Principala problemă a antreprenorilor (sau despre planul financiar) (1)
„De ce investesc firmele? În principiu, firmele cumpără bunuri de capital în momentul în care se aşteaptă ca această acţiune să le aducă un profit-ceea ce înseamnă că vor obţine venituri mai mari decât cheltuielile făcute pentru investiţie… Investiţiile sunt un risc asumat pentru viitor, un pariu că veniturile ce vor fi obţinute vor depăşi costurile acestora” – (Paul Samuelson-Economie politică)
Numeroase studii asupra antreprenorilor români ca şi datele empirice evidenţiază că principala problemă pentru aceştia este accesul la finanţare. Din păcate, 97% dintre respondenţi nu cunosc drept surse de finanţare decât fondurile proprii. Restul de 3% cunoşteau ca surse de finanţare creditele bancare, fondurile europene, leasing-ul, dar foarte puţini şi dintre aceştia cunoşteau emiterea de acţiuni sau obligaţiuni ori factoring-ul.
Prin planul de afaceri în general şi prin componenta sa financiară în special trebuie să arătăm viitorilor potenţiali investitori sau creditori care sunt motivele pentru care ar fi interesaţi să investească în afacerea propusă. Cererea de finanţare este documentul final al planului de afaceri şi se referă la: destinaţia fondurilor solicitate, modul de finanţare, de exemplu pentru finanţarea activelor imobilizate prin aport la capitalul social, emitere de obligaţiuni, credite pe termen scurt sau lung, momentul finanţării, pentru că nu va fi nevoie de la început de suma întreagă şi se va păstra în Trezorerie o sumă neutilizată care va fi eşalonată în timp (2-3 luni este ideal după începerea afacerii, realist este 5-6 luni), beneficiul finanţatorului, posibilităţi de părăsire a afacerii de către finanţator.
Important de reţinut, pentru obţinerea de fonduri europene nerambursabile există un model -cadru de cerere pe site-ul mfe.gov.ro,ca şi pe fonduri-ue.ro,pe care îl prezentăm mai jos. În acelaşi timp, planul trebuie să ofere şi o imagine asupra modurilor de recuperare a fondurilor, ca şi proiecţii financiare cât mai riguroase. Planul financiar abordează, de regulă, trei probleme: investiţii necesare, surse de finanţare, proiecţii financiare.
Finanţarea în diferite stadii ale afacerii are două forme şi anume: finanţarea la start, buget de start al firmei de la bănci, investitori profesionişti, firme de leasing etc., finanţarea în faza de dezvoltare a afacerii, buget de operare al firmei. În cazul unei firme noi, va trebui acordată încredere proiectelor înseşi, pornind de la propria dvs. experienţă, dar şi de la studiile de piaţă, eventualele teste de marketing, de la analiza firmelor concurente. După inventarierea nevoilor firmei de echipamente, tehnologii, cercetare, gestiune a producţiei, fonduri de rulment (soldul net de exploatare al firmei, diferenţa dintre activele curente şi pasivele legate de exploatare), trebuie să stabiliţi suficiente finanţări pe o perioadă de 3-5 ani, perioadă care permite observarea impactului financiar al deciziilor dvs. pe termen mediu. Stabiliţi o planificare de fonduri în timp pentru a nu le obţine nici prea devreme, nici prea târziu. Nu uitaţi de autofinanţare când obţineţi profit brut care este însăşi recompensa pentru acceptarea riscului de către întreprinzător. Căutaţi un echilibru între datorii şi fonduri proprii pentru a nu fi nici îndatorat peste măsură, dar nici să nu aveţi sume suficiente pentru o investiţie de anvergură. Dacă planul financiar se traduce printr-un impas financiar, revizuiţi în mod ascendent sursa totală a finanţărilor pe timp mediu şi lung. Reţineţi că toate finanţările pentru diverse investiţii trebuie remunerate din momentul acordării lor, acţionarii dv. aşteptând retribuţia în funcţie de risc care la o firmă nouă, neaşezată, şi cu riscuri multe, se aşteaptă să fie între 20 şi 40%.
Foarte important pentru un întreprinzător este să ştie cum să se adreseze unei surse de finanţare. Arta finanţării de succes constă în convingerea furnizorilor de capital bănesc că proiectul de investiţii pentru care soliciţi fonduri este relativ riscant. Pentru aceasta, trebuie ca întreprinzător să depui garanţii personale sau ale firmei pentru creditul solicitat, să promiţi rambursarea banilor într-o perioadă scurtă de timp, să oferi investitorilor un anume control asupra afacerii, ca de exemplu prin oferirea unor locuri în C.A. etc.
Investiţiile sunt interne şi externe. Investiţia internă este alocarea venitului pentru cumpărarea bunurilor de capital (se clasifică în investiţie de înlocuire a bunurilor de capital scoase din funcţiune datorită uzurii fizice şi investiţie pentru dezvoltare (netă) pentru creşterea volumului capitalului tehnic, al celui fix şi a stocului de capital circulant al unei firme. Rezultă că există investiţii de înlocuire, având ca sursă de finanţare fondul de amortizare şi investiţii nete, având diverse surse de finanţare). Investiţia externă/străină se clasifică în investiţie directă prin care se plasează capital bănesc de către un investitor străin în alte ţări pentru înfiinţarea de firme şi investiţie de portofoliu prin care se achiziţionează acţiuni ale unei firme străine deja existente. Investiţiile interne nete au mai multe surse de finanţare: „guerilla financing” (familia, prietenii); dezvoltarea unei afaceri în part-time, în vreme ce munceşti full-time pentru altcineva (folosind veniturile firmei proprii în finanţarea afacerii, iar salariul pentru asigurarea traiului zilnic); „boot-strapping” (capitalul propriu); creditele bancare/comerciale; alte surse, precum finanţarea externă şi în primul rând fondurile europene, finanţarea bugetară, finanţare cu ajutorul pieţei de capital; „angel investors”; incubatoare de afaceri; leasing-ul, etc.
Capitalul propriu este o altă sursă de finanţare şi are ca origine economiile personale, venituri din moşteniri etc. Angel investors (business angels) sunt oameni de afaceri cu experienţă, cu resurse financiare şi cu disponibilitatea de a sprijini tinerii întreprinzători în lansarea afacerii lor. În străinătate o mare parte din firme au beneficiat de ajutorul lor, dar în România sunt puţine iniţiative ori asociaţii cu acest profil, o cauză fiind şi numărul redus de antreprenori care vin cu planuri de afaceri bine puse la punct. Incubatoarele de afaceri ca finanţatoare de start-up-uri pun la dispoziţia micilor firme spaţii de lucru, servicii centralizate de secretariat, pază şi curăţenie, servicii de consultanţă în afaceri uneori, decontarea cheltuielilor cu utilităţile: 60% în primul an, apoi 40%, 20% etc. Perioada maximă de incubare pentru un I.M.M. este 36 luni. Compania-gazdă poate face comenzi firmelor incubate sau le cumpără, iar incubatorul câştigă la capitolul imagine şi notorietate. I.M.M. nou înfiinţate sunt obligate să depună ca documente planuri de afaceri, ca în două luni de la încheierea contractului de servicii/închiriere cu administraţia incubatorului să înceapă activitatea în cadrul incubatorului, să menţioneze numele reprezentanţilor legali ai firmei şi domeniile de activitate ale sale. I.M.M. care prezintă un istoric de activitate de maxim doi ani, documente ale planificării, menţionarea reprezentantului legal, bilanţ contabil pe ultimii doi ani, declaraţie de încadrare în categoria I.M.M., certificat de obligaţii fiscale pe ultimii doi ani, în termen de o lună pot să înceapă activitatea în cadrul incubatorului.
Deşi dosarul de credit cuprinde mai multe „piese”, precum: cererea de credit; bilanţurile perioadei anterioare, planul de afaceri!, analiza financiară pe perioada rambursării creditului şi garanţii, totuşi bancherii urmăresc mai ales caracterul solicitantului, capacitatea financiară, adică posibilitatea firmei de a achita la timp obligaţiile către bancă, garanţiile oferite şi contribuţia solicitantului. Există multe tipuri de credite bancare, ca de exemplu creditul pentru investiţii noi. Dacă firma are ca obiectiv şi realizarea de produse performante pe piaţa externă, o bancă comercială îi poate oferi produse şi servicii bancare adaptate caracteristicilor pieţei externe, specificului firmei şi stadiul în care se află activitatea sa. Pentru toate aceste tipuri de credite se cer garanţii reale imobiliare, mobiliare, personale precum gajul, girul etc., iar băncile comerciale urmăresc ca orice agent economic obţinerea profitului bancar.
Avantajele creditelor bancare sunt, printre altele, modalitatea de finanţare uşor de gestionat, faptul că după rambursarea creditului firma e degrevată de orice obligaţie faţă de bancă. Dintre dezavantajele creditelor enumerăm: costurile îndatorării sunt mai mari pentru că trebuie plătite şi dobânda simplă, ori compusă, comisioane de retragere, administrare, de management, primele de asigurări, dacă acordarea creditului este condiţionată şi de realizarea unei asigurări etc. – toate reflectate de dobânda anuală efectivă (DAE) înscrisă obligatoriu în contracte de credit -, ca şi constituirea unei garanţii, şi rata de risc a băncii (care este o medie ponderată a riscului individual de bancă, calculată în funcţie de volumul creditelor şi expunerea băncii) care creşte în condiţiile creşterii ratei creditelor restante, etc.
Reţineţi că trebuie să faceţi comparaţii între diferitele tipuri de credite, respectiv de dobânzi de acelaşi fel, adică fixe sau variabile în timp. Leasing–ul este operaţia în care o parte, locatorul/finanţatorul, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra bunului al cărui proprietar este celeilalte părţi denumită utilizator, la solicitarea acestuia, contra unei plăţi denumită rată de leasing. Leasing-ul este de fapt o închiriere cu o răscumpărare ulterioară, conducând la scăderea presiunilor asupra fluxului de numerar şi este util firmelor nou înfiinţate, neimobilizându-le resurse financiare semnificative (este de două feluri : financiar şi operaţional). Finanţarea prin bursa de valori, a cărei problemă fundamentală este cotaţia titlurilor de valoare, se face cu respectarea de către firme a unor condiţii formale stabilite prin legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital primară, secundară şi extrabursieră) şi prin regulamente ale CNVM, BVB, BER; pot fi folosite diverse proceduri precum ofertele publice (de vânzare, cumpărare, schimb, mixte) de: obligaţiuni, emise doar ca excepţie de marile firme pentru obţinerea de fonduri la o rată fixă a dobânzii, cupon, pe care o vor plăti cumpărătorilor semestrial; acţiuni, emise de firmele constituite ca S.A. pentru a obţine fonduri necesare demarării afacerii sau ulterior acesteia pentru majorarea de capital social; cumpărătorii ce pot fi tot persoane juridice, dar şi fizice, pot obţine dividende dacă firma emitentă obţine profit, şi dacă AGA hotărăşte să fie distribuit acţionarilor sub formă de dividende integral; există însă şi posibilitatea ca tot profitul să fie reinvestit de firme şi de aceea sunt titluri cu venit variabil.
Important de ştiut, prin ofertele publice de cumpărare o firmă sau persoană fizică poate obţine, tot prin intermediari autorizaţi ca şi în cazul ofertelor de vânzare, rapid (spre deosebire de achiziţiile treptate de acţiuni de la bursă) pachetul acţiunilor de control asupra unei alte firme S.A.
Finanţarea de pe bursa de valori este încă redusă în România şi aceasta pentru că listarea la B.V.B. prezintă avantaje, dar şi obligaţii suplimentare ale firmelor. Avantaje: costul unei oferte publice de vânzare sunt reduse în comparaţie cu un credit bancar, incluzând comisioanele şi taxele percepute de C.N.V.M., costuri cu publicitatea şi comisionul intermediarului. Obligaţii: firmele sunt nevoite să îşi auditeze rezultatele financiare şi să practice o politică transparentă, să publice în mass-media convocatoarele A.G.A., precum şi hotărârile A.G.A., să plătescă taxe pentru menţinerea la cota Bursei.
Listarea implică şi mai multă responsabilitate în privinţa modului în care îşi fac planurile de afaceri, dar şi interes în creşterea profitabilităţii pe termen lung de care depinde valoarea de piaţă a firmei, respectiv mărimea cotaţiei acţiunilor sale. De asemenea-acordarea unei importanţe egale imaginii firmei, dar şi rezultatelor sale financiare; mai multă muncă la departamentele specializate precum cel financiar şi cel juridic. Prin listare firma devine o problemă de interes public şi este accesibilă inclusiv concurenţilor. Managerii trebuie să dovedească acţionarilor şi posibililor investitori că pot menţine valoarea investiţiilor lor şi a acţiunilor de aceea sunt delegate persoane care ţin legătura cu acţionarii şi media, iar comitetul de risc analizează permanent în ce investeşte firma, cine îi cumpără acţiunile, cine vinde şi de ce cursul acţiunilor scade sau creşte etc.
Dacă firma este I.M.M., principalele surse de finanţare U.E. sunt: subvenţii, o finanţare în mare parte tematică, cu obiective specifice, precum mediu, cercetare, formare, cu condiţia prezentării unor proiecte durabile, cu o plusvaloare clară; împrumuturi, prin fonduri structurale, prin ajutor direct pentru cofinanţarea investiţiilor în regiuni mai puţin dezvoltate economic ori în alte regiuni – pentru acţiunile care au efect de levier ridicat, ca de exemplu pentru formare antreprenorială, incubatoare de afaceri etc.; instrumente financiare, precum garanţii adiţionale pentru creşterea finanţelor de credit pentru I.M.M. ori în favoarea celor inovatoare şi cu creştere rapidă, în stadiile timpurii, cât şi în faza de expansiune. Ajutorul este disponibil direct, prin subvenţii, sau prin programe gestionate la nivel naţional. De exemplu, pentru firme agricole, se acordă plăţi directe, nerambursabile administrate de A.P.I.A. prin agenţii de plată, şi prin politica de dezvoltare rurală a U.E., iar la noi – Planul naţional de dezvoltare rurală, rata absorbţiei pentru perioada 2014 – 2022 fiind de 92,18%.
Dacă o firmă nou înfiinţată vrea să obţină fonduri europene, trebuie să urmeze câţiva paşi, şi anume: verificarea dacă ideea afacerii se încadrează în domeniile eligibile pentru obţinerea fondurilor nerambursabile; completarea actelor şi a formularelor necesare fiecărei activităţi dintre cele eligibile; conceperea unui plan de afaceri cu atenţie pe studiul de fezabilitate, ca şi pe celelalte criterii de selecţie, relevanţă, maturitate ale acestuia; verificarea proiectului de către comisia de revizuire.
În modelul-cadru al cererii de finanţare se trec: denumirea proiectului, date financiare şi date despre firmă, finanţarea cerută,responsabilul proiectului, atributele proiectului, maturitatea sa, capacitatea solicitantului de a asigura cofinanţarea, localizarea proiectului şi grupurile – ţintă, obiective specifice şi justificarea acestuia, caracterul durabil al proiectului, asigurarea egalităţii de şanse şi de gen, riscuri, metodologia implementării proiectului,descrierea investiţiei, inclusiv planul de achiziţii şi resurse umane existente,rezultate aşteptate,bugetul estimat al proiectului şi cheltuieli eligibile. Dar, deşi I.M.M.-urile contribuie la obţinerea P.I.B. în România, ca şi în U.E., cu circa 65%, I.M.M.-urile româneşti erau finanţate în proporţie de 15% în aprilie 2012, faţă de 65% la nivelul U.E., şi situaţia nu s-a schimbat prea mult nici în prezent… Dacă ar fi finanţate la fel, ar contribui la creşterea P.I.B. cu 1-2%. In anul 2025 sunt alocaţi între 50.000 şi 300.000 euro pentru investiţii individuale în 26 de judeţe precum Gorj, Hunedoara, Dolj, Galaţi, Prahova, Mureş, pentru zone în care se închid anumite activităţi industriale poluante (85% din fonduri europene şi 15% de la bugetul statului).
Accesarea fondurilor europene de către I.M.M. este încă redusă datorită unor cauze, precum: experienţa redusă a aplicanţilor; durata excesivă a procesului de evaluare şi selectare datorită sistemului instituţional al statului, greoi, de gestionare a fondurilor europene; completarea greşită sau incompletă a proiectelor depuse; completarea incompletă a declaraţiei privind încadrarea firmei în categoria IMM; lipsa codului C.A.E.N. eligibil din certificatul constatator; lipsa semnăturii acţionarilor sau reprezentantului legal al firmei în relaţia cu ministerul; efectuarea întârziată a plăţii către aceste firme de către fimele partenere, dar şi de autorităţile publice.
Dacă României i-au fost alocate prin Cadrul financiar multianual(CFM) de către U.E. 40,25 mld. euro pentru perioada 2007 – 2013, accesate în proporţie de 91,2%, pentru perioada 2014 – 2020 României i-au fost alocate 52,29 mld.euro accesate în procent de 96,65%. Din 2007 şi până la sfârşitul lui ianuarie 2025 România a primit de la bugetul U.E. peste 100 mld. euro fonduri nerambursabile, contribuind cu 32,87 mld.euro, deci suntem un beneficiar net cu 67,78 mld.euro. Pentru perioada 2021-2027 prin CFM ne sunt alocate 55,51 mld.euro fonduri nerambursabile la care se adaugă prin Planul naţional de rezilienţă şi redresare (PNRR) 28,5 mld.euro din care 13,6 mld. euro granturi nerambursabile şi 14,9 mld.împrumuturi.
Un alt tip de finanţare este finanţarea bugetară, rambursabilă sau nu, de la bugetul de stat, prin care sunt sprijinite anumite categorii de firme sau realizarea anumitor obiective de politică economică precum finanţarea public-privată în domenii de interes public ca infrastructura, salubritatea, etc. prin care firme private prestează servicii populaţiei în locul celor de stat dar sub controlul celor de stat, finanţarea I.M.M.-urilor prin programe guvernamentale, START pentru microîntreprinderi, finanţarea firmelor pentru inovare etc.
O altă soluţie, mai mult un paleativ, este sponsorizarea. Aceasta se defineşte ca fiind actul juridic prin care două persoane convin cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare pentru susţinerea unor activităţi fără scop lucrativ, desfăşurate de beneficiarul sponsorizării. Persoanele fizice sau juridice române care efectuează sponsorizări/mecenat în domeniile nelucrative precum cultură, instituţii publice, mass-media, O.N.G. etc. beneficiază de reducerea bazei impozabile astfel, în 2025 la nivelul valorii minime dintre următoarele: valoarea actuală prin aplicarea a 0,75% la cifra de afaceri; valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit. Sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizare nu sunt venituri impozabile şi nu se impozitează.
O problemă financiară foarte importantă pentru firme, dar şi pentru stat este fiscalitatea. Cum pot fi reduse substanţial impozitele şi taxele? Prin reforma administraţiei publice, ca de exemplu sistem electronic de achitare a taxelor, comasarea unora, colectare de către aceeaşi instituţie – ceea ce a şi început, deşi cu mare întârziere, şi în România.
*
Subiecte de reflecţie
„M-aş fi dezvoltat la cub dacă aş fi mers pe credit. Valoarea unui om de afaceri nu constă în câţi bani are, ci în accesul pe care îl are la bani!” (Ion Ţiriac).
xxx
„În clipa în care, la nivelul unei ţări, apar diferenţe de productivitate, devin benefice specializarea şi schimburile comerciale. Comerţul internaţional favorizează asemenea procese ca specializarea şi diviziunea muncii astfel încât să fie mai eficiente decât dacă s-ar baza doar pe producţia internă”. – (Paul Samuelson – „Economie politică”, 2000).
TEXT SELECTAT ŞI ADAPTAT DIN LUCRAREA „ANTREPRENORIATUL – O SOLUŢIE PENTRU CRIZA ECONOMICĂ (AUTORI: VICTOR MIHALAŞCU, BOGDAN MIHALAŞCU, DOINA MIHALAŞCU ) – Editura Techno Media, 2013…
Victor MIHALAŞCU este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti, al cursurilor de formare de formatori pentru economie şi antreprenoriat organizate de C.R.E.E. în parteneriat cu N.C.E.E. (S.U.A.) şi a fost profesor la renumitul liceu „Ovidius” din Constanţa.
Facebook
WhatsApp
TikTok
