26 aprilie, duminică… Cum vă întrebam, ne întâlnim, nu? Dar nu oricum, ci de-a lungul unei călătorii epice: „Turneul celor 5 povești”. Povestim împreună, ne plimbăm prin grădinile narative, unde știți că aleile sunt înșelătoare, aberante uneori, dar mereu seducătoare. Fiecare întâlnire are altă temă, iar poveștile nu sunt din Nas de bulgar, dar au legătură cu el: sunt povești de dragoste, povești de la Dunăre, uitate, adevărate sau inventate, cu pălării și bastoane, povești cu nasul mare și, mai ales, poveștile noastre. Toate au legătură cu Ferenike. Și încă ceva: călătoria începe la Ploiești, pe 27 aprilie, la Filarmonică, seara, când ies pe străzi zulii lunii aprilie. Pregătiți-vă cu detalii, culori și aripioare. Aici e reședința principală a Nasului meu: https://www.libhumanitas.ro/nas-de-bulgar-doina-rusti…
*
27 aprilie… Prima întâlnire… Ploiești… Am început-o cu inelul pierdut și-am sfârșit-o în oglindă. Intens, ca la Ploiești.
*
28 aprilie… A doua întâlnire… Nas de bulgar, la Târgoviște… Am fost invitată la Târgoviște, la întâlnirea cu profesorii dâmbovițeni. Tema generică a întâlnirii este cea anunțată, 5 povestiri istorice. Sunt istorii mai vechi sau mai noi, întâmplări legate de istoria urbană, episoade pasionale sau dramatice, întâlniri și emoții. Evenimentul a avut loc în cadrul Cercului Pedagogic al profesorilor de limba română, la Centrul Internațional de Conferințe al Universității „Valahia” din Târgoviște.
*
*
29 aprilie… Romanul e o istorie personală, dar e și istoria noastră, a populației de la sud și nord de Dunăre, istoria sângelui, una mai clar spusă decât în orice manual școlar. O carte despre migrație, despre fugă și întoarcere.
#Primacronică – de Petre Nechita. https://fictiunea.ro/2026/217/art27/index.html Despre Nas de bulgar, în REVISTA FICȚIUNEA… „HARTA (mea) literară în LUMEA Doina Ruști (PETRE NECHITA)… Cu orgoliul cititorului care ia în stăpânire ce a citit, mă simt îndreptățit să împart lumea Doinei Ruști în trei mari părți (zone, regiuni). Trilogia Fanariotă e un continent în sine, cu istorie reală și mitologie proprie. Transformate în film, romanele Manuscrisul Fanariot, Mâța Vinerii și Homeric ar concura, fără probleme, cu universul din Stăpânul Inelelor. Urmează pentru mine Zogru, o insulă în creația Doinei Ruști, cu un personaj gotic, baroc și modern în același timp. Știu că îmi dau măsura lipsei de erudiție amestecând aici niște termeni, fără o definiție precisă. Încerc să spun că Zogru nu are epocă, nici nu poate fi îndesat într-o categorie anume ori într-un șablon. Și-apoi pe harta asta a mea, care poartă numele Doinei Ruști, vine Comoșteniul. O să-i spun ocean, chit că sună caraghios să asociezi un sat din Oltenia cu un ocean. Însă din Comoșteni pleacă fire și valuri care leagă toate celelalte romane. Inclusiv Ferenike și Nas de bulgar. Acesta din urmă are un titlu care te surprinde. Dar imediat mi s-a aprins o luminiță în biblioteca parcursă până acum. Și m-am întors la romanul „Omulețul roșu”. „…unul mi-a atras atenția cu precădere. După ce-o să-l spun o să-mi reproșați că n-am imaginație. Acest cuvânt părea să ascundă o ieșire. Pâlpâia încet, era ceva în corpul lui de sunete care mă alarmase la modul în care te incită o ușă închisă cu lacăt, dar de sub care se strecoară o rază ori dincolo de care se aud pași. Acest cuvânt era bulgari. Mi s-a părut un cuvânt rezistent, plin de viață, frământat și apoi expus la vedere, în așteptarea cuiva care eram eu. Niciodată să nu vă luați după sensuri. Ascultați melodia.” Cuvintele sunt extrem de importante pentru Doina Ruști. Dar nu în sensul definiției lor din dicționare, nici măcar din perspectiva istoriei lor (pe care o cunoaște foarte bine). Aici e marca scriitorului, stil cum îi spun unii. Doina Ruști frământă cuvintele, le stoarce, le caută și le găsește melodia. Le scrie pe un portativ, în culori și mirosuri diferite. Așa că cititorul o ascultă, nu o citește! Începutul romanului Nas de bulgar e unul memorabil, dovadă a ce am spus mai sus. „Nu mirosea a cărămidă încinsă și nici a cenușă. Cu aromele astea era obișnuit, le știa din cuptorul de pâine, pe care îl măturase în urmă cu numai o oră. Vântul călduț le dusese departe, în vale, iar acum intrau în nările altor oameni. Noul miros era altceva, era viu, era abia născut. Simțea lemnul prefăcut în cărbune, îi intrau în creier miresmele unor paturi care ardeau, saltele pe care se tăvăliseră femei răsfățate, cearșafuri în care murea floarea apei, înainte de-a primi puterile soarelui. Din toate părțile îl asalta mirosul vieții lui viitoare.” Ca un timbru într-o colecție de suflet, așez acest început alături de altele culese din literatura universală. Îl pun lângă începutul remarcabil al romanului Fantoma din moară, cu o dureros de exactă definiție (nu zic metaforă) a comunismului. Să vezi, într-o vitrină de librărie, cartea vieții tale scrisă de altă persoană, de un necunoscut. Dar să revenim la Nas de bulgar. „Bulgari. Bulgăroi, cu nasul umflat și căpățânoși, exact ca Gică: bărbat frumos, cu nas de bulgar.” Romanul e o istorie personală, dar din particular se trece, natural și fără poticneli, în general, în universal. E istoria noastră, a populației de la sud și nord de Dunăre, istoria sângelui, una mai clar spusă decât în orice manual școlar. Nas de bulgar e o poveste de dragoste, o istorie despre sine, despre iubirea de sine, dar și un roman al vinovatului din umbră și al victimelor neauzite, ignorate. O carte despre migrație, despre fugă și întoarcere. Romanul reprezintă o istorie personală, dar care ne conduce spre general. După copilăria din Ferenike, trecem în Nas de bulgar la anii de liceu și facultate în Orașul Pieilor Albe, în perioada comunistă. Dar istoria asta personală este legată de generațiile trecute și așa coborâm în timp, până la Alexandru cel Mare. Fără divagații, fără pasaje pompoase, umflate, gândite să devină citate. „Iar în sângele meu mereu s-a mișcat o poveste umbroasă, sub care se risipesc triburi și familii de călători.” Ca și în Ferenike, uimește exactitatea aducerii aminte. Să ne înțelegem: cele două romane nu sunt jurnale, dar dau impresia că sunt scrise în momentul în care s-au petrecut evenimentele, însă cu doza de înțelepciune dată de trecerea timpului. Aici se cade adăugată o observație. Nu căutați la Doina Ruști metafore (nu în Ferenike și Nas de bulgar). Să nu credeți că acolo unde spune îmi aminesc în detaliu acel an e o exagerare. Citiți direct, mergeți în miezul propriu, real al exprimării, nu vânați interpretări de horoscop. Orașul Pieilor Albe e orașul oamenilor fără trăsături, croiți dintr-o peliculă transparentă. Fix așa, nimic mai mult sau mai puțin. „Apoi i-am povestit despre politrucul care îmi arătase integral viața lui, despre oamenii transparenți. Nu voia să mă contrazică, probabil credea că vorbesc metaforic și a schimbat vorba.” Mai mult: Doina Ruști reușește să crească tensiunea, ca într-un roman polițist care te obligă să dai paginile, să afli vinovatul. „Abia un an mai târziu aveam să realizez că mă aflam în infern. (…) … sfidând umbrele și primindu-mi moartea în piept.” Așa cum într-un thriller apar dovezi neașteptate, răsturnări de situație și mărturii care surprind și aruncă vina în altă direcție, la Doina Ruști, în Ferenike și Nas de bulgar, găsim propoziții sau fraze scurte, care produc tensiune, nasc sunetul ascuțit al viorilor care punctează viitoare dezvăluiri și noi culmi ale acțiunii. Prin două sau trei rânduri! Nu e doar un stil cinematografic, e o întreagă punere în scenă care stă în detalii și amănunte, unele care reușesc să producă grandoare, strălucire, groază căscată ca o gură de gargui, durere sfredelitoare ca un cui înfipt direct în os. Doina Ruști are destin de scriitor, adică de luptător. Aici e explicația lipsei de metafore. Doina Ruști scrie ce vede. Zulii (care mie îmi amintesc, într-un fel, de djinnii din Muzeul Inocenței) nu sunt ființe mitologice, de poveste, ci sunt celule din sângele scriitorului. În următoarele cuvinte nu e egoism, ci dovada acestui drum. „Tot ce e viu merită luat, atâta timp cât te face să te iubești pentru faptele tale. Nu mă prea iubeam, dar o intenție deja se născuse și vedeam în depărtare semnele luminoase ale viitoarei mele iubiri pentru mine.” Poveștile se leagă între ele, istoria și ficțiunea sunt conectate. Așa e și pe harta mea. Oceanul Comoșteni leagă celelalte romane, adapă toate universurile Doinei Ruști. Iar mareea le duce și mai departe. Toate poveștile lumii se unesc. Uite dovada, tot în Nas de bulgar. „Viața cărților a fost mereu grea și secretă. (…) … profesorii m-au dus într-o bibliotecă ascunsă, cu cărți salvate de-a lungul istoriei, ediții franțuzești, interbelice, opere clasice, studii, enciclopedii și dicționare. Am petrecut o oră acolo, iar la final m-au rugat să nu spun la nimeni…” Ei, uite aici văd nașterea lui Zafón. Nu, nu vă speriați, nu arunc laude ofilite și exagerări. Nu spun că Zafón s-a inspirat de la Doina Ruști. Afirm însă cu tărie că toate poveștile lumii se leagă, au un izvor. Iar eu, citind Nas de bulgar, am atins cu mâna apa vie care l-a inspirat pe Carlos Ruiz Zafón, scriitor pe care-l iubesc, pentru al său (și-al meu, al tuturor) Cimitir al Cărților Uitate. Doina Ruști ne oferă și imaginea comunismului, una fără exagerări sau minimalizări. „Toată viața noastră de atunci era din cârpeli, până și limba era împărțită în zone libere și interzise.” Adaug și aceste cuvinte: „Pe-atunci, biblioteca era un teritoriu al tău, neatins de gheara societății. Restul, totul era la comun.”. Aceste două mici fragmente îmi amintesc de cuvintele din Fantoma din moară: „o istorie de cauciuc ars.”! Comunismul, pe scurt, cu tot chinul și suferințele sale. Vocea (stilul, să-i zicem) Doinei Ruști are ceva din substanța legendelor transmise prin viu grai, din puterea tragediilor puse în scenă în teatrele antice, sub privirile amuzate ale zeilor și din naturalețea unei discuții purtate în privat, în colțul unei berării aglomerate. Nu face paradă cu erudiția, nu are afirmații și declarații definitive, nu caută să-ți închidă gura. Nici nu scrie pentru tine, pentru mine, să fim onești. Doina Ruști face parte din tagma puținilor scriitori care sunt obligați să scrie, o fac pentru că ăsta e modul lor de a respira. Și-n felul acesta povestea lor devine accesibilă, naturală, apropiată de fiecare cititor. Așa îmi permit să-mi pun și eu semnătura pe această hartă.”
*
Doina RUȘTI este una dintre marile prozatoare contemporane, apreciată pentru forța epică, pentru originalitatea și erudiția romanelor sale și a primit cele mai însemnate premii literare românești…
Facebook
WhatsApp
TikTok
