DOAMNE DE EXCEPȚIE: Mariana State – O viaţă de călător către împlinirea visurilor

MOTTO: „Toate popoarele civilizate au respectat femeia”

 Jean Jacques Rousseau

Gazeta Dâmboviței vă propune în cursul lunii martie, o campanie de imagine dedicată doamnelor care au schimbat fața județului Dâmbovița. Femei remarcabile în domeniile lor de activitate, pentru care trebuie să avem tot respectul și prețuirea, într-o lume dominată de bărbați. Vă invităm să citiți poveștilor lor, în fiecare zi, în Gazeta Dâmboviței. 

 

Pe Mariana State am cunoscut-o cu puțin timp în urmă, datorită rubricii Suplimentul de  Cultură din acest cotidian. A fost, ca să zic așa, dragoste la prima vedere. Cu timpul am devenit prietene și am descoperit că avem foarte multe în comun. Mariana este omul cu care niciodată nu te plictisești pentru că, poate datorită meseriei, ea fiind Consilier Superior la Arhivele Dâmboviţene, sau mai degrabă datorită firii sale, te atrage mereu cu câte ceva. Uneori cu veselia, alteori cu scrierile sale și de multe ori cu informațiile pe care le deține. Dar, lucrurile acestea le veți observa mai bine din interviul luat într-o duminică urâcioasă și ploioasă de început de Mărțișor.

Cristina Dinu : Pentru că este un interviu adresat cititorilor, care, unii, nu te cunosc, aș vrea să începem prin a ne spune cine ești, de unde vii și o primă amintire a copilăriei.

Mariana State : Născută în Pucioasa am avut privilegiul de a-mi trăi acolo anii de școala, într-o vreme în care copilaria era atât de frumoasă…Am locuit la casă și e încă vie amintirea zilelor senine în care se aduna la joaca, gașca noastră de 10-15 copii, cu vârste apropiate; nu intram în casa până noaptea târziu, când, exasperați, părinâii ne somau. Îmi amintesc cu plăcere mai ales zilele lungi de vară, jocurile cu sora mea, cu vecinii mei, serile calme de mai, când “dezbîăteam” până târziu, în miros de liliac, pământ reavăn și iarba verde, vizitele la biblioteca din oraș, încheiate de fiecare dată, cu teancuri de cărți pe care le “devoram” cu rapiditate.

CD : Văd că îți aduci aminte de școală și de cărți, pe lângă jocurile, care până la urmă nu încetează niciodată, într-un fel sau altul.  Cum era scoala atunci, ce fel de elev ai fost?

MS : Mergeam cu drag la școala, asta o pot spune cu certitudine, lucru care astăzi mi s-ar părea cu neputință.

CD : De ce?

MS : Din cauza ritmului și volumului de muncă impovărător, a atmosferei de teatru de război în care sunt angrenați deopotrivă elevi și dascăli, a lipsei totale de entuziasm, a celor mai mulți din categoria în urmă amintită. Mi se pare tristă școala azi…

Revenind la anii petrecuți pe băncile Școlii nr.4, Elena Donici Cantacuzino și mai târziu, ale liceului Nicolae Titulescu din Pucioasa, clasa de matematică-fizica pot spune că am fost un elev studios. Premianta I în școala generală, apoi olimpică la naționala la istorie în clasa a IX-a, parcursul meu a fost lin ți creionat ferm încă de la început.

Imi amintesc cu mult drag de doamna învățătoare Olimpia Manea, pe care o veneram și cu care  am avut fericirea de a mă revedea acum doi ani, într-un cadru festiv, la inițiativa câtorva foști colegi de clasa din școala generală, care au rămas în Pucioasa. Am avut profesori remarcabili, cărora le datorez mult din ceea ce știu și sunt azi. Am facut vioară, chitară, am mers, cred, pe la toate cercurile de la Casa Pionierilor, am cântat în formația de muzica ușoară condusă de profesorul Mircea Polisciuc.

Am intrat, în urma unui examen greu, la clasa de mate-fizică, un altul la fel de greu a fost cel de treapta a II-a. Eu mi-am dorit să fac școala acasă, așadar am urmat acest cursurile acestui liceu, deși eu sunt mai degrabă o persoană cu aplecare spre științele umaniste; această clasă era cea mai bună din liceul din Pucioasa, aproape în fiecare an intrau toți elevii ei, la facultate și știm cu toții cum se intra atunci la facultate.

CD : Pentru că văd că viața ta a fost și este încă, o călătorie, mai ales o călătorie printre cărți și pasiuni și pentru că unui călător îi stă bine cu drumul, știu că ai mers la facultate tocmai la Cluj. De ce tocmai in Cluj?

MS : E bună întrebarea ta, fiindcă în 1985 erau doar la București, Cluj și Iași, facultăți de Istorie, 100 de studenți pe toată țara și de obicei mergeam la București, noi cei din sudul țării. Eu însă am avut două tentative eșuate de a intra la București și, pentru că am cunoscut pe cineva din Cluj, brusc mi-a venit ideea de a merge acolo. Viața și cărările ei….N-a fost să fie, m-am despărțit de acel baiat, dar încă de la sfârșitul anului întâi m-am căsătorit tot cu un ardelean, tot istoric, actualul meu soț (și coleg de serviciu). Se intra foarte greu la facultate, pentru că erau locuri puține, era o concurență acerbă.

CD : Cum a fost la Cluj ?

Clujul e un oraș minunat, am multe amintiri frumoase, am avut profesori de mare clasă și niste colegi minunați, cu care m-am reintalnit anul trecut, pentru a doua oară de la sfârșitul facultății. În anul IV m-am mutat la București, fiindcă soțul meu terminase școala și găsise post de profesor la liceul din…Pucioasa. Și aici a fost culmea coincidenței. De la Cluj să ne întoarcem în micul oraș în care m-am născut. Care ar fi fost șansele, dar vezi, când așa este scris să se întâmple, așa se întâmplă. Așa că am facut doi ani de școală și în București, tot cu profesori extraordinari. Am mers anul trecut și la revederea colegilor de aici, așa că mă consider privilegiată.

CD: Călătoria ta sau mai degrabă a voastră, pentru că acum deja sunteți doi, nu s-a încheiat. De la Pucioasa la Cluj și din nou la Pucioasa, cu drumuri spre București și iată-vă ajunși în Târgoviște. Cum s-a întâmplat ?

Multă vreme am cochetat cu ideea că ne-am mai putea întoarce la Cluj, de care ne legasem sufletește foarte mult. În loc de asta, Radu a găsit post ca muzeograf la Curtea Domnească, iar eu am susținut examen de titularizare și am rămas la catedra ca profesor de istorie, trei ani, la Liceul nr.5 și câteva luni la școala generală din Văcărești. Eram un dascăl bun, dar simțeam că mă consumă foarte mult aceasta activitate, fără a avea mulțumirea rezultatului muncii mele. Așa încât mi-am urmat soțul la Arhive, în urma unui concurs pe care l-am susținut în 1996. Îmi placea ideea că atâtea documente, atâtea informații interesante mă așteaptă să le descopăr pentru alții și bineînțeles pentru mine. Între timp ne-am luat o locuință aici, ne-am făcut prieteni, a venit Theodor Stelian în viața noastră. Așa cum, în general, se întamplă în viețile tuturor.

CD : Iți place ceea ce faci? Ai schimba ceva la viața ta de până acum sau poți cânta cu tot sufletul Non, je ne regrette rien?

MS : Mi-ar fi plăcut, cu siguranță, să am mai multă încredere în mine, în posibilitățile și cunoștintele mele, să fiu ceva mai agresivă ca stil, dar în sensul bun al cuvântului, să nu fiu persoana din umbră, sau care se așeaza mereu în spate. Fiindcă am certitudinea că aș fi putut face lucruri foarte bune cu ceea ce știu, cu un bun simț și un bun gust native, cu conștiinciozitatea și bunul spirit de organizare care mă caracterizează.

Mi-ar fi plăcut, de asemenea să îndrăznesc să fac studii care să-mi permită să lucrez în designul interior, vestimentar, ca scenarist sau regizor, să scriu, să cant, să fac cu alte cuvinte, orice are legatură cu zona artistică, de care mă simt foarte atrasă. Îmi place frumosul sub toate formele sale.

Mi-ar fi plăcut să trăiesc într-un loc civilizat, curat, organizat în detaliu, într-o societate germanică, unde să nu-mi fie teamă să mă îmbolnăvesc sau să îmbătrânesc, unde copilul meu să facă o școală normală și să i se ofere șansa descoperirii calităților sale și a armonizarii lor cu ceea ce dorește societatea de la el. Mi-aș  fi dorit să am curajul să plec din țara, atunci când eram cu un picior “afara” și când prietenii noștrii au făcut-o, lăsându-ne aici destul de singuri. Mi-aș fi dorit să am posibilitatea să-mi ajut părinții și să nu plătesc o viață, o locuință. Și mi-aș fi mai dorit să pot să văd cât mai multe locuri din lumea asta, a căror istorie o cunosc și care mă fascinează. Cam multe, nu-i așa?!

CD : Da, cam multe, dar aș zice că nu este încă prea târziu să faci lucrurile pe care le dorești, măcar ca hobby-uri, dacă nu ca meserii. Și oricum, dorința ta de designer de interior se concretizeaza zilnic acasa. Am vorbit de neîmpliniri, însă cu siguranță sunt și multe lucruri care te fac fericită, dorințe pe care ți le-ai împlinit. Care ar fi acestea ?

Multe. Să lucrez cu Theo, să-l susțin, să merg cu el la audiții și concursuri, în speranța că vom descoperi împreună, acel “ceva” pe care trebuie să-l scoată la iveală, din el. Să-l educ, să mă substitui în multe rânduri, școlii, a fost și este în continuare o mare provocare. Cântă la violoncel și chiar dacă nu va ajunge un nume în domeniu, am mizat mult pe felul în care această perioadă contribuie la formarea unei structuri interioare deosebite.  Desigur, dacă privim în jur ar părea că oamenii sensibili nu-și mai găsesc locul în societatea noastră, dar să sperăm că se vor schimba în bine lucrurile.

Mă face fericită natura. Și ploaie și vânt și ceață și viscol și furtună, natura sub toate aspectele ei mă încarcă de energie, de liniște, de speranță. Imi plac copacii, florile, apa, îmi plac animăluțele. Imi place foarte mult să fac daruri și să văd oamenii bucurându-se, să le fiu alaturi în momente dificile și să empatizez cu ei.

Imi place să am prieteni care să ajungă să te înțeleagă și să simtă nevoia să-mi fie aproape, pentru ceea ce sunt. Imi place să organizez petreceri și imi plac extrem de mult surprizele. Imi place să scriu, iar atunci când o fac, scrisul “curge”de-la-sine. De aici a aparut dorinta de a scrie câte ceva la suplimentul cultural al Gazetei.

Imi place mult să râd, îmi plac umorul spontan și discuțiile cu oameni inteligenți. Imi place muzica încărcată de nostalgie și în general, orice moment definit de romantism. Imi place în egală măsură să citesc și să navighez pe internet, ca să găsesc postări interesante pe facebook si să-mi caut rapid informațiile de care am nevoie.

Aceasta sunt eu…