Există momente care vin peste noi pe neașteptate, cu o greutate pe care nu știm dacă umerii noștri o pot duce. Intră în viața noastră fără să ne ceară acordul, nu așteaptă să fim pregătiți și nici nu par să aibă, la început, vreo logică. Se întâmplă pur și simplu, lăsând în urmă un gol sau o rană care cere timp și răbdare pentru vindecare. În miezul a acestor experiențe, sensul pare aproape imposibil de întrezărit, însă, la o oarecare distanță, ceva începe să se așeze în noi.
Arareori e o revelație majoră și bruscă. E mai degrabă o claritate care se insinuează discret printre gânduri și ne schimbă, treptat, perspectiva. Lucrurile care dor vin, uneori, doar pentru a trasa contururi mai ferme ale propriei persoane. Învățăm să recunoaștem limite, să punem întrebările potrivite, să nu mai ignorăm ceea ce înainte treceam cu vederea.
Experiențele dificile au un mod specific de a șlefui. Nu delicat, nu elegant, ci brut, printr-un contact direct cu imperfecțiunile noastre. Ne obligă să privim direct ceea ce negam, să ne confruntăm propriile frici și să le dăm, încet, un nume. Din acest proces nu ieșim neapărat mai puternici în sensul clasic, dar devenim, poate, mai conștienți, mai stabili în noi înșine, ceea ce previne o eventuală prăbușire la următoarea furtună. Există și un alt fel de câștig, mai greu de observat: capacitatea de a-i înțelege pe ceilalți. Durerea personală, odată traversată, deschide o ușă spre empatie și spre reflecție. Nu mai judecăm la fel de repede, nu mai simplificăm poveștile altora, nu ne mai grăbim să tragem concluzii, începem să intuim complexitatea din spatele gesturilor și să acordăm mai multă răbdare.
Asta nu transformă răul în bine și nici nu îl justifică. Unele lucruri rămân, cu certitudine, nedrepte sau inexplicabile, dar, în interiorul lor, există fragmente pe care le putem recupera și integra. Uneori, cicatricile nu sunt doar urme, ci devin hărți, traseele pe care învățăm să mergem mai departe. Poate că sensul nu este ceva ce descoperim intact în mijlocul dificultății, ci ceva ce construim ulterior, din ceea ce a rămas, din ceea ce am reușit să adunăm de-a lungul timpului, din felul în care alegem să privim, să înțelegem și să continuăm. Pe acest traseu, poate binele nu învinge întotdeauna răul, dar îl poate alchimiza într-o formă de (re)cunoaștere care, în timp, devine parte din noi și ajunge să ne clădească.
Erica OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
