1.Tălmăciri…
Robert Desnos
(1900, Paris – 1945, Theresienstadt Ghetto, Cehia)
BROSCUŢA CU CONDURII SPARŢI
Broscuţa cu condurii sparţi
A cerut milă de la tei
Cu care frunze poţi să-mparţi
Când darnic se desfoaie ei
Ciupercile i-au dat mai ieri
Tot puful pălăriilor
Iar veveriţa patru peri
Din blană… Bălăriilor
Li s-a cerut iar ele-au dat
O călduroasă umbră
Cerul o dulce boare-a dat
Şi-o ziuă nemaisumbră
Ea însăţi cere să te-nduri
De azi până poimarţi
Căci sparţi îs bieţii ei conduri
Condurii i-s tot sparţi
Clement Clarke Moore
O vizită a Sfântului Niculae
Ajunul sfintei zile-a Crăciunului, – nu-i nimeni,
Nici şoarece, să mişte, necum alţi ipochimeni;
Atârnă-n preajma vetrei ciorapi, căci în odaie,
Din clipă-n clipă, poate pica Sân’ Niculae;
Ăi mici, sub plăpumi calde-ntre mobilele brune,
Visau la prăjitura închisă-n şpais, cu prune;
Iar mama, cu scufie, şi eu, ce mă găteam
Cu fes, – de hibernare ne, tocmai, pregăteam;
Când, dinspre câmp, un clinchet, când aţipeam pe-o tâmplă,
Mă face să dau fuga, să văd ce se întâmplă,
La geam: am tras oblonul degrab’ şi – ce să vezi? –
Pe rufăria albă a proaspetei zăpezi,
Era, sub raza lunii, lumină ca-n amiaz,
Când înspre ochii-mi lacomi, de parc-o văd şi az’,
Zbura o mică sanie cu,-n frâu, opt reni, – pe care-i
Mâna o mogâldeaţă (uite, atât de mare!),
Un bătrânel, dar zdravăn şi iute,-ncât doar unul
Putea să fie: Sfântul ce,-odată cu Crăciunul,
Arată-se… Ca şoimii de iuţi, goneau, şi-n spume,
Când, de pe capră, Moşu-i striga, pe toţi, pe nume:
Dii, Coadă-de-cometă, hai, Cupidon, sio, Vulpe,
Foc, Tunet, şi tu, Fulger, şi tu, cel ce-ntre pulpe,
Nu te laşi strâns şi Mândreş te cheamă; Pas-de-danţ,
Mai sus; Grozavu tatii, te ’nalţă peste şanţ!
Ca frunzele ce zboară-n furtună, iar când dau
De-o stavilă în cale, spre cer în sus o iau,
Dând ei de zidul casei, ajung pe-acoperiş
Iar ţiglele, sub pasul, când oblu, când pieziş,
Se-aud sunând ca vara, atunci când bate piatra.
Curând, o vâlvătaie iluminează vatra,
Căci Niculae-al nostru o luase-n jos pe coş;
Şi iată-l în odaie, în blănuri lungi, pe moş,
Pătate cu funingini şi straturi de cenuşă,
De vreme ce venise pe horn, iar nu pe uşă.
Avea un sac în spate cu jucării, săracul
De el, – mai greu de-o tonă părând să-i fie sacul,
Când l-a dat jos din cârcă. Numai că, deschizându-l,
Şi gura, ca şi ochii,-i surâseră, la gândul
Că are să ne facă atâta bucurie
Cu câte o bomboană, cu câte-o jucărie.
Gropiţe-avea-n obrajii trandafirii; un nas
Ca o cireaşă; gura, un arc de cerc (vă las
Să-l desenaţi voi singuri!), cu capetele-n sus;
O barbă, ca zăpada; şi,-n gură (nu v-am spus),
Un capăt de ţigară, ce frunţii sale,-n timp,
Ce mai trăgea dintr-însă,-i făcea un soi de nimb;
Avea ditamai guşa, dar nu ca inşii hâzi,
Şi-o burtă ca piftia ce tremură când râzi.
Era voios ca elfii obezi… Şi-am râs de gnomul
Acesta, cam cu teamă, – dar am văzut că omul
Era blajin. Ciorapii-i umplù, apoi, – iar nasul
Sucindu-l ca pe-o cheie şi nefolosind pasul,
Ieşi pe hornul casei şi, buf! de-a dreptu-n sanie
Ce dispăru ca,-n cupă, o bulă de şampanie, –
Nu mai ’nainte, însă, de-a ne ura, sub lună
Şi-n ger: „Crăciun ferice la toţi şi noapte bună!”
- Alte rimelări…
la mine-n cameră
pe un biciclu (imobil) de cameră
ce nu mă poate duce nici baremi în cealaltă cameră
pedalez & ascult muzică de cameră
gândindu-mă că dacă picamerul (ce-aude-se dintr-altă cameră)
ar avea o soţie (legitimă) numele acesteia ar fi picameră.
o mână de lemne
o mână de lemn
o mână de lucru
un lucru de mână
un lucru de mână
de lemn –
pe-autor
să nu-l cunoşti până
n-ai însuţi o mână
nu de lemn
ci de lemne
dându-i o mână
de ajutor
un coş de sticlă
de lampă
un coş de sticle
de lampă
un coş mare
de sticle de lampă
un coş
un coş mare
de sticle de lampă
de gaz
cu coş mare
de sticlă fragilă
sticlă de lampă
de gaz
cauzează coşmare
Facebook
WhatsApp
TikTok
