DOAMNE DE EXCEPȚIE: Gabriela Istrate – Povestea unui dascăl dedicat în totalitate elevilor

 

coperta istrateMOTTO: “Toate popoarele civilizate au respectat femeia”

 Jean Jacques Rousseau

Gazeta Dâmboviței vă propune în cursul lunii martie, o campanie de imagine dedicată doamnelor care au schimbat fața județului Dâmbovița. Femei remarcabile în domeniile lor de activitate, pentru care trebuie să avem tot respectul și prețuirea, într-o lume dominată de bărbați. Vă invităm să citiți poveștilor lor, în fiecare zi, în Gazeta Dâmboviței. 

Pe doamna Gabriela Istrate o cunosc de aproape patru ani şi întotdeauna am apreciat forţa şi pasiunea cu care se dăruieşte activităţii didactice şi celei de director de şcoală, mai întâi la Liceul de Arte “Bălaşa Doamna”, iar acum la Colegiul Naţional ”Constantin Cantacuzino”.

Şi nu o spun doar eu, ci produsele muncii sale susţinute, ambele licee pe care le-a manageriat fiind printre cele mai bune din judeţ, atât din punct de vedere al rezultatelor şcolare, cât şi al celei extraşcolare, unde elevii sunt permanent angrenaţi în activităţi care îi ajută să menţină ştacheta cât mai sus şi nu e puţin lucru, într-o societate unde valoarea importanţei educaţiei începe să pălească. În plus, sutele de diplome pe care târgovişteanca le are în portofoliu vorbesc de la sine,

Îi las, însă, pe cititori să descopere mai mult despre Gabriela Istrate, dascălul, mama, bunica şi femeia (ordinea este aleatorie) în interviul de mai jos:

Reporter:           –  Cum a fost copilăria Gabrielei Istrate şi cum a înfluenţat ea evoluţia dumneavoastră ulterioară?

 

Gabriela Istrate: M-am născut la Târgovişte, oraş de care sunt iremediabil îndrăgostită, fiindcă aici fiecare piatră are un trecut şi o istorie. Poate că nu întâmplător mi-am ales meseria de professor de istorie, pentru că am fost inspirată de trecutul istoric oraşului nostru. Copilăria, în parte, am petrecut-o la Bezdead, la bunici, şi acolo lucrurile şi locurile mă inspirau, fiindcă este un loc binecuvântat de Dumnezeu, în care oamenii sunt mai responsabili, mai legaţi de pământ, de evoluţia fenomenelor cu care se confruntă în viaţă, dar, îndată ce s-a încheiat etapa copilăriei, în clasa I, am venit la Târgovişte, unde am învăţat la Şcoala Vasile Cârlova, o şcoală extrem de serioasă şi cu mari profesori. Am întreaga admiraţie pentru această şcoală. În mod deosebit, aş putea spune că eram o ambiţioasă şi că, de fiecare dată, aveam premiul I, poziţii fruntaşe în concursuri. Îmi plăcea să mă antrenez în activităţi extraşcolare, aşa cum se organizau ele de atunci. De exemplu, cercul de chimie sau cercul de ştiinţe ale naturii, echipa de handbal a şcolii. Îmi amintesc cu bucurie de orele noastre de atelier, unde învăţam să facem prăjituri sau să coasem şi poate că latura aceasta educativă avea o importanţă deosebită la momentul respectiv. Am activat şi în corul şcolii. De curând, şcoala a aniversat 180 de ani de existenţă şi am fost invitată. Am primit chiar şi o diplomă. Păstrez o amintire frumoasă a acestei şcoli care m-a format, pentru că s-a desfăşurat acolo un învăţământ de valoare.

Îndată ce am terminat clasa a VIII-a, am data admiterea la Liceul Pedagogic, unde era o concurenţă deosebită. Am fost 8-9 pe loc. O singură clasă pe tot judeţul, de profil învăţători. Şi la liceu am avut profesori remarcabili, care au ştiut să ne insufle dragostea pentru activitatea didactică şi aici cred că am întâlnit profesoara care m-a marcat pe viaţă şi care m-a ajutat să mă formez în cel mai convingător mod. Este vorba despre doamna profesoară Minodora Platcu, de limba română. Cu ocazia aniversării momentului Eminescu, anul acesta, pe 15 ianuarie, am organizat un spectacol la C.N.C.Cantacuzino şi am adus-o pe doamna Platcu de acasă pentru a ne mai adăpa puţin din energia dumneaei şi din înţelepciunea domniei sale. Spuneam că la Liceul Pedagogic am învăţat să devin dascăl şi am pornit uşor, pe această cărare ce a rămas definitorie în existenţa mea. Pe lângă vocaţia de dascăl mi-am descoperit şi pasiunea pentru istorie, pentru că m-am înscris la un cerc de istorie, la Curtea Domnească, iar acolo un învăţător extrem de pasionat, Petre Cristea, ne-a îndrumat şi ne-a învăţat să facem ghidaj la Curtea Domnească pentru grupurile de turişti care veneau.

De aici a fost un pas către cercetarea istorică. Am plecat la facultate, la Bucureşti, unde era iarăşi o concurenţă extraordinară, de 20 pe loc. Aici am studiat cu academicieni precum Zoe Petre, Răzvan Theodorescu.

Au fost ani de mare împlinire şi formare.

Am fost clasată la finalul facultăţii între primii 10 pe ţară dar, din cauza politicii comuniste de blocare a primelor 14 oraşe mari ale României, toţi absolvenţii nu aveam loc la repartiţie în aceste oraşe şi trebuia să ne începe ucenicia în cătune care uneori nu găseau pe hartă.

Eu am avut norocul să prind un post în oraşul Târgovişte, însă într-o şcoală care m-a marcat în devenirea mea ulterioară, Şcoala Specială de Băieţi. De atunci, mi-am structurat discursul astfel încât să fiu accesibilă mereu.

Îndată ce am putut, am făcut un transfer şi am predat câţiva ani la liceele Nr.2, Nr.3 şi apoi la  C.N.Ienăchiţă, care mi-a adus o altă deschidere către activitatea didactică.

Ulterior, am susţinut un nou examen, pentru titularizarea în învăţământ şi am ajuns la Colegiul Cantacuzino, pe vremea aceea Şcoala Normală, şcoala care mă formase.

A apărut, însă, un element de noutate, care mi-a schimbat destinul: în 2001, am fost desemnată director la Liceul de Artă Bălaşa Doamna, în ideea de a încerca un echilibru într-o cancelarie tensionată la vremea respectivă.

Mi-au plăcut foarte mult copiii acolo, elevi extraordinar de talentanţi, spontani, creativi, atipici în comparaţie cu copiii cu care lucrasem eu până atunci.

În 2012, o nouă provocare avea să mă aducă înapoi la Colegiul Cantacuzino, aflat la vremea respectivă în faza de proiect derulat cu fonduri europene, în care şcoala era relocată în alte spaţii educaţionale. O perioadă grea, de care aproape că nici nu vreau să îmi mai aduc aminte.

Am avut, însă, ambiţia de a desăvârşi acest spaţiu educaţional din punct de vedere al infrastructurii, în ideea de a fi cel puţin la fel de frumos ca şi Liceul de Muzică.

Am trudit anul trecut împreună cu o echipă pentru titlul de Şcoală Europeană şi l-am obţinut şi probabil că aş vrea să rămân până la finalul carierei în această şcoală.

istrate 1

R:  – Făcând o comparaţie între sistemul de învăţământ de atunci şi cel de acum, cum vi se pare că evoluează lucrurile?

 

G.I.: Paradoxal, noi toţi ne străduim şi se fac tot felul de strategii şi am adoptat tot felul de reforme după Revoluţie, astfel încât ne dorim ca învăţământul românesc să fie într-n progres şi eficienţa şcoli româneşti tot mai bună, dar, în ciuda acestor demersuri, se pare că generaţiile care au urmat de după 90, uşor, au pierdut ritmul cu şcoala.

Eu cred că este o idée foarte bună reînfiinţarea şcolilor profesionale, pentru că, poate şi asta este un motiv. Nu toată lumea este capabilă să parcurgă un învăţământ liceal, să promoveze un examen de Bacalaureat sau să facă o facultate.

R:   -Aţi avut un model în viaţă?

 

G.I.: Aşa cum am spus mai devreme, am admirat-o pe doamna Minodora Platcu, profesoara mea de limba română, în sensul că era un om extrem de echilibrat, competentă, distinsă. Niciodată nu ar fi ridicat tonul, niciodată nu ne-ar fi jignit. Ne impunea autoritatea prin competenţă şi eram fascinaţi de prezenţa domniei sale. O absorbeam prin toţi porii. Pentru dânsa, noi, la despărţirea de liceu, am plans.

R:   -Dacă nu aţi fi fost cadru didactic, ce meserie aţi fi ales?

 

G.I.: Am cochetat puţin cu sistemul juridic. Îmi doream când am terminat liceul să intru la Facultatea de Drept, dar acum stau şi mă gândesc că tot mai mult mi s-a potrivit această meserie de dascăl, fiindcă iubesc foarte mult copiii. Câteodată şi eu mă minunez că, totuşi, sunt exigentă şi, dacă întrebaţi, să ştiţi că elevii mei o să vă spună că le e teamă de mine dar, după aceea, peste timp, ai această satisfacţie că nu te-au uitat şi te iubesc pentru ceea ce ai însemnat la vremea respectivă în viaţa lor.

R:   -Copiii dumneavoastră v-au urmat în meseria de dascăl?

 

G.I.: -Nu. Niciunul dintre ei. Băiatul lucrează în Ministerul de Finanţe, iar fata este studiază finanţe la Harvard, dar va absolvi facultatea în primăvară şi sper să ajung şi eu la ceremonie, pentru că este un moment special pentru ea.

DSC08525

R:   -Cum este mama şi bunica Gabriela Istrate?

 

G.I.:-Exigentă. Exigentă şi cu nepoţica, iar băiatul îmi reproşează să nu experimentez pe fetiţa lui ceea ce am experimentat pe el, fiindcă el îşi adduce aminte cu tristeţe de anumite momente în care eu am fost prea dură, dare eu zic că a fost benefică şi această exigenţă. Sunt mândră de copiii mei, că au reuşit în viaţă. Mi-aş dori ca toţi oamenii să aibă copii atât de buni cum sunt ai mei.

istrate 6

R:   -Care sunt activităţile în care vă refugiaţi atunci când vreţi să vă relaxaţi?

 

G.I.:-Muzica, filmul şi cititul. Am avut o perioadă, înainte de 89, în care citeam enorm. Biblioteci întregi cred că am consumat şi asta mi-a facilitat o cultură, o imaginaţie deosebită.

 istrate 3 istrate 5

istrate 8

istrate 7

medalie

diploma

istrate 4

trofeu

diploma 9

diploma 8

diploma 2

Citește și

DOAMNE DE EXCEPŢIE: Geta Ilie, infirmiera cu mâini “de aur”, pentru care munca înobilează sub orice formă

 DOAMNE DE EXCEPȚIE: RUXANDRA PAȘCANU, MEDICUL CARE LE REDĂ TINEREȚEA FEMEILOR

 DOAMNE DE EXCEPȚIE: Irina Cîrstina, povestitorul care aduce trecutul în prezent 

   DOAMNE DE EXCEPȚIE: MARIANA STATE – O VIAŢĂ DE CĂLĂTOR CĂTRE ÎMPLINIREA VISURILOR

 DOAMNE DE EXCEPȚIE: CARMEN HOLBAN NE ÎNVAŢĂ CĂ FARMACIA SE FACE CU SUFLETUL

 


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

: 2 ganduri despre “DOAMNE DE EXCEPȚIE: Gabriela Istrate – Povestea unui dascăl dedicat în totalitate elevilor

  • 7 mai 2015 at 18:18
    Permalink

    Felicitari Doamnei Gabriela Istrate! Merita ocuparea acestui post, pentru ca a probat, inainte de orice, ca este OM. Apoi, sa nu uitam ca, inante de orice si mai mult decat altii, a fost acolo, in mijlocul bataliei pentru reabilitarea celor doua licee al caror director a si fost.

    Reply
  • 5 martie 2014 at 21:23
    Permalink

    Un exemplu de urmat pentru tot ceea ce face , cum face , pentru neobosita daruire , pentru ce inseamna sa fii OM !

    Reply

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro