Doamne de excepţie: Eugenia Manu, medicul care a reuşit să aducă Spitalul Municipal Moreni la standarde europene

MOTTO: “Toate popoarele civilizate au respectat femeia”

JEAN JACQUES ROUSSEAU

Gazeta Dâmboviței vă propune în cursul lunii martie, o campanie de imagine dedicată doamnelor care au schimbat fața județului Dâmbovița. Femei remarcabile în domeniile lor de activitate, pentru care trebuie să avem tot respectul și prețuirea, într-o lume dominată de bărbați. Vă invităm să citiți poveștilor lor, în fiecare zi, în Gazeta Dâmboviței.

Medicul Eugenia Manu, manager al Spitalului Municipal Moreni,  este doamna de excepţie pe care v-o prezentăm astăzi, atât în calitate de femeie, cât şi de profesionistă în domeniul său de activitate, medicină, specializarea Reumatologie.

În interviul de mai jos, veţi descoperi mai multe despre medicul Eugenia Manu şi despre ce înseamnă să faci carieră şi să îţi intemeiezi o familie frumoasă, care te sprijină în tot ceea ce faci.

R: -Cum a fost copilăria dumneavoastră?

E.M.-Frumoasă. Eu sunt născută la ţară, în Telega-Prahova şi am avut o copilărie cred că nu mai specială decât a altor copii. Fiind într-o zonă de deal, am avut o copilărie chiar frumoasă, adică prin livezi, prin grădini, cu animalele şi cu studiul, cu cartea în braţe dar cred că, spre deosebire de tineretul din ziua de astăzi, copilăria mea a fost una mai originală. Am fost un copil mai băieţos, mai nebunatic şi mi-a plăcut foarte mult să fac sport.

R: -Cum aţi ajuns să fiţi medic specialist în medicină fizică şi balneologie?

E.M.- Mi-am dorit să fac medicina, neavând pe nimeni în familie medic. Am avut o pasiune pentru om, pentru cunoaşterea omului. Îmi plăcea foarte mult să fac disecţii pe broaşte, pe peşte.

Am făcut şcoala generală la Telega, după care mi-am dorit foarte mult să fac medicină şi am plecat la Ploieşti, unde am făcut Liceul Dobrogeanu Gherea, la secţia de biochimie, adică m-am canalizat de la început pe ideea de medicină. Era un profil foarte bun la vremea aceea. Şi am dat la medicină militară. Am fost medic militar patru ani de zile, după care m-am răzgândit şi am plecat din armată.

Am fost în prima promoţie de fete la medicină militară. Am plecat din armată, pentru că aveam senzaţia că perspectivele sunt sumbre. Aşa am crezut atunci. Nu am ştiut că intervine revoluţia şi apoi modificările de după, dar mi-am dat seama din anul III că viitorul meu era ca medic militar într-o unitate militară. Eu mă vedeam tot timpul într-un spital, într-o clinică şi atunci am zis că trebuie să ies din armată, să urmez alt drum şi aşa s-a întâmplat. Am trecut la Facultatea de Medicină Generală. Vreau să vă spun că admiterea la Facultatea de Medicină Militară a fost mult mai grea decât admiterea la Carol Davila, la civil, pentru că, înainte de proba scrisă erau nişte probe eliminatorii: probe sportive, vizite medicale şi eliminatorii. Am fost undeva la 17,5 pe loc. Foarte mare concurenţa pe cele 25 de locuri pe ţară.

Am terminat facultatea, am făcut stagiatură trei ani de zile în Târgovişte, după care am lucrat un an la Ambulanţă şi am dat rezidenţiatul. Am vrut foarte tare reumatologie-recuperare medicală. M-am dus la Moreni, unde am întâmpinat cele mai mari greutăţi, pentru că am găsit o improvizaţie de secţie şi de acolo a început o luptă cu mine şi cu toată lumea să organizez un serviciu funcţional.

Fără lipsă de modestie şi fără să îmi jignesc colegii din celelalte zone, cred că la ora actuală serviciul de recuperare medicală din Moreni este poate cel mai frumos şi cel mai bine pus la punct serviciu din judeţ.

Eu cred că mă reprezintă, fiindcă cea mai mare mândrie a mea este că am găsit acolo o baie comunală abandonată şi fără acte şi am reuşit, cu sponsori, cu intervenţii, rugăminţi, cu plecăciuni pe la uşile diferitelor instituţii, să pun la punct un serviciu de care sunt mândră şi pentru care mă implic şi acum în continuare, pentru a-l menţine la nişte standarde.

Am avut şansa să fiu şi manager de atâţia ani de zile şi asta m-a ajutat să mă implic mai mult în modernizarea acestui serviciu şi vreau să vă spun cu mândrie că de doi ani de zile Spitalul Moreni este singurul spital acreditat din judeţ.

R: -Vă vedeţi aici şi peste 10 ani?

E.M.-Peste 10 ani mă văd în prag de pensie, dar tot aici pentru că, vă spun cu sinceritate, pentru mine este al doilea copil, pe care l-am moşit, l-am crescut şi încă îl cresc şi vreau să îl duc până la capăt.

Am format şi un colectiv foarte bun, un serviciu foarte căutat, mai ales că suntem la graniţa dintre judeţe şi avem pacienţi de peste tot, nu numai din Dâmboviţa.

R: -Dacă nu aţi fi fost medic, ce meserie credeţi că vi s-ar fi potrivit?

E.M.-Dacă nu aş fi fost medic, tot medic aş fi fost. În cel mai rău caz, probabil avocat. Am avut cândva o oscilaţie, dar de foarte puţină durată, pentru că de la început am ştiut că vreau medicina, dar cred că nu s-ar fi putut mergeam către avocatură.

R: -Copiii dumneavoastră vă moştenesc pasiunea pentru medicină?

E.M.-Am un băiat în anul şase la medicină, Stomatologie. Mă moşteneşte doar în ceea ce priveşte medicina, dar el a optat pentru stomatologie. L-am lăsat să aleagă şi este foarte mulţumit de alegerea făcută. Aştept anul acesta să termine, să-i spun domnule doctor şi să fim colegi. Sunt foarte mândră de el. regret că nu am mai mulţi şi trebuie să recunosc că acesta este cel mai mare regret al meu, că nu am mai mulţi, dar în meseria asta este foarte greu să faci şi performanţă şi copii, mai ales ca femeie, pentru că trebuie să faci faţă tuturor solicitărilor în acelaşi timp şi trebuie să şi reuşeşti.

R: -Urma să vă întreb, referitor la acest aspect. Aţi reuşit într-o lume, până nu de mult, dominată de bărbaţi. V-a fost greu?

E.M.-Da. Este destul de greu, pentru  că am fost manager la 35 de ani, fiind şi destul de tânără., şi într-o lume a bărbaţilor, pentru că au fost prin tradiţie directori bărbaţi. Trebuie să te impui prin ceea ce faci şi să lămureşti că eşti bun acolo unde eşti. Sunt şi răutăţi, invidii, dar dacă am reuşit să fiu 12 ani manager, eu cred că m-au apreciat şi chiar dacă în faţă nu îmi spun mulţi că aşa este, eu cred că îmi spate îmi recunosc nişte merite şi se simte asta în atmosferă.

R: -Cum sunteţi dumneavoastră ca soţie, ca mamă, ca fiică şi ca femeie?

E.M.-Ca soţie, spun că sunt un om normal. Mai am şi eu capriciile mele, dar faptul că avem 28 de ani de căsnicie şi cu bune şi cu rele, că ne sprijinim unul pe altul, că ne ajutăm, că ne susţinem, eu zic că spunem multe. De curând, am împlinit 28 de ani de căsnicie şi doresc să facem măcar 50 împreună. Soţul meu este un om deosebit, care a fost alături de mine în toate realizările mele şi cred că o parte din succesul meu i se datorează şi lui, pentru că a fost echilibrul meu.

Ca fiică, am doi părinţi şi doi socrii la care ţin foarte mult. Fac tot ce pot pentru ei. Din păcate, părinţii mei sunt mai departe, dar asta nu înseamnă că nu-i ajut pe cât pot. Am o soră care este în Târgovişte şi cu ea mă văd des. Cu copilul meu am o relaţie de prietenie, pentru că suntem extrem de apropiaţi. Avem foarte multă încredere unul în celălalt şi cred că acesta este unul şi motivele pentru care a încercat să meargă pe latura asta medicală. Poate că a fost influenţat fără să vrea de la mine.

R: -Vă consideraţi o femeie de succes?

E.M.-Da. Aş putea să spun că sunt o femeie de succes, deşi cred că puteam mai mult. Eu ştiu ce vreau, ştiu cât pot, însă nu întotdeauna depinde de mine. Din păcate, noi, bugetarii, avem nişte limite, nişte restricţii, de la cele financiare, până la cele legislative şi, de multe ori, nu poţi să pui în practică nici idei, nici potenţialul tău managerial. Cred că dacă aş fi fost într-un domeniu privat, aş fi reuşit să fac mai mult.

manu (1) manu (2) manu (5) manu (6) DSCI0043 (1)

Citeşte şi

DOAMNE DE EXCEPŢIE: Mihaela Zegheru ridică decorarea torturilor la rang de artă

DOAMNE DE EXCEPŢIE: Pictez Pereţi, artista care transformă pereţii în scene de poveste

DOAMNE DE EXCEPŢIE: Geta Ilie, infirmiera cu mâini “de aur”, pentru care munca înobilează sub orice formă

DOAMNE DE EXCEPȚIE: Ruxandra Pașcanu, medicul care le redă tinerețea femeilor

DOAMNE DE EXCEPȚIE: Gabriela Istrate – Povestea unui dascăl dedicat în totalitate elevilor

DOAMNE DE EXCEPŢIE: Teodora Anghelescu, primăriţa care dovedeşte că femeile au un cuvânt de spus în administraţie

DOAMNE DE EXCEPŢIE: Maria Cârneci, o artistă desăvârşită, cu origini dâmboviţene

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro