrânii din “Fraţii Jderi,” din “Hanul Ancuţei”, etc., de imaginea moşnenilor, ţăranilor neaoşi care au îndurat atâtea, mintea li s-a ascuţit şi inima le-a crescut ca pâinea în cuptor, au poezie, poate aceea a amintirii despre morţi, ce altă poezie a batrâneţii să aştepţi în locul unde oamenii există doar ca să fie frustraţi, unde fiecare se simte dator să creadă că neşansa lui se datoreşte simplei existenţe a celuilalt mai înaintat în vârstă?
De-acasă îmi amintesc de poezia statului la coada de lapte, de pâine şi alte obiecte de lux de sâmbătă noaptea de la 11, până a doua zi la 7-8 dimineaţa, pentru un pacheţel mic de unt şi 2 litri de lapte pentru o săptămână, asta în cazul când vânzătoarea se înduioşa la zimbetul umil şi hămesit, la un pahar de smântână şi un pahar cu cea mai ordinară brânză zumegaită din lapte de vacă, ei bine în acea poetică aşteptare bătrânii huiduiţi predominau, de ce dracu’ mai vroiau ei să mănânce când moartea-i caută acasă?
***
Foarte puţini domnitori români au ajuns să fie bătrâni, iar figura dominantă rămâne Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân şi Alexandru cel Bun fiind competiţia.
Dar cine erau aceşti bătrâni?
Despuindu-l de aura sa mitologică şi folosind cea mai importantă mass-medie a zilei–cronica– Ştefan era un analfabet, scurt de înălţime, nu era în stare să se suie de unul singur pe cal, imoral, avind o mulţime de copii ilegitimi sau numai în afara căsătoriei, copii care sunt foarte bine primiţi ca prezente istorice îndepărtate, dar nu ca realităţi de zi cu zi, crud şi doritor de sânge, şi peste toate nimicurile astea o mare şi proslavită iubire de patrie, iubire care în cazul său l-a ajutat să ajungă la bătrâneţe şi să-l lase să moară de acea mult dorită de fiecare, moartea bună.
Şi totuşi ne este mai uşor să omorâm un bătrân neputincios fără aparatul său protector decât să-l dam la o parte încă în putere şi să-i luăm ce mai are din viaţă.
Am plâns de mila şi de ciuda neputinţei, când caricatura cu halat alb îi lua pulsul preşedintelui-cizmar. Aducea foarte mult cu Ticuţǎ. Ticuţǎ îmbătrânise mult în acel an. Poate că şi Ticuţǎ, şi cizmarul ar fi murit în următorii doi ani… Poate nu că Ticuţǎ el ar fi vorbit şi ar fi numit nume şi multe nume s-ar fi supărat tare. Cumva ne este mai uşor să omorâm bătrinii…
***
E drept că omorând bătrânii trebuie să punem altceva în locul lor. De exemplu, noi am introdus o nouă terminologie instituţională: dra, dna si dl, a aparut în vocabularul noii nomenclaturi, omorind tovarăşul, tovarăşa şi cetăţeanul X din fiecare. Deci avem o altă revoluţie culturală, a apelativelor, şi care, alături de eliminarea celor doi bătrâni neputincioşi, adulaţi ca Ştefan cel Mare şi fiecare dintre nevestele sale până în preziua deciziei de condamnare, căci nu ştiu ce altceva s-a urmărit în 1989, ne-a dat speranţa conturilor bancare legale în vest şi visul uniunii europene.
***
Dupa ce F. termină de cântat-recitat-puţin bălăbănit din corp-mişcat în sus şi în jos capul uitându-se pe foaia ţinută în mână, direct şi neinhibat ca la facultate şi nu trăgând cu ochiul ca la şcoala primară când nu ştii lecţia, după ce ea şi-a terminat ce a avut de spus, ca şi la cei de dinainte nimeni nu a aplaudat. A dat să plece de pe scenă, forţat, timid, iar Andy o întrebă ce părere are despre cum s-a prezentat, dacă are vreo sugestie cum să-şi îmbunătăţească rezultatul muncii sale.
În acea fracţiune de secundă, cumva Andy ne-a îngrozit pe toţi, ne-a dat fiori de teamă, am simţit ca un geamăt un fir roşu conducător trecând printre acei spectatori, o atitudine de repulsie faţă de ideea că ceea ce am văzut ar putea rezulta din alt efort decât cel de curăţare intestinală, iar F. a răspuns sau doar a bâjguit ceva, n-are nici un fel de importanţă.
La puţin timp după propria sa întrebare oarecum retorică, Andy şi-a dat singur cu părerea sugerând (n-am reţinut cum anume) ceea ce se produsese în durere câteva minute mai devreme să fie refăcut, să fie îmbunătăţit. F. şi-a luat ochelarii de pe nas, dacă nu am spus mai devreme că purta ochelari o fac acum, ca unic semn de înnoire a interpretării şi a repetat originalul tocmai vizionat spre disperarea surdă a celor de acolo, iar la sfârşit toţi am mimat că am fi mult mai fericiţi în viaţa şi totul este atât de perfect încât o altă îmbunătăţire nu mai este posibilă, iarăşi poate fi doar propria-mi impresie, însă cred că zăcea în acea încăpere o frică de monstru, ăsta este cuvântul–monstru/monstruozitate–şi toţi am căzut într-un consens universal –gen ONU aş spune- să fim fericiţi că s-a terminat şi nu se va mai repeta niciodată.
Andy, poate dintr-o dorinţă spontană de-a explica chinul la care spectatorii au fost supuşi, ne-a împărtăşit ceea ce numai el şi F. ştiau până atunci, cum că F. pregătea acel cuplet-monolog-poem de razboi şi pace (mai mult anna carenina, partea cu făcutul dulceţei de mure de către muni, micki, minnie, soţia personajului pozitiv) pentru un mic spectacol organizat cu ocazia celei de-a 90-a aniversări a prietenei sale, OAU!
Asta da aniversare, cu toate că primul impuls a fost să-mi determin aniversarea sinucigaşă ca să fiu sigură că n-o să ajung în halul ăla de dezumanizare, iar acest fals prim impuls l-am împărtăşit, fals mândră, de două ori, la o săptămână de la eveniment, unei foste colege din clasa mea de actorie, Kytty, cu o dezinvoltură de tinar cretin, pentru că dacă- mi amintesc mie îmi este frică de moarte, dar aceeaşi reacţie în faţa bătrâneţii–de a-ţi dori să te omori sau să te omoare cineva înainte de a ajunge ca cineva mai în vârstă şi care te dezgustă prin felul în care-şi duce bătrâneţea–am observat-o stând la coadă la caserie într-un super magazin, printre cele mai ieftine, “A&P”, unde o bătrână, nu foarte bătrână, o jumătate de oră s-a zbătut literalmente să obţină o reducere de 20 de cenţi, numai de ea înţeleasă, aplicabilă unui pachet de îngheţată cu vanilie, deja redus 20%, deci 20 de cenţi, iar când te zbaţi o jumătate de oră pentru aproximativ 400 de lei, deci un ziar, sau o gogoaşă sau un telefon sau poate o sticlă de Coca-Cola, dar în ţara unde 20 de centi n-au valoare decât poate pentru cerşetorul beat, eventual dacă nu îi ai când cumperi ceva de peste $20, şi că reduceri la produsele alimentaro-casnice între $2-5, publicate în ziare şi reviste publicitare, ceea ce se întâmplă în acel magazin alimentar sublinia că peste tot supravieţuirea înseamnă 20 de cenţi de aici, 20 de cenţi de colo şi mai însemna ani de zile în sărăcie neagră de unul singur sau, când ai familie, şi de câteva săptămâni, dar, totuşi, aici speranţa nu a murit, iar nefericirea ca atitudine faţă de viaţă nu este soluţia săracilor de prin ghettouri, poate doar ura…
Bătrânii văzuţi precum cei fără absolut nici un drept, sexualitatea la vârsta a treia s-ar traduce carpatin cu sodomie, iar dintre sentimente li se asigură doar dreptul de a se bucura de mila celor din jur, a vedea cum un bătrân rezista la coada de carne, de exemplu, agresează; dintr-o dată el nu mai inspira mila (decât poate pentru poeţi) şi devine un competitor la o bucată din echivalentul mămăligii stricate de la 1907, până la 1989 administrată de către un guvern dictatorial, iar după decembrie 1989 administrată de către poporul al cărui gust pentru miere nu a înflorit. Iar ce era sofisticat în A&P, când cu incidentul cu bătrâna care a chemat managerul magazinului dupa ce nu s-a inteles cu caseriţa să plătească mai puţin cu 20 de cenţi pentru pachetul de îngheţată de vanilie, fapt ce a determinat-o pe caseriţa caraibiană să se exprime complice către mine, următoarea în rând la casă, că va plati pe cineva s-o omoare înainte ca să ajungă la bătrâna ce se zbătea săraca în faţa ei, ce era sofisticat economic era ideea economiilor făcute o viaţă de bătrâna respectivă substituind plata lunară a pensiei care, când e de sosit, vine după 20-30-40 de ani de muncă, atunci când te trezeşti într-o dimineaţă mai mult sau mai puţin nepunticios, şi dai să te ridici din pat şi nu te mai poţi sprijini pe coate, cazi înapoi şi stai nemişcat pentru o vreme privind tavanul, acelaşi tavan alb şi prăfuit, mai încerci încă o dată folosind altă stategie, te întorci pe burtă şi cumva tîrât dai să cobori din pat, îţi pui genunchii pe podea, cu pieptul, faţa şi mâinile stai lipit de pat şi împingi patul cu toată forţa ca să te pui vertical pe genunchi, şi reuşeşti… dai să te ridici de-a binelea în picioare şi vezi că-ţi tremură toate oasele din toate încheieturile şi te simţi ca bătrânul ce se duce la doctorul internist şi-i spune:
“Dle doctor, nu mai pot ca acum câţiva ani…”
“Este normal la vârsta dumitale”. îi răspunde doctorul.
“Nu domnule doctor,” îl clarifică pacientul, “de putut mai pot. dar nu ca în tinereţe.”
“Ce vrei să spui?”, îl intreabă nervos doctorul (tinar).
“Dacă în tinereţe puteam să ţin o găleată plină cu apă atârnată de ea, acum mi se îndoaie genunchii.”
Şi nu râzi, pentru că nu exista nici un remediu decât amintirile când zburai ca un zmeu nesigur pe ziua de mâine, dacă nu cumva prin repartiţie guvernamentală ţi se asigură un loc de muncă, de obicei împuţit, în proprii ochi, iar acum, dacă ai suportat acea muncă, poţi să fluieri fericit cu pensia în plic, lunar adusă la poartă sau la uşa apartamentului de bloc de către factorul care aşteaptă un bacşiş, iar dacă nu ai muncit cu carte de muncă pentru un anumit număr de ani sau nu ai vârsta cerută de lege ca fiind indicat să-ţi tremure genunchii, supravietuieşti cu ce ai economisit, ca şi cum toată viaţa trăieşti în speranţa că vei fi odată atât de bătrân încât vei trăi doar ca să cheltuieşti făcând cumpărături şi bucurându-te de o viaţă sexuală unde nu mai ţii calendar şi nu te mai înfioară o zi de întârziere, cum nu mai contează nici tratamentul de fertilitate, astfel că parafrazind traducerea lui Borges de catre M. Sorescu, la bătrâneţe nu animalul din noi moare, ci devine doar altfel sexual, chiar dacă o pereche de îndrăgostiţi plini de zbîrcituri despuiaţi unul în braţele celuilalt este tot atât de dizgraţios cititorului ca şi ideea demonstraţiei cu pancarde pentru a cere apa, ca apa curentă să curgă la W.C.- de fiecare dată când îl foloseşti, ar scrie un narator decent.
***
Nu pot să-mi închipui pe F. cu copii. Falstaff nu e bătrânul cu nepoţi, iar F. nu-i genul bunică. Ar fi prea mult pentru umanitate ca, pe lângă Falstaff, să fie nevoită să-i suporte şi urmaşii.
Fără pensie, bătrână şi fără familie, în New York–în locul unde anonim dacă eşti, anonim ţi duci traiul– la prima vedere, este tot ce poate fi mai rău de închipuit. F, are prieteni şi, mai mult încă, ea nu trăieşte de una singură, are un partener de viaţă, cu care stă de o viaţă, sunt fericiţi împreună, adică nu-ţi doresc pe ascuns moartea unul altuia, şi partenerul este o altă femeie, ar mai avea F. nevoie oare de milă la o a doua privire? Poate, dar înainte de un răspuns implicând un raţionament, situaţia ei ar fi mai mult ca sigur, dacă întâlnită în zona carpatică, discutată în piaţă şi la colţul străzii, iar cele două ar fi trimise să trăiască singure printre ruinele Gomorei, metaforic vorbind. În America de azi a fi lesbiană este chiar un criteriu de împărţire a portofoliilor şi a oaselor mari, cum a fost pentru Janet Reno, un ex-procuror general, dar pentru marea majoritate nu are nici o influenţă asupra vietii generale, exceptând poate comunităţile religioase expres dicriminatorii pe motiv al orientării sexuale a membrilor săi, iar comunităţile afro-americane, de exemplu posedă o morală apropiată de cea a papei.
DANA NEACȘU este doctor în filosofie, lector de drept la COLUMBIA LAW SCHOOL, din New York, profesor adjunct la BARNARD COLLEGE – Columbia University, dar și dâmbovițeană de pe malurile Ialomiței…
Citeşte şi
ROMAN FOILETON – Ionuț CRISTACHE; Calendarul cu patimi ( ediția a doua ), episodul trei…
AMERICA LA NOI ACASĂ – Dana NEACȘU; Manichiură…
CULTURA ONLINE – Daniel TACHE; Amintiri din Țara de Carton ( IV )…
LECȚIA DE ZBOR – Ioana PIOARU; D&G…
CULTURA URBANĂ – Pompiliu ALEXANDRU; O nuanță politică…
PLIMBĂRI BUCUREȘTENE – Cătălina CRISTACHE; Armonie…
CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE – Mihaela MARIN; Complexe și complexați…
REFLECȚII MINORE – Alexandru IACOB; Sonetele adolescenței…
SOVIANYSME – Octavian SOVIANY; Am fost un copil reușit? ( 5) …
CONEXIUNI – Ștefan POPESCU; Fragmentarium…
COSMOSUL DIN NOI – Ioan N. RADU; Oamenii de ieri ai Târgoviștei…
STRATEGII DE DISTANȚARE – Petre STOICA; Mai este mult până departe…
CULTURĂ ȘI ISTORIE – Radu STATE; Început de veac în Târgoviște…
ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI – Constantin VAENI; Gala premiilor UARF…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI – Teodor Constantin BÂRSAN; Timpul sacru și profanii…
TERAPII ÎNGÂNDURATE – Ioan VIȘTEA; O dramoletă bulevardieră…
CUȚITUL CU tEIȘ – Gabriel ENACHE; Reportaj literar – trei…
DEPOZIT ELECTRONIC – Ovidiu IVANCU; România și minoritarii ei…
ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI – Mariana OPREA STATE; Destul…
ÎNSEMNĂRI MORALE – Gabriela MARIN; Să alegem tăcerea…
CIUCLARISME – Bogdan CIUCLARU; Un top…
LA BORTA RECE – Radu PĂRPĂUȚĂ; Alte trei lame de cuțit…
PICĂTURI DE ROUĂ – Octavian SOVIANY; Șase…
JI-PISME DE SÂMBĂTĂ – Puiu JIPA; Zece altfel de poeme…
MELANCOLII – Constanța POPESCU; Două poeme…
RAFTUL CU POEME – Ioan VIȘTEA; Cinci respirări de primăvară…
JUNIORI DE CARABELLA – Marius Alexandru DINCĂ; Ca-n viață, ca-n filme ( viața la 18 ani) …
JUNIORI DE CARABELLA – Daria STEMATE; Tu, nebun de alb; eu, regină albă ( viața la 16 ani ) …
CORESPONDENȚE SUBIECTIVE – Erica OPREA; Stelele din mine…
Facebook
WhatsApp
TikTok
